Lucruri care nu se fac Simona Sora În zona Hunedoarei, unde m-am născut (ţinut de vrăjitoare, din mamă-n fiică), nu se numesc superstiţii, ci, mai degrabă, „lucruri care nu se fac“, spre deosebire de celelalte, „care se fac“, cu diverse instrumente- substanţe-gînduri. Aşadar, am ştiut dintotdeauna că: nu se dă mîna peste masă sau peste prag, nu se deschide umbrela în casă, nu se iese în zilele de 13, iar cînd 13-le cade într-o vineri, nu se răspunde nici la telefon, nu se împrăştie sarea, nu se fixează copilul mic nici dacă ai ochi albaştri (ca mine), nu se iese din casă înaintea mortului, nu se priveşte noaptea în oglindă, nu se trece prin faţa unei biserici catolice, iar în cazul celor protestante, se ocoleşte şi strada...Am aflat, prin adolescenţă, într-un pension de surori medicale, remediile magice pentru amor neîmpărtăşit şi incendium amoris, deochi, invocaţie demonică, făcătură, oreion, negi şi somnambulism. De cînd i-am citit pe Swedenborg, pe contele de Saint-Germain şi mai ales pe Konrad Zucker, nu mai aprind ţigara în ruptul capului cu o brichetă galbenă, nu scriu direct la computer, nu citesc şi nu recenzez autorii ale căror nume, la o analiză numerologică simplă, dau numărul 4, nu depăşesc şi nu intru în vorbă cu conducătorii de Dacia Logan.

SIMONA SORA

LUCRURI CARE NU SE FAC

» anul XIX, 2008, nr. 8 (219)