Interesul poartă fesul

Bogdan Bădulescu

  

Comedia Interesul poartă fesul aduce în faţa spectatorilor câţiva din eroii cunoscuţi din comediile lui Caragiale, dar şi o serie de personaje noi, printre care pitorescul Popa Duşcă (agent de influenţă în slujba prefectului) şi Iancu Caragea (un alter ego al lui Nenea Iancu!), publicist de elită care s-a aruncat (cu ironică detaşare) în vâltoarea vieţii politice.

            Prin acesta din urmă, pătrund în substanţa piesei teme extrem de actuale: delicata problemă a deontologiei jurnalistului, imoralitatea aşa-ziselor negocieri politice etc.

În prim-plan evoluează personajele care ilustrează confruntarea dintre diferitele forme de putere: cea a banului, cea politică, a presei (prin extensie, graţie simbolurilor vehiculate în piesă, a mass-mediei de azi) şi cea eminamente intelectuală, cameleonică şi proteică (reprezentată prin Iancu). Această luptă pentru supremaţie se tranşează prin practica fariseică a compromisului: nimeni nu pierde şi toţi liderii de putere câştigă, împărţindu-şi sferele de influenţă. Acţiunea piesei se petrece în anul 1895.

Autorul, membru al Uniunii Scriitorilor, a publicat, în anii din urmă, trei originale incursiuni în universul caragialian: „romanul documentar“ Mitică şi nenea Iancu la Berlin (Caragiale în exil), Caragiale în purgatoriu (evocări şi eseuri) şi o savuroasă antologie, ilustrată de Done Stan, Caragiale, Calul dracului, cuprinzând povestiri şi istorioare erotice şi pitoreşti.   

Scena 3. Tipătescu, Popa Duşcă, Pristanda

 

(Dincolo de uşă se aud glasuri arţăgoase; bătăi în uşă.)

tipătescu (ştie despre ce e vorba): Intraţi! Intraţi!

(Apare Popa Duşcă, cam fără voia sa, ţinut de-o aripă de Pristanda.)

popa duşcă (către Pristanda): Stai aşa, nămetenie, că-mi deschiotolezi bunătate de strai preoţesc!... Mă, voi nu mai aveţi deloc evlavie la vederea celor sfinte… Puţin respect, măcar pentru Cel de sus, dacă nu pentru slujitorul lui credincios!

pristanda: Uşurel, uşurel, părinţele, ce clămpăneşti atâta, că nu-ţi făcu nimeni mare stricăciune!

popa duşcă: Prefectule, da’ ce voieşte de la mine hojmalăul ista de locotenent domnesc?

tipătescu: Las’ că vezi Sfinţia Ta acuşica. (Către Pristanda.) Locotenente, te rog să te destinzi puţin în salonaş, alături, că mai avem cevaşilea de vorbit. (Conducându-l spre uşiţă.) Şi serveşte-te cu un coniac din vitrina cu trofee, ştii mata, din ăla franţuzesc… (Pristanda iese pe uşiţa laterală.)

popa duşcă (mormăie): Curvoazier, coniacul ăl mai potrivit în casa curvarului…

tipătescu (n-a auzit remarca): Uite ce e, popo, ţi-ai pus în gând să ne îngropi pe toţi, tot partidul local, să ne cânţi Veşnica pomenire? Diavole în sutană, veşti de faptele tale au ajuns până la mitropolit! Şi toată lumea ştie că eşti unul de-ai noştri, om de partid, că ţii cu noi şi-ai noştri. Vrei să nu mai scoatem capul în târg de ruşinea ta?... Şi ziarele atâta ocazie aşteaptă, să ne bălăcărească…

popa duşcă: Eh, câinii latră, caravana electorală trece…

tipătescu (s-a mai domolit): Nu poţi să te înfrânezi, părinţelule, măcar până după alegerile-astea, care bat la uşă? După aia, nu-mi pasă, poa’ să te caterisească şi să te afurisească mitropolitul – voie, ca la Banu Ghica – da’ întâi să ne vedem cu sacii-n căruţă…

popa duşcă: Năravul din fire n-are lecuire, taică, matale nu ştii? Păi, da’ şi mata, nu-ţi fie cu pârţag, te dedulceşti la muierlâc de-o viaţă şi nu prea-ţi trece… Haa, ce zici?

tipătescu: Bine, bine, omul le face pe toate, că de-aia-i om, da’ mai cu perdea, părinţele, nu aşa, în văzul lumii! (Ia de pe birou un ziar.) Ia uite cum te încondeiară în Glasul naţiunii zilele trecute – sau poate că nu ştii?

popa duşcă (ipocrit): Nu citesc ziarele, că-i mare păcat, cetesc numai cărţile sfinte…

tipătescu: I-ascultă, îţi place cum te ia la vale cioflingarii ăştia de ziarişti? (Desface ziarul şi citeşte:) „Din sursă demnă de încredere aflăm că s-a deschis ieri sezonul de vânătoare la ciori. Sfeştania s-a oficiat, cu mare fast, chiar în curtea bisericii Sfântu Ioan cel Nou, în prezenţa capilor bisericeşti, în frunte cu vicarul patriarhal, sosit special pentru această ocaziune în urbea noastră. Iar părintele Sisoie, mai cunoscut printre enoriaşii săi subt porecla de Popa Duşcă, şi-a dat în vileag din plin marile sale virtuţi pastorale. (Sarcastic.) El a scos din sacristie vechea sa flintă ghintuită, de pe vremea lui Pintea Haiducul, a ieşit în curtea bisericii şi a luat la ochi, pe rând, câteva exemplare din specia Corvux corax, ce se odihneau paşnic chiar pe turla bisericii. Dibăcia şi harul“– auzi: harul! – „Sfinţiei Sale s-au soldat cu două preţioase trofee cinegetice de talie mare, care au căzut, neînsufleţite, la picioarele unsului lui Dumnezeu.“ (Ton în crescendo.) „ultima oră. Aflăm cu mândrie că cei doi cioroi cât toate zilele sacrificaţi de Popa Duşcă pe altarul credinţei au luat ieri drumul Constantinopolului; ei urmează să fie împăiaţi şi vor fi expuşi în Muzeul credinţei creştine de la Patriarhia ortodoxă.“ Ei, ce spui, părinţele?

popa duşcă: Gura lumii slobodă, taică! Da’ ce rău făcui? Că am izbăvit lumea de-alea două iasme diavoleşti, care spurcau lăcaşul lui Dumnezeu!

tipătescu: Şi, de parcă isprăvile-astea nu erau de-ajuns, aud – că am eu destule urechi pe unde trebuie, părinţele! – că te dedai la nişte erezii şi mai infernale. Poţi
să-mi spui cum de-ţi veni ideea să faci spovedanie în grup şi să dai, tot aşa, la grămadă, canoane şi iertare de păcate?...

popa duşcă: Aicea chiar că greşeşti; să ştii că enoriaşii sunt tare mulţumiţi de ideea asta. Nimeni nu mai pierde timp ca-nainte, şi-mi rămâne şi mie răgaz destul să mă gândesc în tihnă la cele sfinte…

tipătescu: Las’ că ştim toţi unde-ţi petreci răgazurile; şi că ai mutat altarul taman în locantă, la Calul Bălan…

popa duşcă: Fiule, te poţi întâlni cu Dumnezeu unde nici cu gândul nu gândeşti… uite, chiar şi într-o prefectură, bunăoară. Căci harul sfinţeşte locul. Domnul fie cu tine şi cu toţi ai noştri! Amin. (Face cruci mari.)

tipătescu (agasat): Părinte, una şi cu una fac două…

popa duşcă (cu arătătorul spre cer): … Dacă vrea ăl de sus, taică…

tipătescu: O să afli mâine, de la Pristanda, cine trebuie să iasă joi candidat pentru Cameră. La Club, la întrunire – vezi cum îi îmbrobodeşti, să voteze pe cine trebuie… Mai sunt puţine săptămâni până la alegeri; da’ acolo n-o să ne doară capul, candidatul nostru va merge la sigur… suntem prea tari pentru o opoziţie aşa oloagă! E, şi dacă toate ies cum ne-am propus, biserica Sfântu Ioan cel Nou se trezeşte după alegeri cu o danie barosană!

popa duşcă: N-ai grijă, prefectule! Ştii doar: Dumnezeu votează cu cei puternici!

tipătescu: Şi, ca să mă convingi că pot avea pe mai departe încredere în Sfinţia Ta, îţi dau o misie strict secretă. Uite, ia plicul ăsta şi bagă-l sub anteriu, unde-oi şti, să
nu-l vadă nici lumina soarelui… Te duci într-o-ntinsoare şi-l laşi lu’ domnişoara Calipsiţa Boţoghină în mână…

popa duşcă: Aha, lu’ Ziţa, de ce nu-i spui pe nume? că nu-i cade nasul.

tipătescu: Înţelesu-m-ai, părinţele?

popa duşcă: Mai lămurit nici că se putea! Domnul şi Doamna cu tine, fiule!  

Actul 3, scena 4. Iancu, Rică

 

iancu: Şi… cum îţi spuneam: măi Rică, scrisul, oricum o-ntorci, că scrii poezii pe un şerveţel, la bodegă, sau un pamflet pe hârtia de ziar, ori compui în singurătatea camerei tale un roman, tot artă se cheamă că este, mă, nu săpat la şanţuri cu cazmaua! Dacă nu ştii să faci silabele şi cuvintele să se împerecheze ca muzica îngerilor, dacă nu ştii din capul locului în ce cheie te apuci să scrii ópusul acela, oricare-ar fi el, mai bine te laşi de meserie…

rică (profund derutat): Dar de la ci-ne-aş putea învăţa toate astea, nene?

iancu: Află că nici Sfânta Parascheva n-are cum te ajuta! De fapt, e simplu de tot: trebuie să ai har – har divin! –, altceva nu-ţi mai trebuie. Scrisul, măi Rică, e magie curată… alchimie… şamanism…

rică: Fir-aş al naibii, da’ asta-i peste puterinţele unui simplu om!

iancu: Şi mai ţine minte un lucru: nu dilua niciodată viaţa, realitatea, cu apă de trandafiri! Nu idealiza nimic! Căci nu se ezistă mai încornorată drăcovenie decât realitatea asta în mijlocul căreia trăim. În orice poveste de viaţă se ascunde, ca un michiduţă, miezul rânced de urâciune, de ridicol şi de derizoriu…

rică (zguduit): Eşti diabolic, nene Iancule! Bine… dar valorile sfinte pe care se-ntemeiază societatea… familia, de exemplu…?

iancu: Iaca na! Sfântă e numai naivitatea ta!...

  

Scena 6. Iancu, Rică

 

iancu: Uite, de paregzamplu, pentru stilul catastrofic… A luat foc coşmelia lu’ moş Tecuţă, de la o mahorcă aruncată pe jos, şi a ars un ţol plin de păduchi şi niscaiva pănuşi de porumb? Hee, nimic mai simplu! Arunci un ochi rapid – să zicem – prin Tacit, De bello hunico, să-ţi mai zgândări imaginaţia cu tablouri din marile dezastre de altădată; de pildă, un oraş incendiat de barbarii de huni africani… Şi apoi, totul devine simplu: Oribila şi înfricoşătoarea incendiere din mahalaua X îţi iese la minut, cu toate detaliile fioroase ale unei catastrofe! Reportajul ideal pentru pagina-ntâi, cu litere de-o şchioapă…

rică: Bine, dar cititorul e orb? Înghite orice?

iancu: N-avea grijă, înghite! Da-i musai să-l hipnotizezi cu vorbele! Ehee, depinde de condei, îţi spusei! Ia fă-l pe moftangiu să simţă, când citeşte, uite-aşa, un fior obscur, să aibă sentimentul ciudat al destinului care pluteşte ameninţător deasupra tuturor muritorilor, să aibă presimţirea funestă că şi el poate deveni, într-o clipită, jucăria soartei maştere – şi înghite tot ce-i serveşti pe masă…

rică: Dar, ca să fiu bun publicist, chiar am nevoie de… har?

iancu: Bine, hai să zicem că… Dar te simţi capabil de orice crimă împotriva raţiunii, moralei şi bunului-simţ? Când eram mai tânăr, eram convins că publicistul trebuie să-ndeplinească măcar două condiţii elementare: cinste şi gramatică… Dar viaţa ne pune la zid naivele idealuri şi le execută prompt…

rică: Cu gramatica ne mai descurcăm… dar cu cinstea…

iancu: Aha, vezi…? Publicistica e o agresiune şi un viol asupra bietului cititor fără apărare; un viol cotidian, care-i produce victimei spaime, coşmaruri şi insomnii. (Ton sforăitor, apocaliptic.) „falimentul iminent al Băncii Albina! O sută de mii de deponenţi nevinovaţi rămân pe drumuri! noi taxe aberante: dinţăritul, găinăritul, porcăritul şi pălăvrăgitul! vulcanii noroioşi din Vrancea pustiesc de trei zile tot sudul Moldovei! Recolta de vin, decimată! antraxul şi scabia râioasă seceră mii de vieţi în localităţile rurale! cometa donatti se apropie de pământ cu zece kilometri pe secundă!“ Şi aşa mai departe, la nesfârşit! Numai că violul ăsta asupra minţilor fără apărare nu-i pedepsit de niciun fel de lege. Asta numesc eu imunitate publicistică.

rică: Publicistica, adică, ar fi un fel de sport de bătăuşi, ca boxul? Sau un fel de război civil?...

iancu: Uite, cam asta trebuie să fie relaţia ta sportivă cu cititorul: îl ţii în pumni până-l ameţeşti; dacă-l faci knock out, cum zice englezul, mai arunci o găleată de apă rece de fântână în capul lui, să se trezească; după ce se trezeşte, îi cari iar o căruţă de pumni, şi iar îl faci knock out! Şi apoi o iei de la capăt. Că numai aşa îl constrângi să-ţi cumpere ziarul, zi de zi!

rică: Ai o concepţiune de-a dreptul diabolică; ce să mai vorbim, de-aia scrisul matale este de-a dreptul diabolic, nene Iancule!

iancu: Ca tot ce face Dumnezeu drăguţul! Arta e şi ea, simultan, lucrare îngerească şi diavolească… depinde din ce unghi o priveşti. Vezi, bunăoară, frescele lui Michelangelo din Capela Sixtină…

rică (îngrozit): Maestre, da’ noi asta n-am învăţat la şcoală…!

iancu (transfigurat): Tot ce depăşeşte cu asupra de măsură limitele obişnuite ale umanului e suspect şi ambiguu… Credinţa însăşi – nu este altfel; căci – cum să ne explicăm crimele oribile ce se comit, mereu, în numele credinţei? (Caută o formulă concentrată, cu arătătorul în sus, ca un profet.) Un principiu bun şi un principiu rău coexistă şi se amestecă în Dumnezeu, cum coexistă şi se amestecă şi în lume…

rică: Sinceramente, mă trec bufeuri de anxietate, maestre! Bru-ha!!...

iancu: Uite ce ploaie începu, toarnă cu găleata! Şi nici n-am băgat de seamă că se înserează… O să iau o birjă până la otel… Ba nu, mai întâi mă opresc la Club, ca să intru în atmosfera electorală.

   

BOGDAN BĂDULESCU

INTERESUL POARTĂ FESUL

» anul XIX, 2008, nr. 7 (218)