Schimb valutar, schimb identitar

 

Alexandru Boariu

  

Publicul cinefil clujean s-a putut bucura în data de 17 octombrie nu numai de premiera unui Schimb valutar în sala cinematografului „Arta“, ci şi de prezenţa fizică – nu doar cu numele pe ecran – a regizorului Nicolae Mărgineanu, venit alături de actorii Aliona Munteanu şi Cosmin Seleşi (protagonişti în recent lansatul film) să răspundă curiozităţilor şi întrebărilor iscate de vizionare.

Afirm de la bun început că Schimb valutar trebuie văzut înainte ca titlul să fie înţeles/ interpretat superficial: nu este vorba de mutatul bişniţarilor pe marele ecran; raportat (exclusiv, din punctul meu de vedere) la evoluţia personajului principal, titlul putea la fel de bine să fie „Schimb de valori“, „Schimb identitar“ sau, pur şi simplu, „Schimbare“, căci oferă mai multe planuri de interpretare.

Acest Emil (32 de ani, comun) jucat cu brio de către Cosmin Seleşi nu este doar o victimă transformată în agresor, după cum superficial îl prezintă siteul oficial al filmului (http://www.filmul-schimbvalutar.ro/ index.htm) la rubrica Sinopsis: el singur îşi provoacă victimizarea şi, odată cu aceasta, intriga filmului în momentul în care apelează la „serviciul“ unui escroc (Andi Vasluianu), sperând să obţină un schimb avantajos, în detrimentul siguranţei oferite de bancă. Banii, a căror semnificaţie iniţială este aceea de mijloc (împreună cu familia pe care a întemeiat-o, Emil urmând să plece în Australia pentru a găsi condiţiile propice unei realizări pe toate planurile), devin, odată cu transformarea treptată a personajului, un scop în sine. Avuţia materială, mai bine spus riscul de a pierde banii încă o dată (însă într-un context diferit, în care plecarea în Australia alături de familie nu mai este pusă în pericol, ci foarte aproape de împlinire, ba chiar inevitabilă) ajunge să îl orbească în aşa măsură încât la finalul filmului nu îşi mai recunoaşte fiul şi, prin gestul său, îşi anulează propria valoare: nu mai este conştient de calitatea sa de părinte şi nici responsabil în acest sens.

Pe un alt plan de interpretare, asistăm la un schimb identitar la propriu şi la figurat: Emil curajosul care îşi cere drepturile protestând în faţa camerelor video, Emil victima forţelor de ordine, Emil tatăl iubitor şi soţul fidel, Emil naivul, Emil cel înşelat se transformă exact în opusul acestora, el devenind Emil fricosul care îşi ascunde faţa de camerele video (ironic sau ridicol? – prostituata cu care îşi înşeală soţia ajunge să-i ia apărarea în faţa acestora), Emil criminalul care ucide pentru bani, Emil escrocul care înşeală oamenii exact în maniera în care a fost el însuşi înşelat, Emil care îşi loveşte fiul, Emil infractorul care mituieşte poliţia pentru a-şi schimba identitatea ş.a.m.d. Final deschis?... în funcţie de doza de optimism a fiecăruia din noi.

Dacă este să îi aduc vreo obiecţie ultimului film regizat de Nicolae Mărgineanu, aceasta s-ar referi la lipsa promovării unor personaje-model, a unor valori care să ajute tinerii spectatori în propria formare. Bineînţeles, în niciun caz nu caut un „erou“ de talia comisarului Moldovan. Însă, la fel cum înainte de 1989 (nu numai înainte, ce-i drept...) arta cinematografică era folosită ca instrument de propagandă comunistă, tot aşa ar putea oferi acum noilor generaţii nu doar redări fidele, dar triste şi fără orizonturi ale realităţii cotidiene, ci şi repere morale, civice, de gândire şi conduită autentice. România nu e plină doar de victime pe care „lumea coruptă“ le transformă în agresori, de studente care aleg calea prostituţiei pentru a-şi plăti facultatea, de poliţişti care acceptă bani pentru a ajuta un criminal urmărit general să fugă din ţară etc. Nu. Chiar dacă reflectă realitatea, personajul Emil (precum şi celelalte personaje din Schimb valutar) reprezintă  în cel mai bun caz – din punctul meu de vedere – un anti-model. Vă invit la cinematograf, apoi aştept să mă contraziceţi.

 

ALEXANDRU BOARIU

SCHIMB VALUTAR, SCHIMB IDENTITAR

» anul XIX, 2008, nr. 11 (222)