Lirică prostească

 

Vasili Kneazev (1887-1937) 

 

După ce fusese cerul spălat atât de azuriu –

Privesc cu plăcere prin geam: 

Scandinava spălătoreasă

Îşi făcu treaba pe cinste.

Spălatul a durat o săptămână, două;

Peste zile plescăiră spume

Şi iată – de sineală bolta s-a cam învineţit, 

Iar fierul de călcat căldura îşi revarsă

 

Peste pământ.  

 

Fiare de aur pânzeturi calcă,

Iar jur-împrejur lărmuiesc îndrăgostiţii. 

„Cetăţene poet, de dragul lui Petrarca 

Soarele nu-l mai numiţi, o, nu,

 

Fier de călcat! Căci soarele e chiar 

O vârtelniţă-minune

Care cu caiere, cu câlţi de aur 

Înnoieşte, prin geam înfrumuseţează

Al omului lăcaş sărăcăcios. 

 

Soarele comoară de aur e...“

  

 

Comoară? La naiba! Lăsaţi atari aiureli.

 

Soarele când îl vezi, pur şi simplu,

 

Nu îţi pare a fi rimă

 

Pentru finlandezi

 

Şi subiect pentru oarece

 

Lirică prostească.

 

Iată, chiar acum veni scrisoare

 

De la Nadia; fruntea încruntată,

 

Adânc ridată, – semn de chinuri grele...

 

Dar eu ştiu – că mângâios şi tandru

 

Fierul de aur îmi va călca

 

Oricare zbârcituri.

 

N-ar fi decât să te-apropii de soare,

 

Reprimându-ţi frigurile din inimă,

 

Şi – să-i expui astrului afectuos

 

Fruntea ta boţită de-o lăbuţă drăgălaşă.

 

 

(1925)

  Traducere şi antologie de  Leo Butnaru 

VASILI KNEAZEV

LIRICĂ PROSTEASCĂ

» anul XIX, 2008, nr. 6 (217)