Vineri, 13 şi un penalty Adrian Sângeorzan Nu cred că sunt superstiţios şi sper să  nu mă apuce cu vârsta. Pentru că nu se ştie, bat totuşi în lemn... Mă trag dintr-un popor superstiţios şi trăiesc în America, un continent care n-are etajul 13 la zgârie-nori, dar are o colecţie întreagă de angoase pe care încearcă să le evite în tot felul (n-am auzit ca americanii să-şi scuipe în piept, dar fac lucruri şi mai stranii). Se feresc ca de dracul de vinerea de 13, zi în care trec strada prudenţi, dar n-ar zbura cu avionul. Astăzi e 13 iunie, e vineri şi m-am gândit c-ar fi bine să nu mă joc scriind despre superstiţii, dar totuşi o fac, pentru că e o zi care se va termina în curând, iar după ora României e deja terminată. Ieri ne-am reîntors din ţara noastră natală. Avionul ne-a zgâlţâit rău de tot de câteva ori şi am avut o aterizare foarte proastă, care m-a făcut să-mi fac cruce cu limba şi să promit nu se ştie cui tot felul de lucruri pe care bănuiam că dacă scap cu viaţă le voi uita pe loc. N-aş vrea ca să-mi arate cineva vreodată lista aceea cu promisiuni făcute atunci când eram la mare ananghie. În dimineaţa asta m-am trezit deranjat de fusul orar, am văzut ce zi e şi am sunat la serviciu să le spun că nu mă simt prea bine. Soţia, care se pricepe la vise, se sculase de la 5. Era palidă, speriată şi mi-a spus că şi-a visat băiatul rău de tot. L-am sunat pe celular, n-a răspuns şi ne-am speriat şi mai tare. Ştiam că merge la Craiova cu maşina, iar noi tocmai scăpasem cu viaţă timp de două săptămâni din tot traficul de-acolo. L-am sunat şi pe bunicul lui, care era şi el îngrijorat. Ştiam cu toţii că ceva rău se întâmplase şi am aflat până la urmă de dezastru. Mutu tocmai ratase cu Italia lovitura de la 11 metri. Răzvan era blocat în trafic din cauza unei cisterne care luase foc şi asculta meciul la radio. Terminaţi cu superstiţiile voastre, ne-a spus. Mai sunt încă 10 minute de joc.   

ADRIAN SÂNGEORZAN

VINERI, 13 ŞI UN PENALTY

» anul XIX, 2008, nr. 8 (219)