Zilele Tudor Arghezi la Tîrgu-Jiu şi la Tîrgu-Cărbuneşti

 

În zilele de 21-24 mai 2009 au avut loc, la Tîrgu-Jiu şi Tîrgu-Cărbuneşti, manifestările ocazionate de Zilele Tudor Arghezi. Consiliul Judeţean Gorj, primăriile celor două oraşe, Direcţia Judeţeană de Cultură Gorj, coordonată de scriitorul Ion Cepoi, şi Biblioteca Judeţeană Gorj au fost organizatori, împreună cu Uniunea Scriitorilor din România, care a oferit, ca de obicei, Marele Premiu Opera Omnia şi a contribuit la premiile pentru Opera Prima şi volume în manuscris. Marele Premiu a revenit poetului şi traducătorului Ilie Constantin. La ediţia din acest an, juriul, prezidat de criticul Gheorghe Grigurcu şi care a cuprins scriitori locali şi autori de la Bucureşti şi Craiova, a acordat două premii ex aequo pentru Opera Prima primelor volume semnate de tinerele poete Aida Hancer şi Cătălina Cadinoiu şi publicate în 2008 la Editura Vinea, respectiv la Cartea Românească. Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti au fost reprezentate de Gabriel Chifu şi Horia Gârbea, iar filiala Craiova de poeta Ioana Dinulescu. Au mai fost prezenţi Ion Dumitru (preşedintele societăţii culturale Apoziţia, de la München), Nicolae Tzone, Nicolae Dragoş, Mitzura Arghezi şi numeroşi scriitori gorjeni. În afara jurizării şi decernării premiilor şi a lansărilor de carte, au avut loc vizite la obiective culturale din zonă, între care Muzeul „Tudor Arghezi“ din Tîrgu-Cărbuneşti.

Ca în fiecare an, participanţii s-au bucurat de perfecta ospitalitate a organizatorilor, de un program cultural variat şi de frumuseţea peisajului gorjean. Cîştigătorii premiilor Opera Prima şi pentru volum în manuscris şi grupaj de versuri şi-au început drumul spre consacrare, iar Ilie Constantin s-a alăturat, al şaptesprezecelea, unei serii de laureaţi de mare prestigiu. A fost publicat şi lansat un volum bilingv, româno-francez, cuprinzînd poezii ale lui Tudor Arghezi şi ilustraţii la texte ale graficianului Raul Cortes din Cuba. 

 

 

***

Zilele Tudor Arghezi la Tîrgu-Jiu şi la Tîrgu-Cărbuneşti

» anul XX, 2009, nr. 6 (229)