Bloc cu patru etaje

Poeme de Gabriela Toma

 

etajul patru

fratele meu trânteşte uşile cu furie. asta înseamnă că are nevoie de ceva.

 

etajul trei

la dud a început totul. s-a aşezat la masă prietenul amicului meu, prietena mea, copilul şi un profesor de italiană. şarpele nu a vorbit, se uita doar foarte atent în ochii celor care vorbeau.

 

etajul doi

port o rochie albă. străbat oraşul. pe stradă ochiul simte acut mizeria trotuarelor, oboseala şi neputinţa oamenilor. porumbeii ciugulesc pâinea înmuiată în apă de ploaie. e răcoare, vântul le lasă pe piele locuri reci, uscate.

 

etajul unu

în noaptea în care nu a răspuns la telefon am dormit nemişcată. când m-am trezit, partea pe care dormisem era prinsă în ace mici şi dese. simţurile amorţiseră. era o uşurare ca şi cum cineva m-ar fi debarasat de o altă fiinţă pe care o purtam şi mi-ar fi dat de înţeles că de-acum voi putea privi liniştită până îmi voi vedea dublul.

 

parter

nu aş fi vrut să cobor. în dreapta mea zăresc două pisici şi un somnambul. cablurile liftului s-au desprins. zac pe asfaltul umed şi mătăsos. mă atrage prima scară pe care acum nu mai pot urca. trupul e prins în zeci de impulsuri electrice. ideea e să-mi construiesc camera pentru a mă întoarce.

 

 

Femeia care locuieşte în camera înaltă

 

* femeia care locuieşte în camera înaltă ştie mai multe despre lumina soarelui oamenii care o cunosc închid ochii în autobuzele care străbat bucureştiul şi privesc atenţi liniile galbene de sub pleoape care-i leagă precum cuvintele dintr-un poem.

 

* povestesc visele prietenului imaginar la etaj cineva plânge încontinuu asta ne poate înnebuni vorbesc mai tare şi mai repede strig vreau să dau totul afară să închid ochii şi să văd prin spărtură omul care dansează şi devine complet.

o lumină portocalie îmi intră în vene trupul îmi tremură încet la etaj cineva râde cu lacrimi într-o sală de clasă profesorul repetă this is a choice eu sunt aici să înţeleg tăcerea prietenului imaginar care nu mă poate scoate din gândurile lui.

 

* scriu despre senzaţiile care împing oamenii să facă dragoste e doar o noapte împreună, spui tu apoi pleci la fel de singură treci prin faţa vitrinelor cu haine unde te uiţi până te vezi foarte de aproape şi-ţi dai seama că ai plecat cu haina celuilalt

seara auzi marea pe şina de tramvai aştepţi un sunet care să te deosebească un cuvânt simplu şi liniştitor în liftul strâmt.

 

* urcă odată cu mine mai sus decât poate liftul să te ducă vei înţelege minţile noastre sunt nişte diapozitive imaginile se reiau dimineaţa trupul meu gol lîngă trupul tău gol seara ne uităm la un film adormim mereu când otik frânge gâtul porumbeilor pentru prietenul lui neştiind altfel cum să-i mulţumească. vecinii bat în uşa umedă a apartamentului pe care a crescut muşchi verde noi existăm în agenda lor cu plata la întreţinere.

 

*

arunci plasa

amintirile sunt intense

trezesc imagini

uitate în care te vezi clar

imagini ale morţii care se infiltrează în pereţii camerei.

 

sunt o voce

mă aud spunând lucruri grozave

unor oameni care nu şi-au amintit niciodată visele

unor trupuri lipsite de centru

cu o lumină slabă

în dreptul buricului.

 

Gabriela Toma

Poeme de Gabriela Toma

» anul XIX, 2008, nr. 12 (223)