O prezenţă interioară

 

Iolanda Malamen

 

1. Nu ştiu cîţi îl mai citesc pe Kafka astăzi cu religiozitatea cu care îl citeam noi prin anii ’70-’80. Cert este însă că o simplă invocare a marelui scriitor incriminează, în limbajul comun, absurdul terifiant, o stare anormală de lucruri în politic, social, administrativ. Pot spune că „prezenţa interioară“ a lui Kafka îmi dă o (ne)linişte specială, aproape confortabilă, în deşertul ăsta uman de slăbiciuni, tulburat de metafore mărunte, întunecate şi perverse.

 

2. „Cehovian“, „ionescian“ , „urmuzian“, „kafkian“ sunt termeni precişi, referiri asumate, un „răsfăţ“ livresc la urma urmei, personalizat şi focalizat. Totuşi, iubindu-l atît de mult pe Kafka, în mîniile şi ironiile mele mă feresc să-i „uzez“ prea mult numele,  Apelările obsesive epuizează, distorsionează şi golesc adesea de sens. Creînd o intimitate puţin vulgară, în opinia mea.

 

3. Kafka este cîte ceva din toate astea, dar, mai presus de orice, este genialul „constructor“ literar al coşmarului, ce creşte halucinant ca un boulle de neige, provocînd mutaţii şi mutilări tăcut devastatoare.

 

4. Cu siguranţă, în limbaj şi în dimensiunea copleşitoare existenţialist-onirică.

 

5. Numai condusă de o inteligenţă malefică aş putea pătrunde în… „Castelul“ lui Kafka.

 

6. Aş scrie probabil un microroman de numai… 30 de pagini (un vis mai vechi de-al meu), în care aş apărea spre sfîrşit, metamorfozat într-un… „animal birocratopolitic“ din România de azi, încercînd în acelaşi timp să aud respiraţia lui Kafka.

 

7. Oricare din răspunsuri implică negreşit moralitatea: postumităţii. Pierderea unor asemenea documente ar fi semănat cu o amputare violentă, crîncenă, ireparabilă. Pe de altă parte, „nerespectarea“ unui legămînt poate fi privită ca (i)morală. Punctul meu de vedere este însă unul banal, egoist şi previzibil. Aşa că Max Brod a făcut bine. Nu cred că, „Acolo“ unde s-au revăzut, Kafka „i-a reproşat“ acestuia că nu i-a ars manuscrisele.

 

8. Am smuls adesea brutal „biciul“ din mîinile lui Kafka şi „m-am pleznit“ cu disperare, pînă cînd am intrat în pielea lui. De fiecare dată, m-am simţit ca şi cum aş fi pătruns în străfundurile unei oglinzi, fără putinţă de întoarcere.

Greu, foarte greu, îngrozitor de greu este să vorbeşti despre Kafka în numai cîteva fraze!

Iolanda Malamen

O prezenţă interioară

» anul XIX, 2008, nr. 12 (223)