Cartea vidrei

Balázs Imre József

  

1. Pribegirile vidrei

 

Căminul vidrei

 

Vidra-şi scrutează bârlogul,

împrejmuit fiind de înţelesul lucrurilor.

Ieşirea terestră înseamnă frământare,

izvor al aerului şi primejdiei.

Ieşirea prin apă înseamnă libertate,

drum al vânătorii, al dorinţelor.

Culcuşul înseamnă linişte,

moliciunea visurilor din timpul zilei.

Zidul înseamnă povara pământului,

limita sigură a adormirii.

  

Vidra şi vietăţile de foc

 

Printre stânci albe cutreieră vidra,

zăbovind prin munţii scrobiţi de ape.

Statui-de-vânt vede vidra, de-şi ridică ochii,

statui-de-apă îi sunt tunelul unde alunecă uşor.

 

Sub stâncile albe în adâncuri

se-ntind căi uscate, arzătoare,

acolo jos dorm vietăţile de foc,

acolo odihnindu-se toate fiinţele ce vor să rămână-n taină.

 

Sfârâie-n adâncuri paşii videi,

în cotloanele încinse se iscă aburi,

se clintesc în loc fiinţele uitate,

în ungherele retrase se aprind ochi de purpur.

 

Pe acolo dibuie vidra,

atingând corpuri solzuroase, adormite,

vrea să scape dintre corpurile dezmorţite, uriaşe,

departe de tunelul statuilor-de-apă.

  

Cântecul vidrei în fântână

Pe motive de Hervay 

Sus în depărtare o monedă luminoasă,

se revarsă asupra-mi, plesnindu-se de peretele fântânii,

oglinda obscură aşteaptă pleoscăitul,

mai departe nu există prăbuşire din fântână.

 

Urechea-mi sub apă:

scoică cu arc tainic,

ochiu-mi sub apă:

dans lent de imagini,

nasu-mi sub apă:

sicriu plin de globuri,

vocea-mi sub apă,

surplus în dibuire.

 

Sus în depărtare o monedă luminoasă

îşi aminteşte cum e prăbuşirea.

A izbucni dintr-un izvor adânc, întunecos

pustiit, parcă de niciunde.

A se stinge într-o oglindă adâncă, întunecoasă

pustiit, parcă spre un niciunde.

   

2.Vânătorile vidrei

           

Drumul luntrii

O luntre înoată pe firul râului;

– Cine eşti tu? chibzuieşte vidra.

– Luntre sunt, chibzuieşte luntrea,

forma-mi este dată de obiectele pe care le am în mine.

 

Vidra urmează drumul luntrii

pentru a-i putea ghici răspunsul.

De multe feluri sunt obiectele pe care le are în sine,

insesizabil este conturul luntrii.

  

3. Povestirile vidrei

 

Vidra şi albinele

 

Într-o bună zi, albinele au vizitat vidra, deoarece au auzit cum că vidra ar vedea încă sub pământ viaţa plantelor, seminţele ce germinează, din care vor lua fiinţă flori albe sau sângerii. Ele au rugat-o să caute împreună miere, în locul mierii de peste luni de zile. Vidra a încuviinţat, pornind împreună în universul de pe malul apei; vidra spunând povestiri despre plantele ce urmau să se arate doar peste săptămâni. Visele albinelor au fost astfel împlinite, prin povestiri. Între timp, cârtiţa arţăgoasă le-a întretăiat calea, acesteia neplăcându-i posibilităţile. Drumurile sale duceau înainte şi-napoi. În locul unei plante ce avea să vină, cârtiţa a ascuns foc, iar atunci când vidra povestea despre petalele cenuşii ale florii, din pământ a ţâşnit fum – învălmăşind visele albinelor. S-au risipit, suspicioase, toate; de atunci, detestă albinele fumul.

  

Vidra şi oamenii

 

Adesea vidra întâlnea oameni în timpul pribegirilor sale. Oamenii aveau sânge negru, asemeni şerpilor. Cu limba lor încovoiată, ascuţită, au putut să-şi înconjoare faţa: dacă s-au umplut de pulbere, reuşeau să se cureţe şi pe frunte. Oamenii umblau pe două picioare, paşii lor făceau mult zgomot, de parcă copaci s-ar fi urnit din loc. Corpul şi-l hrăneau cu insecte şi rădăcini de plante; carnea le era moale şi albă.

S-a întâmplat ca în răstimpul unei călătorii a vidrei să se işte o mare furtună, iar ordinea numelor purtate de lucruri să se fi încurcat. Vidra s-a pitit în spatele unei cascade, în ascunzişul uscat al peretelui de stâncă. După ce furtuna s-a îndepărtat şi vidra a ieşit din ascunzătoare, nu a mai recunoscut lucrurile: a trebuit să le redenumească. În mare, operaţiunea a avut succes, doar în câteva cazuri vidra a încurcat numele purtate de lucruri. Doar că mai nimeni nu a observat acest fapt.

 

 Rana vidrei 

Uneori vidra s-a întins în calea razelor de soare, captând în sine puterea lor. O parte a razelor le-a depozitat sub piele, acolo fiind purtate, înăuntrul corpului.

Odată, spre apus, un vânător a rănit cu o săgeată vidra; iar obuzul a pătruns atât de puternic, încât lumina ce a ţâşnit de sub pielea vidrei a orbit vânătorul. Astfel l-au şi numit mai târziu camarazii săi: Cel-Rănit-de-Ranavidrei.

 

Din volumul Vidrakönyv, Cluj-Napoca: Éneklő Borz, 2006.

Traducere de Ana Pantea 

BALÁZS IMRE JÓZSEF

CARTEA VIDREI

» anul XIX, 2008, nr. 7 (218)