Poeme de Minerva Chira

Nod

  Talazuri adunate în mine din sfârşitul cum e începutul

spre mâna ta m-au purtat cu vata umezită de esenţe

din vârful beţişorului dăruit de indianul

ce-mi striga din priviri

că ziua de mâine e din nisip

A identificat în nodul baticului

făcut deasupra urechii stângi

când te-apropiai ca şi cum te-ai îndepărta

nodurile războaielor

din Centrul de mătăsuri din Varanasi

ori cele din carpetele aurite expuse în Muzeul Kohinoor

sau din Manufactura de bumbac şi caşmir din Jaipur ?

Tot baticul era vinovat

(doar creştetul şi fruntea erau acoperite

colţurile se prelingeau pe gât, umeri, piept –

izvoare într-o singură fântână)

pentru preferinţa băştinaşilor de-a ne poza împreună

Norul strigă nor?

Ai recunoscut parfumul trandafirului

Foşnet de dorinţă, grai de pasmina

ameninţau aurora nopţii din mine,

hotarele prăpastiei

Eram Templul Erotic dintr-un singur bloc de calcar

descoperit în Jungla din Khajuraho

(Tantriştii susţin că atingi transcendentul prin sex şi inimă)

Cu capul gutuie pe umăr ochii mărunţeau

oglinzi, grădina de şofran, cleştarul

Aşteptai să-şi deschidă buzele scoica

să-i răpeşti mărgăritarul

 

  

Frigul, umbra

 

Eu n-am legat şnur la Mormântul Sf. Salim Chisti

din oraşul Fatehpur Sikri

nu pentru că mi-ar fi fost teamă

de fantomele acelui centru de energie negativă

sau de oamenii morţi acolo

ci pentru că aripile dorinţei sunt frânte

După împlinire trebuia să-l dezlege

nu neapărat cine l-a şi legat

N-am râvnit nici bijuteriile reginei cu care

m-a împodobit pentru o clipă patronul Muzeului Kohinoor

Eu văd numai înăuntru ca şi cum m-aş fi topit

în miezul valului din cerul

cu ochii Brahmaputrei zărit

Oh, pânda celor fericiţi!

În veşminte de păun păşeam

pe cea mai mare Poartă a Indiei fără a folosi pumnii

(oricum ei sunt nu pentru a deschide

ci pentru a astupa golul)

Broderiile de marmură ale palatelor

le priveam prin ochelari înmuguriţi

Aprindeam rugul singură ca-n trecut

Nici în Panch Mahal nu m-am jucat „de-a ascunselea“

ca doamnele din harem

nesimţind protecţia lui Vişnu

ori a întrupărilor sale – Krişna, Rama

(Poeta Mira Bai îl adora pe Krişna!)

E prea târziu când găsesc ce-am pierdut

Magnolie rugându-se printre arabescuri de nor

mi-e suficient frigul pentru a vieţui

Mi-e necesară umbra pentru a înflori

 

   

Nunta nepaleză

 

Mirele ce încă nu şi-a cunoscut mireasa inventa curburi

în maşina prinsă în năvodul de flori fără păcat

(La palatul regal au fost ucişi zece apropiaţi ai regelui)

Ardere de viu – căsătoriile sunt aranjate

Se consultă şi astrologul

Mă răsfiră cântec de lotuşi

Maşina înainta ca şi prima ninsoare pe lună

băieţi şi fete dansând în faţa ei în ritmul instrumentelor tradiţionale

„Viaţa e una“ a vrut să spună Budha ţinând degetul în sus

În sari –

culorile poieniţei în care visai

când în somn te-am mângâiat;

petalele mării când m-ai ascuns

în brazda ei ca pe-o sămânţă;

văpaia codrilor

când norul din tine a plouat;

părul legat de raze răpite din izvor;

cer scuturat de brăţări, inele, cercei, salbe

bindi pe frunte

de cel care veghează nopţi albe

Cuvinte de prisos aduse de vântul pornit din toate direcţiile

au rupt împletitura

Păşea spre locul întâlnirii risipind parfum de zori

sub o ramă cât cearceaful ţinută la colţuri de patru flăcăi

de marginile ei fiind prins năvodul aceloraşi flori

Ea – într-o şoaptă ascunsă de un grup de tinere

surâzând cât un zvâcnet de aripă ţintită

Pe unde-au trecut iarba era-n flăcări

ridurile apei răsturnau sălcii

Lumină dăruită de fulger pe care-l respiri

Cum vor suna mantiile roşii, turbanul, coroana

când vor fi fărâmiţate pietrele preţioase

sub greutate de aripi, de nori, de priviri?

     Zeiţa vie

  Ochii lui Budha de pe templul Swayambunath

sau ai regilor nepalezi încoronaţi în Templul Hanuman Dhoka

îi urmăreau pe cei din Şcoala de Pictură Budhistă

Cunoşteau limba celor din jur ?

Aveau o singură faţă – erau marea ?

Templul Kasthamandap fusese construit dintr-un singur arbore

Nu cel cu frunze folosite combustibil pentru maşini

Nici cel cu frunze – farfurii în ceremonia

pentru prosperitatea familiei hinduse

O binecuvântare erau privirile zeiţei vii din Templul Kumari

La cinci ani trecuse probele (a băut şi sângele animalului înjunghiat)

Al ei o va readuce în lume la paisprezece ani

Grădini vâsleau spre cer

Din rana deschisă cu surâs de împrumut

făptura de gheaţă se scurse

Ce a visat sub plapuma de nori când alerga

pe cărări dinspre nicăieri strigând după ajutor?

Călca prin zvâcnet de vene în Stupa Budhnath

Fremăta în sticla lacurilor din Pokhara

Păşea peste pietre neîmblânzite

Aud cum se frânge degetul arătător

 

MINERVA CHIRA

POEME DE MINERVA CHIRA

» anul XIX, 2008, nr. 11 (222)