Poeme de Ştefan Bolea
Angst
o vom pune în pământ
n-ai cum să te-mpotriveşti
dacă taci noaptea
auzi cum chinul forţează uşile
şi-ţi face creierul să sune
ca un fişic de 50 de bani
din clipa în care ai fost flegmat în existenţă
devii proprietarul unui suflet întreţesut cu viermi
în timp ce te dezvolţi, proliferează umbra
ai gustul ţipătului ce te va gâtui
îndesat sub limbă
o vom pune în pământ
aud cum sparge chinul uşile
consistenţa destinului prinde, uneori,
alura călăului care apasă trapa
Lunetişti în creier
în oraş te poţi pierde foarte uşor
ei trimit puşcaşii marini să mă hăituiască
sniperi mă veghează la fiecare intersecţie
prin satelit mă urmăresc cei de la nasa
aşteptând prilejul să mă bombardeze
ca o ţintă mă plimb
ştiind mereu că fiece clipă poate fi ultima
dar am kalaşnikovul strecurat în ghipsul fals de la mână stângă
ghipsul pe care ţi-l pun în gât
când îţi spun cuvinte dulci
şi te aţintesc ca pe un peon ce eşti
taci
mă asculţi
voi lepăda această deghizare
doar ca să mă încord mai mult
şi dintr-un target am să mă prefac
în bombă vie
atunci când sniperii îşi intersectează ocheadele
când marea conspiraţie a declarat că e vremea execuţiei
schijele creierului meu
vor săgeta întreg oraşul
e destulă fiere în mine
să strălucesc mai abraziv ca soarele acesta acru
să mă detonez la septupla intersecţie din gruia
să fac din cetăţuie un manhattan
din toată românia un ground zero
să ardă de nervi vecinii noştri
că ţara a devenit un muzeu peren al terorismului
o poartă între cultura binladen şi civilizaţia macdonald’s
o românie atomică
al cărei abur, profil şi cadavru
îl vezi şi de pe partea întunecată a lumii
ca pe un piranha expulzat din uterul pământului
Fatum
mă plimb printr-o grădină cu statui care îmi dictează direcţia
mai sus, la dreapta, înainte
urc prin biblioteca fundaţiilor regale
aceleaşi statui îmi arată drumul
le folosesc în chip de hartă
urc tot mai sus
a doua trezire
nu mai mă recunosc în oglinzi
mi s-au lichefiat degetele şi privirea
pot să controlez aparatele
pot să diluez timpul
pot amplifica senzaţiile
urc
şi ultimul nivel e subsolul
unei biblioteci mai ample
ies din nou în grădină
reiau
de data asta sub mine e amplasat oraşul
sunt la nivelul lunii
urc, urmând exemplul statuilor
ceva din paloarea lor o regăsesc în oglinzi
de data aceasta reflecţia merge în paralel cu mine
îmi pune piedică, se schimonoseşte, trebuie să mă debarasez de
ea
urc
şi mansarda acestei biblioteci
e fundaţia unui turn
al cărui vârf nu-l zăresc
trebuie să escaladez în spirală
în final sunt obligat să păşesc prin aer
parcă anticipez că acoperişul lunii este subsolul unui bordei
parcă văd râtul unei maimuţe lingând machiajul de slut al beatricei
umbrele cresc, nisipul îmi îngheaţă în nări şi limba mi s-a
strepezit de amar
buddha meditează sub lotus
sfidând toate armatele lumii
isus incendiază pădurea amazoniană
îl vor răstigni de data aceasta pe schela unui iglu
mohamed intră în mecca
în fruntea unei armate de asini retrograzi
n-am luxul necesităţii
şi trebuie să lupt
să urc
asemeni unui sisif nevropat
ce face jonglerii cu bolovanii
în condiţii de avalanşă
