Metamorfoze

Carmen Firan

 

Noiembrie. Ploi oblice. Picioare ude

amestecate pe alei întortocheate şi înguste.

Drumuri desfundate care nu duc niciunde.

Păsările se lovesc de ferestre

cad între frunze moarte şi împietresc pe loc.

Jobenul lui K sparge singurul felinar

şi se rostogoleşte decapitat.

 

Să o luăm de la cap:

E mult mai greu de trăit înăuntru decât afară.

Noiembrie e un timp bun să dai foc la circa financiară,

să-ţi chemi rudele la masă, să le încui în sufragerie

şi tu să fugi cu primul vapor în America,

îşi vor mesteca pe îndelete ura

până când mai-marii oraşului le vor lua lumina

iar pe K îl vor exila în absenţă

într-o colonie penitenciară.

 

Procesul se ţine într-o cameră rece şi goală.

Din mânecile grefierului ies peşti coloraţi

bat drăceşte cu cozile în biroul îngust

şi împrăştie cerneala din călimară.

Se umplu podelele de trupuri alunecoase,

cleioase ca melcii ieşiţi dintr-o ureche de uriaş.

Judecătorul îşi deplânge singurătatea sub mantaua neagră,

o umbrelă deschisă pe umerii lui deformaţi

de câtă dreptate pot să ducă. E adus K înlănţuit,

înfăşurat, cu picioare ude şi căluş în gură.

De tavan atârnă un păianjen ca un acrobat oprit din salt,

semn că cineva acolo sus exagerează peste măsură.

 

Respiraţia vinovatului porneşte un ventilator uitat de-astă vară.

Se umflă toate, mantaua smulsă a judecătorului

pluteşte ca o capitulare

zboară hârtii, se-ncurcă punctele cardinale,

furtuna iscată într-un pahar cu apă izbucneşte

prin ziduri afară, culcă oraşul la pământ,

dărâmă ziduri,  suflă jobenul lui K în

mijlocul străzii. Sus la castel începe ceremonia de seară.

E absurd, spune o doamnă, o atmosferă tipic kafkiană.

 

Cât despre vină, nimic.

Carmen Firan

Metamorfoze

» anul XIX, 2008, nr. 12 (223)