Matia Corvin şi timpurile sale

  

Matia Corvin s-a născut la Cluj, fără ca mama sau tatăl său să şi-o fi dorit, la sfârşitul lui februarie 1443. A fost cel mai nelegitim rege al Ungariei. Nu avea picătură de sânge regal. Tatăl său era valahul Iancu de Hunedoara, unul dintre cei mai de succes „parveniţi“ de la sfârşitul Evului Mediu şi poate cel mai cunoscut şi apreciat atlet al creştinătăţii. Mama sa era Elisabeta Szilágyi, puternica doamnă a nobilimii maghiare provinciale. Matia nu ar fi trebuit să ajungă pe tron. Iar când a ajuns totuşi, la nici cincisprezece ani, ar fi trebuit să se prăbuşească în mai puţin de doi ani. Destinat a fi o simplă marionetă a elitei încă strânse în jurul numelui şi averii lui Iancu şi, în cel mai bun caz, instrumentul cruciat credincios al papalităţii suferinde, Matia a înşelat şi depăşit totodată aşteptările din primele luni de domnie. A reuşit să domnească peste trei decenii (1458-1490), care au fost o cursă constantă pentru supravieţuire. Aceasta n-a făcut însă decât să crească mitul său şi să dea familiei sale statut de familia Kennedy a Ungariei medievale. La moartea sa, vistieria era goală. Nobilii şi aliaţii s-au desprins repede de el şi l-au condamnat ca un tiran şi un manipulator. Un secol mai târziu, Matia ajunsese o legendă şi cel mai popular monarh.

La sfârşitul lunii octombrie 2008, peste o sută de specialişti din cincisprezece ţări s-au adunat la Cluj pentru a discuta epoca acestui rege. Maghiari şi români erau surprinşi că atâţia oameni se mai ocupă de o epocă revolută. În cele din urmă, au venit mai mulţi specialişti, două treimi din afara României, decât fuseseră în primăvară la Budapesta. Iar la Budapesta conferinţa dedicată regelui coincisese cu o expoziţie superbă, cum puţine mai sunt astăzi, axată pe vremea regelui Matia. Este interesant de văzut cum un subiect aparent colateral şi consumat, marginalizat în plan românesc, adesea sufocat în plan maghiar de excese naţionaliste şi abundenţe comemorative, a putut atrage atâta interes. Într-o flatantă, dar totuşi forţată comparaţie, au apărut voci care au susţinut că este cea importantă şi mare conferinţă de istorie organizată în România după congresul de bizantinistică din 1971 (între timp a mai avut loc şi conferinţa mondială a istoricilor de la Bucureşti din 1980...). Evident, este poate inutil de adăugat că parte din aceste voci, alături de altele, se pregătiseră mai devreme pentru cel mai mare fiasco. De la sublim la ridicol, şi înapoi, este distanţă mică. A demonstrat-o Matia însuşi. Spre exemplu, el a trecut de la Marte al creştinătăţii la sfârşitul anului 1483 la regele neputincios în interior şi exterior în faţa sultanului nici un an mai târziu (în sens opus, trecerile sale au fost parcă mai numeroase).

În termenii zilelor noastre, Matia a fost un show-man. A cultivat reprezentarea pentru a ascunde slăbiciunile, unele structurale, ale stăpânirii sale. Nu s-a rupt însă de Evul Mediu. Era un om practic şi avea nevoie (încă) de tradiţie. În plus, Evul Mediu era compus şi din suficiente libertăţi, de reprezentare inclusiv, pentru ca rupturile, aşa cum au fost ele încetăţenite de scrierile secolului xix, să nu fie (atât de) necesare pe cât s-ar fi putut crede. În schimb, Matia a sesizat, mai repede decât mulţi monarhi şi tirani din afara Peninsulei Italice, avantajele pe care i le oferea tocmai umanismul. Ar fi exploatat şi mai mult tiparul dacă nu se prăbuşea, consumat de boală, alcool şi femei, cum însuşi admiratorii săi de profesie erau nevoiţi să o recunoască. În fapt, în acest amestec rezidă poate veritabila atracţie pentru Matia. Este unul dintre cei mai umani monarhi ai sfârşitului de Ev Mediu. A încercat să supravieţuiască între imperii, ca de fapt întreaga arie denumită astăzi Europa Centrală sau/şi Europa Central-Răsăriteană. Una dintre ideile vehiculate cu  ocazia conferinţei din toamna trecută a fost că oraşul Cluj este şi trebuie impus ca Bethleemul Europei Centrale, datorită lui Matia. Cercurile descrise de scurtele texte care urmează par să susţină o astfel de exaltare. Dar, ne putem imagina, fără prea mult efort totuşi, cum ar putea arăta o asemenea idee ajunsă pe mâna unui megaloman. Pe de altă parte, şi Matia s-a dovedit frecvent megaloman. Mici statuete cu el pe tron, in maiestas, au fost aşezate şi în firidele sobelor palatului de la Buda. Nimeni n-a zis însă că Matia era un om necomplicat.

 

Al. S.

 

Al. S.

MATIA CORVIN şi timpurile sale

» anul XX, 2009, nr. 2 (225)