Superstiţie de dreaptaPaul Aretzu  Nu cred în superstiţii, dar cred în minuni, pe care le întâlnesc la tot pasul. Din nepăsare şi din năzăreală, confundăm minunile creaţiei lui Dumnezeu cu magia şi ocultismul. Ţine de natura noastră să ne lăsăm înconjuraţi de mister, să credem în predicţii şi în posibilitatea ritualizată de a ne controla destinul. De altfel, există un lanţ întreg de conexiuni care vin din timpuri arhaice, legate de reprezentări existenţiale şi sacre, aflate însă la nivelul unui empirism naiv.Nu cred în semne, în întâmplări de rău augur, în vise, în cifre fatidice. Nu cred în fetişuri, în niciun fel de idolatrie, aşa cum nu cred în puterea absolută a banului. Nu mă fascinează chiromanţia, astrologia, vrăjitoria, spiritismul. De fapt, superstiţiile sunt perfect motivate psihic, determinate de diverse stări, de aprehensiuni, de anxiozităţi, de ignoranţă, de dorinţe himerice tălmăcite ocult. A-ţi cultiva superstiţiile înseamnă a face ceva (sau a nu face ceva) pentru a obţine ceva (sau a nu păţi ceva). Chestiune care poate complica mult şi aşa foarte complicata noastră existenţă.Cred în schimb în bunul Dumnezeu, în suflet, în destinul eshatologic. Superstiţiile, care sunt forme fantasmatice, adesea extravagante, sunt amăgiri, provocări demonice, profanări ale modelului limpede şi simplu al lui Hristos. Despre provenienţa lor fantezistă, Conul Leonida are înţelegerea perfectă: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! Şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă“.După firea sau cultura practicanţilor, superstiţiile pot fi tradiţii populare, care interesează folclorul, antropologia (obiceiuri de naştere, de nuntă, de moarte), magii datorate fluidului magnetic, dar şi excedentului de timp sau lipsei de preocupări mai concentrate, succedanee de fond religios. Superstiţiile sunt respinse de religie şi de ştiinţă, pentru încărcătura lor negativă. Ele nu sunt întotdeauna simple elucubraţii, adesea implicând ispite şi zbenguieli demonice. Diavolul, meşter seducător de suflete, neîntrecut psiholog, manipulant de mesaje subliminale, cel care de-a pururi are un măr sângeriu, înrourat în mână, vicleanul care îmbie cu gânduri şi patimi, cum sunt cele opt ale lui Evagrie, lăcomia, desfrânarea, avariţia, întristarea, mânia, plictiseala (akedia, demonul amiezii), slava deşartă, trufia, este, cu siguranţă, şi autorul superstiţiilor, al magiei (albe şi negre), al descântecelor, al duhurilor rele, al energumenilor. Superstiţiile sunt soluţiile cele mai simple, adesea amuzante, ale oricărui impediment.Ca oricare, am avut şi eu multe asemenea reprezentări, de la mâncărimea de nas la ciocănitul în lemn sau la evitarea întâlnirii cu pisica neagră, cu vremea m-am dezbărat de ele. Mi-a rămas însă, încă din arcanele copilăriei, obişnuinţa neclintită de a mă îmbrăca întâi pe mâna dreaptă, de a mă încălţa în piciorul drept, de a merge pe partea dreaptă a trotuarului, de a sta în biserică în partea dreaptă a naosului, adică de a încerca să fiu un om cât mai drept cu putinţă.

PAUL ARETZU

SUPERSTI'IE DE DREAPTA

» anul XIX, 2008, nr. 8 (219)