Poeme de Aida Hancer psalm psalmul acesta n-o să urmărească pe nimeni în mormântşi n-o să chinuie decât pe aceicare simt că-l au pe Dumnezeu în eiîntr-o sticlăniciun fel de scrisnu mântuieşte în fondşi niciun om nu se sprijină de lumea astadecât într-o bucată de carneşi cine a ştiut de unde vine carnea a trăitiar cine n-a ştiutÎl caută acum pe vârfuri de piatrăşi nu scriem pentru noifiindcă noi avem în venezeamă de sareşi pe sare ne modelăm femeiletot în saremurimşi nu murim de bunăvoiene sinucidem cu încredereacă după noigeneraţii întregi vor crede în altcevaşi se vor salvadar când pieptul nostru atinge pieptulpărinţilor noştrinu ne mai aşteptăm la nimicşivoi veţi săpa scoţând dintre oasele noastrecastroane cu sare  cai încă murind multe filosofii ale noastre sunt urechi de copiicare omoară în lume ecoulsau şi mai binecredem în oameni murind numai pe noi ne credem până la capătşi sângele nostru stă să se roagela oricare pas dar nu spune nimictrăim abuziv în corpuri care nu spun nimicdecâttrage cu arcul cine mai poatetrage şi se întoarce în sinecu faţa la coapsa de arginta lui Dumnezeu trăind pe spate cu lumea înfiptă în şolduritrăind cu pământul pe umerini se rod genunchii şi ne rămâne în noi numaisânge din sângele altora există răbdare pentru liniştea noastrăşi vrem s-o trăimsă nu se spună că în noi carnea a făcut ce-a putut şi apois-a retras  cântarea cântărilor uite cum m-am ratatmi se părea că în faţa mea cântăo pasăre fără voceun experiment de fiinţă fără vocaţieera o zi deloc luminoasăşi aproape extraterestrăprin linişteape care-o înghesuia în arterele principalealte corpului meuşi atâţia oamenicălăreau în sinele lor nori de luminăîncât am considerat falsăun accident al imitaţieipasărea fără voce sau voceaa cărei pasăre aproape că nu se vedeanu merita văzută atunci mi-a apărut prima oară un zid înainteun zid copleşitorcare se făcea din păsări moarteuna câte una puse cu ciocul deschisşi am înţeles că din tot zidul de păsări aproapeputredeuna fără voceşi fără duhe cumvacea mai iubităea o să rescrie pentru mine când va avea timp cântarea cântărilor  vârste fricăun acord între spaţiispaţiul cu pată şi spaţiul cu viscolun fel de blestemla dorinţa sîngeluisă arunci cu piatra dorinţacă vrei să umbli în care de foc între ele se înalţă la cercineva fricădouă spaţii sunt pentru nimicca două oglinzi cum nimicul pentru noio lumină leneşă