Matia şi Viena

  

Ferdinand Opll

  

Factorul cronologic, dat de aniversarea a 550 de ani de la alegerea lui Matia Corvin ca rege al Ungariei (ianuarie 1458), poate juca în favoarea ştiinţei, permiţând reanalizarea unor teme adesea bine-cunoscute. Una dintre acestea este şi raportul dintre Matia şi Viena, unde se pot face câteva observaţii şi modifica unele accente.

Matia a intrat cu trei ocazii în contact personal cu Viena. Prima dată a ajuns aici, după executarea fratelui său mai mare, Ladislau, ca prizonier al regelui Ladislau V Postumul (1457). De aici, a fost transferat la Praga. S-a reîntors la Viena în 1470, pentru negocieri cu împăratul Frederic III de Habsburg. Întâlnirea a fost un eşec răsunător din punct de vedere politic, dar un succes din punct de vedere personal. Matia a reîntâlnit-o aici pe Barbara Edelpöck, viitoarea mamă a singurului său copil, Ioan. Din anii 1477-1482, Matia a fost în contact tot mai strâns cu oraşul, pe care l-a atacat în cadrul campaniilor sale austriece împotriva lui Frederic III. El a cucerit Viena în 1485. Până la moartea sa, survenită în acelaşi oraş, a petrecut mult timp aici, plecând şi revenind frevent. Nu a intervenit însă semnificativ în viaţa politică şi administrativă a oraşului, politica sa administrativă şi culturală concentrându-se în primul rând asupra Ungariei.

Raportul vienezilor, al acelor structuri şi cercuri orăşeneşti care dictau politica socială şi comercială a Vienei, cu Matia trebuie privit, în mod firesc, şi prin prisma raporturilor mai vechi ale oraşului cu puterea monarhică. În această privinţă, domnia, foarte scurtă (1437-1439), a lui Albert II de Habsburg ca rege al Ungariei, Boemiei şi duce al Austriei, este extrem de relevantă pentru modul în care sensibilităţi de factură naţională (timpurie) nu pot şi nu puteau fi folosite, în defavoarea realităţilor economice şi sociale, ca argumente decisive pentru opţiunile politice ale comunităţilor de la sfârşitul Evului Mediu. Această constatare ar putea intra în aparentă contradicţie cu lunga, aproape neobişnuita rezistenţă a vienezilor la îndelungatul asediu ungar al oraşului. Dar rezistenţa provenea din calcule vieneze de ordin intern. Nu teama de o stăpânire ungară i-a făcut pe vienezi să reziste, ci raporturile de putere locale şi relaţiile economice şi sociale de durată. Împăratul nu a dat însă niciun ajutor real oraşului. Mai mult, prin intervenţia sa din decembrie 1484, a lovit dur în drepturile orăşeneşti de alegere a consiliului local. Atmosfera s-a schimbat astfel semnificativ. Iar Viena şi-a transferat, momentan, loialitatea de la Frederic III la Matia Corvin, predându-se (mai-iunie 1485). În aceste condiţii şi până la moartea lui Matia şi reluarea oraşului de către casa de Habsburg, elita politică vieneză a acţionat calculat şi echilibrat, cum o dovedeşte şi evoluţia componenţei sfatului orăşenesc, unde s-a încercat şi s-a şi reuşit combinarea de forţe politice noi cu forţe politice experimentate. O balanţă echilibrată, dictată de necesităţi politice de durată între schimbare şi conservare, a fost păstrată cu succes.

Viena nu a rezistat dintr-o fobie ungară. Anii 1485-1490 sunt de considerat doar cu prudenţă drept ani centrali ai relaţiei mutuale dintre oraş şi Matia. Principalul motiv pentru aceasta este chiar faptul că Matia nu a abordat Viena în mod deosebit, în niciun caz în sensul că a dorit să o transforme într-o a doua reşedinţă regală. Şi el, ca şi elita vieneză, a încercat să stabilească o relaţie normală între părţi, în perspectiva unor avantaje economice şi politice comune. Din perspectivă istorică însă, aceasta nu înseamnă, evident, că perioada în sine nu poate fi privită ca deţinând germenii unei comunităţi central-europene.              

 

Ferdinand Opll

Matia şi Viena

» anul XX, 2009, nr. 2 (225)