Ciprian Bota

 

Creştinismul şi criza morală

  

Prin traducerea lucrării Europa în criza culturilor (Cluj-Napoca: Biblioteca Apostrof, 2008, traducere de Delia Marga, introducere de Andrei Marga), cititorul român poate să cunoască, într-o formă comprimată şi sistematizată, analizele referitoare la situaţia Europei pe care le-a făcut de-a lungul ultimelor decenii cardinalul Joseph Ratzinger. Volumul, cuprinzând trei studii recente ale teologului şi filosofului occidental: Europa în criza culturilor, Dreptul la viaţă şi Europa, Ce înseamnă a crede, este însoţit şi de o amplă introducere a profesorului Andrei Marga, în care sunt prezentate locul, evoluţia şi importanţa pe care o are tema Europei în gândirea papei Benedict al xvi-lea.

Aşa cum aflăm din prefaţa cărţii, primul capitol este o conferinţă susţinută în primăvara lui 2005 şi reprezintă răspunsul dat de către cardinal cu prilejul polemicilor legate de eliminarea din textul Constituţiei europene a menţionării originilor iudeo-creştine ale culturii europene. Analizele se construiesc în jurul ideii de criză a culturilor, sintagmă care, dintr-o perspectivă atât creştină, cât şi filosofică, primeşte în reflecţiile teologului un nou sens. Europa este în criză nu pentru că ar fi ameninţată de alte civilizaţii sau religii, aşa cum îndeobşte se crede, ci pentru că cele două culturi care i-au marcat istoria, creştinismul şi raţionalismul iluminist, au intrat treptat, mai ales în ultimele decenii, într-un conflict. Deşi iluminismul este de „origine creştină“ şi nu întâmplător s-a dezvoltat în interiorul unei culturi creştine, acesta s-a distanţat de rădăcinile sale, iar în final, mai ales în ultimele decenii, a încercat să se definească drept singur aspect al identităţii europene şi să elimine orice concepţie ce pare a fi în contradicţie cu principiile sale.

În viziunea cardinalului Ratzinger, principala caracteristică a acestui tip de iluminism radical este accentul pus pe „raţionalitatea ştiinţifică“ şi „pur funcţională“, care susţine că „este raţional doar ceea ce poate fi demonstrat experimental“. Teologul catolic nu va nega beneficiile pe care acest tip de gândire le-a adus umanităţii, ci critica lui se va îndrepta împotriva radicalizării şi dogmatizării acestui model de percepere a lumii. Extinzând acest principiu asupra întregului univers şi asupra tuturor domeniilor culturii, s-a ajuns în prezent la un dezechilibru periculos între tehnică şi morală, etica fiind limitată la sfera privată sau devenind în spaţiul public moralism politic, persoana umană a fost neglijată, fiind percepută tot mai mult ca simplu obiect într-o lume a obiectelor, şi a luat naştere o ideologie a libertăţii nelimitate, care poate duce în cele din urmă exact la opusul ei: „un dogmatism care se dovedeşte tot mai ostil libertăţii“.

Soluţia propusă de cardinalul Ratzinger pentru a depăşi criza, care a mai fost afirmată de către acesta şi cu alte prilejuri (a se vedea, de exemplu, Dialectica secularizării: Despre raţiune şi credinţă, Cluj-Napoca: Biblioteca Apostrof, 2005, şi Interpretarea biblică în criză: Despre problema fundamentelor şi căilor exegezei de astăzi, Cluj-Napoca: Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, 2008) şi care reprezintă un element central al întregii sale gândiri, este dialogul dintre cele două tipuri de culturi, dintre credinţă şi raţiune. Creştinismul trebuie să fie mereu conştient că este religia raţiunii, a „Logosului“ sau a „Spiritului creator“, iar tradiţia iluministă trebuie să-şi conştientizeze limitele şi să se întoarcă la izvoarele sale, restabilind legătura cu „rădăcinile memoriei istorice a umanităţii“.

Urmările nefaste ale acestui iluminism radical şi de multe ori dogmatic sunt scoase în evidenţă şi în ultimele două capitole ale volumului. În Dreptul la viaţă şi Europa, problema avortului este analizată dintr-o dublă perspectivă: juridică şi morală. Din punct de vedere juridic, autorul evidenţiază contradicţia, nesesizată din păcate de cei mai mulţi oameni, dintre două drepturi fundamentale ale culturii occidentale: dreptul libertăţii individuale şi dreptul la viaţă. Cu o logică implacabilă, cardinalul Ratzinger descrie clar modul în care afirmarea fără limite a libertăţii ca valoare dominantă a epocii noastre a dus, cel puţin în cazul avortului, la prejudicierea unui alt drept fundamental: dreptul la viaţă. Astfel, într-un mod imperceptibil pentru cei mai mulţi, sunt ameninţate bazele unei „democraţii autentice“, deoarece, acceptând fără scrupule violarea dreptului la viaţă al celui mai slab (fătul) în numele libertăţii individuale, facem să prevaleze de fapt „dreptul forţei“ asupra „forţei dreptului“ şi subminăm însăşi ideea de justiţie pe care s-a construit societatea occidentală. Dintr-o perspectivă mai profundă, morală, problematica avortului reprezintă un bun exemplu pentru felul în care iluminismul radical şi-a pus amprenta asupra vieţii noastre cotidiene. Într-o cultură în care raţionalitatea tehnică, bazată pe calcul şi profit, este dominantă, iar moralitatea a fost împinsă în sfera privată, omul a fost perceput treptat ca „un lucru“ printre celelalte lucruri ale lumii, ca un obiect, pierzându-şi calitatea esenţială, aceea de persoană creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui, care îşi găseşte împlinirea doar deschizându-se spre ceilalţi şi spre Creator. De aici până la dispreţul faţă de persoana umană şi în final faţă de sacralitatea vieţii nu a mai fost decât un pas, modul de tratare a problemei avortului fiind de fapt urmarea rupturii dintre raţionalitatea instrumentală şi valorile morale operată de către iluminismul radical.

Ultima parte a volumului are ca temă credinţa, considerată de cardinalul Ratzinger „actul fundamental al existenţei creştine“. Deşi credinţa este prezentă în viaţa de zi cu zi sub forma încrederii acordate experienţei şi cunoaşterii pe care o deţin ceilalţi, fiind indispensabilă coeziunii sociale şi progresului, în momentul în care se pune problema credinţei religioase lucrurile se schimbă radical, concepţia dominantă a zilelor noastre fiind agnosticismul. Însă, în concepţia teologului, credinţa în Dumnezeu nu este o problemă „pur teoretică“, aşa cum se crede, ci una „eminamente practică“, implicând persoana umană în ansamblu şi în profunzime. De asemenea, la fel ca şi în cazul cunoaşterii cotidiene, credinţa creştină se sprijină pe experienţa şi pe credinţa celorlalţi creştini în Dumnezeu, nefiind doar simpla relaţie între credincios şi Dumnezeu. Credinţa, conform cardinalului Ratzinger, este un act personal, dar este în acelaşi timp şi un „act de comunicare“ cu ceilalţi, cu sfinţii şi cu Isus, este o „ruptură a barierei subiectivităţii mele“ şi „o cale de a fi cu cineva“, reprezentând deci o soluţie pentru depăşirea însingurării ce s-a instaurat în societăţile moderne.

Prin cele trei studii cuprinse în acest volum, actualul conducător al Bisericii Romano-Catolice ne propune, dintr-o perspectivă în acelaşi timp filosofică şi teologică, soluţii pentru depăşirea crizei morale în care lumea a intrat începând cu epoca iluministă. Ideea dialogului dintre credinţă şi raţiune, dintre religie şi filosofie reprezintă şi de această dată elementul central al întregului demers argumentativ.

 

Ciprian Bota

Creştinismul şi criza morală

» anul XX, 2009, nr. 1 (224)