Poeme de Constantin Nicuşan Micu

  

Lamento

 

Oricât aş invoca

orfica plângere

            – spre furia bacantelor –

nu voi putea să te scot

din mreaja destinului –

iar tu singură

nu vei şti

să te mai întorci vreodată.

Doar prin gândul meu vei mai zăbovi

mută

fără cuvinte

îngenunchind în rugăciune.

Eu voi fi înţelegând

să trec de acum

prin grădinile necreate

spre lumile profunde

unde clipele tale se vor fi destrămat.

 

27 octombrie 2005

   

 

Sous les ponts du monde

 

« Sous le pont Mirabeau coule la Seine »

Et sous les ponts du monde,

pas seulement la Seine

Mais tous les fleuves de la terre

Qui ont la source dans ma cśur –

Moi, toujours le « mal-aimé! »

Et toi ma bien-aimée

Que je cherche

au-delŕ des miroirs cassés –

Mais qu’est-ce que je cherche chez toi,

Au son des vagues des fleuves

Sauf des question sans réponse ?...

« Sous le pont Mirabeau coule la Seine »

Et le temps de « nos amours »

Qui ont tant d’histoires

Mais qui se réduisent ŕ une seule

ŕ notre histoire –

Et depuis Guillaume Appollinaire

En déclamant du haut du pont Mirabeau

« Notre histoire est noble et tragique

Comme le masque d’un tyran »

Semblable au temps qui nous domine –

« Notre histoire est noble et tragique... »

Et elle coule toujours

Sous les ponts du monde.

 

17 septembre 2005

   

 

 

Poesis

 

Poesis, fecioara de viţă regală

Sătulă de fast,

Se coboară în stradă

Rătăcind solitar prin taverne – se-nchină

În templele-i pline de mulţime sărmană

Şi trecerea ei doar aduce lumină –

Mulţimea tălăzuie-n jur să o vadă...

Poesis, fecioara de viţă regală,

Urmată-i de brazii cântând-o din liră

Şi-n lume-i perindă legenda şi astăzi:

Poesis, fecioara de viţă regală,

Aduce pe lume „din flori“ un copil

Căci nu ne divulgă din farmec boema –

Cuprinde în mrejele ei câte-un prinţ

Şi astfel istoria etern se repetă.

 

20 august 2005

   

 

 

Semne

 

Sentimente luxuriante

au invadat

relieful destinelor noastre –

râuri revărsate –

şi nu ne păsa de isteria lumii –

treceam pe lângă stâncile zilei

din peşteri astrale

scrijelind pe pereţi

artă naivă purtând semnele magiei.

 

21 mai 2004

   

 

 

Puzzle

 

De atâtea ori plătim prostia altora –

            Şi le trecem la gesturile de caritate.

Psihologul, anchetatorul social

            ne dau punctaje de identificare

            spre a deveni mai puţin anonimi.

Montăm în stradă câte o piesă de teatru

            despre o ţară imaginară

            în care rolul celei seduse şi abandonate

            este jucat de o didonă postmodernă

            din mahalaua burgului.

Societăţi civile caută urme de creier

            în pubela politică de unde mârâie

            fiarele încolţite.

Oamenii de rând fac rânduri

            la tratamente antialergice

            în paralel cu compromisurile asumate

            pentru dosarele destinate

            postrevoluţiilor viitoare.

Atleţii istoriilor prostituate studiază fenomene

            precum balcaniade, iberiade

            ori scandinaviade.

Finalmente brokerii burselor subterane

            stabilesc într-un relativ nomenclator

            domeniile aducătoare de profit

            având în capul listei

            sex, drog, politică, imobiliare, petrol

            spălătorii auto, financiare etc.

            La o addenda se încheie lista

            în care sunt consemnate

            activităţi derizorii precum munca

            şi câteva elemente conexe

            din acelaşi câmp lexical.

Filo-sophiile într-o fragmentare infinitezimală

            le aranjăm asemenea unui puzzle în expansiune

            în timp ce – sub devoratoare pasiune – jucăm

            pe piesele albe, pe piesele negre

            partide simultane de şah

            cu iubirea, cu viaţa, cu Olimpul

            mulţumindu-ne din ce în ce mai mult

            cu virtuţile ascunse ale remizei.

 

26 decembrie 2005

 

CONSTANTIN NICUŞAN MICU

POEME DE CONSTANTIN NICUŞAN MICU

» anul XIX, 2008, nr. 10 (221)