Modernism şi antimodernism

 

Constantina Raveca Buleu

 

Colecţia „Addenda Cu­vântul“ a Editurii Mu­zeului Literaturii Române, Bucureşti, debutează în 2008 cu volumul Modernism şi antimodernism: Noi perspective interdisciplinare, extensie compactă şi specializată a coordonatelor tematice din revista Cuvântul. În questa sa pentru apdatarea teoretică şi hermeneutică, coordonatorul cărţii, Sorin Antohi, reuşeşte performanţa de a mobiliza câţiva dintre cei mai mari specialişti ai dezbaterilor actuale asupra fenomenelor modernităţii, studiile adunate în acest volum colectiv fiind semnate de nume precum Hayden White, Roger Griffin, Jörn Rüsen, Sorin Alexandrescu, Liviu Antonesei, Victor Rizescu şi Valentin Săndulescu.

Aşa cum era de aşteptat, prologul îi permite lui Sorin Antohi să ofere nu numai o excelentă sinteză a ideilor şi teoriilor accentuate în paginile volumului, ci şi o mostră de discurs cultural rafinat şi avizat, clar şi concentrat. Premisele conceptuale ale întregului demers sunt trasate în „Cuvânt-înainte: Modernism şi antimodernism“, unde împământenita  dihotomie tradiţionalism – modernitate, care definea în spaţiul românesc vectorii culturali emergenţi în perioada interbelică, este substituită prin dualitatea conflictuală modernism – antimodernism, „gemenii heterozigoţi“ – cum îi numeşte Sorin Antohi folosindu-se de o inspirată sintegmă a lui Pierre Chaunu – „născuţi în Europa sfârşitului de secol al xix-lea din experienţa (şi percepţia) unui eşec de proporţii apocaliptice al modernizării burgheziei“. Pe coordonatele acestei redimensionări teoretice, întrega suită de studii consecutive are drept miză depăşirea logicii binare tradiţionalism – modernitate, racordarea perspectivei româneşti de astăzi la viziunea regională, europeană şi globală, precum şi deschiderea interdisciplinară a problematicii modernismului şi antimodernismului.

Autorul celebrei Metahistory: The Historical Imagination in Nineteenth-Century Europe, Hayden White, este prezent în acest volum cu două conferinţe: „Primitivismul şi modernismul“, respectiv „Modernismul american, postmodernismul, avangarda“. În cel dintâi text, el analizează relaţia dintre modernism şi nostalgia modernistă a originilor, glosând într-un dialog profitabil cu Vita Fortunati. Faptul că aceasta din urmă postulează relaţia de proximitate reciprocă dintre primitivism şi modernism şi reapropierea primitivului ca „proiecţie retroactivă generată de conştientizarea crizei socio-culturale a unei epoci“ îl condiţionează pe Hayden White să examineze relaţia dintre „modalitatea de conştiinţă de sine «epocală» numită «modernism» şi impulsul particular din interiorul modernismului de a reveni la tipul de origini numite «primitive»“. În investigaţia sa, cercetătorul american are mereu în vedere faptul că modernismul nu este doar un fenomen „modern“, ci unul creştin, el fiind „la fel de vechi ca şi efortul Sfântului Pavel de a «moderniza» iudaismul creştinizat prin extinderea sa la întreaga lume păgână“, şi că, mai mult, este un fenomen recurent recognoscibil cultural sub forma unei serii de renaşteri. Observarea acestor recurenţe revelează în interiorul fiecărui modernism prezenţa unui impuls de întoarcere la origini, ceea ce face din modernism şi primitivism „două elemente într-o structură a temporalităţii în care primul apare ca «împlinire» a celui de-al doilea“. Astfel, fiecare renaştere occidentală reprezintă rezultatul stăruinţei de a reforma practicile curente viciate prin întoarcerea la practicile pure. Altfel spus, potrivit logicii istorice inaugurate de creştinism, saltul peste prezent către un viitor înnoit presupune întoarcerea în trecut.

Amprenta teologică a gândirii profesorului american îşi pune pecetea pe cel de-al doilea studiu, investigaţia genealogică a modernismului şi a postmodernismului american reliefând legătura acestor spaţii culturale cu originile teologico-politice ale Lumii Noi. Hayden White revine la „presupusa respingere a istoriei“ şi a dimensiunii istorice şi, confruntând-o cu liniile ideatice de forţă ale scriitorilor şi artiştilor din diferite generaţii, face din ea cadrul investigării afinităţilor modernismului şi postmodernismului american cu avangarda. 

„Modernitate, modernism şi fascism: O «re-sintetizare a viziunii»“ reprezintă nucleul volumului Modernism and Fascism: The Sense of a Beginning under Mussolini and Hitler, în care Roger Griffin furnizează o incitantă teorie despre relaţia dintre modernitate, modernism şi fascism, ocolind tentaţia echivalării clasice a celui din urmă cu antimodernismul şi plasându-l în modernitate. „Metanaraţiunea reflexivă“ a lui Roger Griffin îşi adună argumentele din textele unor teoreticieni precum Emilio Gentile sau Peter Fritzsche, din ideile unor filosofi precum Friedrich Nietzsche sau din manifestele unor artişti de talia lui Kandinsky sau Gropius. Acest joc îi permite să realizeze o cartografiere a „evangheliilor viitorului“ şi apreciază că acestea „sintetizează sensul maximalist al modernismului“. Inspirat de textului lui Anthony F. C. Wallace despre mişcările de revitalizare ca tentative de redefinire bioculturală a lumilor prin resintetizarea elementelor vechi în vederea creării unei lumi noi prin „recombinare ludică“, subtitlul articolului oferă cheia discursului lui Roger Griffin, accentuează importanţa modernismului programatic şi permite calificarea fascismului (şi a bolşevismului) ca formă de modernism politic.

În „Modernism şi fascism: Repere ale unei evoluţii istoriografice“, istoricul Valentin Săndulescu analizează fascismul din perspectivă culturală şi inventariază teoriile care privesc relaţia dintre fascism şi modernitate.

Aflat la a doua ediţie românească, studiul lui Jörn Rüsen, „Studiile istorice între modernitate şi postmodernitate“, respinge din start conceptul postmodern de postistorie – „Nu există un sfârşit al istoriei“ – şi urmăreşte interacţiunea elementelor moderniste şi postmoderniste în studiile istorice ale ultimelor trei decenii.

Sorin Alexandrescu este prezent în volum cu o consistentă analiză originată în proiectul cncsis „Modern“, dar elaborată special pentru acest volum – „Modernism şi antimodernism: Din nou, cazul românesc“. Obiectiv şi sistematic, autorul creionează imaginea contribuţiilor româneşti la tema modernismului şi sfârşeşte prin a constata raritatea sincronizărilor şi realitatea unei „modernităţi [româneşti] cu mai multe viteze“. Teoreticianul român reia critic teoriile clasice ale lui Ştefan Zeletin şi E. Lovinescu, reface  tabloul agenţilor modernităţii româneşti şi al vectorilor ei de propagare (coincident cu Roger Griffin în cazul valorizării naţionalismului ca factor de modernizare) şi constată multiplicitatea blocurilor (anti)moderne interbelice.

Spaţiul cultural românesc şi poziţia faţă de problema modernităţii constituie şi obiectul studiului lui Victor Rizescu, „De la preistoria teoriei modernizării la istoria ideologiilor periferice“, cartografiere a spaţiului intelectual românesc şi mai cu seamă a celui interbelic. Cercetătorul readuce în atenţia noastră un articol al lui Daniel Chirot, consacrat dezbaterilor interbelice româneşti despre modernizare, înregistrează reacţia nu tocmai pozitivă a lui Ilie Bădescu la acesta şi contracarează demonstrând că există o serie de intelectuali români şi străini preocupaţi de relaţionarea cu dezbaterile internaţionale a discuţiilor româneşti dedicate conflictului dintre tradiţionalism şi modernism.

În „Modernizările româneşti, populismul şi demagogia“, Liviu Antonesei radiografiază modernizările ratate româneşti începând cu secolul al xx-lea şi terminând cu preaîndelungata tranziţie de după 1989. Departe de a se mulţumi cu simpla descriere a datelor esenţiale ale vârstelor modernizării româneşti, Liviu Antonesei caută cauza eşecului lor şi încearcă să găsească formula fericită a unei modernizări reuşite, ceea ce duce la transformarea discursului într-o pledoarie pentru educaţie transformatoare şi pentru realism politic.  

După cum observă şi Sorin Antohi în Cuvânt-înainte, prin discursurile şi ideile lor, Sorin Alexandrescu, Matei Călinescu, dar şi alţi teoreticieni şi cercetători români demonstrează faptul că există deja un „canon“ al temei modernism – antimodernism elaborat de români, iar acest volum reprezintă o dovadă clară a înaltei calităţi intelectuale a creatorilor săi.

 

Constantina Raveca Buleu

Modernism şi antimodernism

» anul XIX, 2008, nr. 12 (223)