Cuvântul rectorului Andrei Marga 

     Ceremonia de astăzi este consacrată decernării titlului de doctor honoris causa al Universităţii „Babeş-Bolyai“. Conform Cartei (2003) universităţii noastre, cel mai înalt titlu academic se acordă unor personalităţi cu realizări de vârf în ştiinţa, tehnologia, filosofia, arta, literatura şi teologia mondială, care au sprijinit activităţi din instituţia noastră.

     Ca urmare a standardului înalt, Universitatea „Babeş-Bolyai“ a acordat acest titlu unor personalităţi de prim rang, încât ne mândrim să putem spune că în clubul doctorilor honoris causa ai universităţii noastre intrarea este selectă. Suntem onoraţi să-i putem astăzi socoti parte a istoriei acestei universităţi: pe cardinalul Joseph Ratzinger, actualul papă Benedict al XVI-lea, pe Walter Kasper, Tomáš špidlík, Peter Erdř şi Franz König, pe patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, şi pe alţi teologi de înalt prestigiu; pe laureaţii Premiului Nobel Richard Ernst (Zürich), George Palade (San Diego), Günter Blobel (New York) şi Ahmed Zewail (California Institute of Technology); pe biologi ca Raymond A. Dwek (Oxford) şi Franco Pedrotti (Camerino), pe matematicieni precum Willy Jäger (Heidelberg); pe cei mai mari istorici ai Evului Mediu, Jacques Le Goff (Paris) şi Harald Zimmermann (Tübingen), pe creatorul psihologiei cognitive, Ulrich Neisser (Atlanta), pe chimistul Achim Müller (Bielefeld), pe filosofii de mare anvergură Paul Ricśur (Paris), Richard Rorty (Stanford), Manfred Riedel (Erlangen), Manfred Frank (Tübingen), pe sociologii de primă mărime Raymond Boudon (Paris) şi Georg Weber (Münster), pe economişti ca Attila Chikán (Budapesta), istorici precum Keith Hitchins (Champaign Urbana), Carol Iancu (Montpellier) şi Glatz Ferenc (Budapesta), pe teoreticieni ai literaturii precum Jean Starobinski (Geneva), Virgil Nemoianu (Washington, dc), Nicolae Balotă (Nisa), Raymond Trussot (Bruxelles), Jean Rousset (Bruxelles), pe geografi de referinţă precum Jean Claude Gall (Strasbourg) şi Mario Panizza (Padova), pe politologi de anvergură mondială ca Shlomo Avineri (Ierusalim) şi Bronislaw Geremek (Varşovia), Hans Gert Pöttering (Osnabrück), Hervé Hasquin (Bruxelles), pe principali specialişti de astăzi în istoria religiilor, precum Moshe Idel (Ierusalim), personalităţi ale istoriei postbelice, lideri academici internaţionali precum Theodor Berchem (daad-Bonn), Hans van Ginkel (Utrecht), Joseph Bricall (Barcelona), Georg Winckler (Viena), Jan Sadlak (Paris), David Ward (Washington, dc), personalităţi istorice precum regele Mihai I al României, personalităţi transilvane, aşa cum sunt mitropolitul ortodox Bartolomeu Anania, arhiepiscopul catolic György Jakubinyi, pastorul protestant Paul Philippi şi mulţi alţii.

     Se ştie că Universitatea „Babeş-Bolyai“ se particularizează sub aspecte cruciale.

     Este vorba de universitatea cu cea mai lungă tradiţie academică din România; cu puţini ani în urmă s-au celebrat 425 de ani de la înfiinţarea Colegiului Iezuit, de către o misiune din 1581, trimisă de papa Grigore al XIII-lea, în timpul lui Ştefan Báthory.

     Este vorba, acum, de cea mai mare şi mai comprehensivă universitate din România; aici se pregătesc astăzi – ca ingineri, cercetători, economişti, jurişti, profesori, filosofi, teologi, jurnalişti, artişti, antrenori sportivi – peste 55.000 de tineri, la nivelele bachelor, master, doctorat, studii avansate.

     Este vorba de o universitate plurilinguală şi multiculturală, în care – pe baza alegerii individuale a studenţilor – se studiază complet în română, complet în maghiară, complet în germană, în care funcţionează specializări legate în istoria şi cultura evreilor şi în care se studiază complet, de asemenea, în limbile moderne: engleză, franceză, italiană, norvegiană etc. Programele cu bază linguală, facultăţile, colegiile şi departamentele funcţionează, în Universitatea „Babeş-Bolyai“, în regimul autonomiei universitare.

     Este vorba, apoi, de universitatea cu cea mai complexă structură de studii teologice de pe continent. În cele patru facultăţi de teologie – Teologie Ortodoxă, Teologie Greco-Catolică, Teologie Romano-Catolică şi Teologie Reformată – sunt reprezentate şapte biserici istorice din Transilvania: Ortodoxă, Greco-Catolică, Romano-Catolică, Reformată, Unitariană, Evanghelică şi Calvinistă. La aceste facultăţi se adaugă performantul Institut de Studii Iudaice „Dr. Moshe Carmilly“, care asigură pregătirea pe toate treptele: bachelor, master, doctorat, formare continuă. Aceste instituţii, împreună luate, oferă posibilităţi rare astăzi de abordare a fundamentelor iudeo-creştine ale civilizaţiei în care trăim.

     Este vorba de o universitate cu un program vast de învăţare a limbilor: alături de cele trei limbi clasice – greaca, latina, ebraica –, în Universitatea „Babeş-Bolyai“ se studiază alte peste douăzeci de limbi, inclusiv limbile marilor civilizaţii ale Asiei – japoneza, chineza, coreeana.

     Dar această universitate trebuie să rămână competitivă în ştiinţele experimentale şi în tehnologii. Dogma sănătoasă, pe care o împărtăşim, este aceea că nu este universitate relevantă acolo unde cercetarea experimentală nu este extinsă şi continuă, că forţa unei universităţi se măsoară – cum spunea elocvent Iuliu Haţieganu – în teoremele, teoriile, descoperirile, soluţiile ce vin din laboratoarele proprii. De aceea, Universitatea „Babeş-Bolyai“ a înfiinţat: Laboratorul de Cercetare în Domeniul Informaticii (1994), Muzeul de Gemologie (1996), Laboratorul de Cercetare în Matematică Aplicată (1998), Laboratorul de Cercetare în Sinteză Organică şi Biotransformări (1998); Laboratorul de Topografie, Cartografie şi Cadastru (1998); Laboratorul de Cercetări Electrochimice (1999); Centrul Naţional de Rezonanţă Magnetică Nucleară (2000); Centrul de Excelenţă Academică în Fizica Corpului Solid – Laboratorul de Cercetări Aprofundate asupra Materialelor de Interes Tehnic la Temperaturi Joase (2000); Laboratorul de Spectroscopie Raman şi Nonstructuri Fonice (2000); Laboratorul de Rezonanţă Magnetică Nucleară (2000); Institutul de Economie Rurală şi Politici Agrare (2000); Centrul Regional de Topografie, Cartografie, Teledetecţie şi Sisteme Informatice Geografice (2000); Laboratorul de Glicobiologie Moleculară (2001); Laboratorul de Genetică Moleculară (2001); Institutul de Cercetări Experimentale Interdisciplinare (2001) şi Laboratorul de Restaurări şi Conservare a Patrimoniului Cultural (2002) şi altele.

     O cuprinzătoare reorganizare a programelor se impune, în continuare, spre a mări competitivitatea studiilor şi a cercetărilor ştiinţifice, şi este în curs. Marele pariu al actualităţii în această universitate este să se dezvolte cercetări ştiinţifice, evident cercetări recunoscute internaţional, dar cercetări cu impact tehnologic – în înţelesul cuprinzător al tehnologiilor, care să fie competitive în epoca celei mai mari revoluţii tehnologice din istorie.

     Ştiinţele sociale şi umaniste au înregistrat un evident progres în ceea ce priveşte premisele instituţionale. Crearea în ultimul deceniu a unor unităţi ca Institutul de Pre- şi Protoistorie (1995), Institutul de Studii Clasice (1997), Institutul de Antropologie Culturală (1997), Institutul de Studii Internaţionale (1998), Institutul de Studii Germane (1998), Centrul Lingua (1999), Institutul de Studii Central-Europene (1999), Centrul Alpha (2001), Institutul de Cercetări Europene (2002), Institutul Italo-Român (2002), Centrul de Cercetări ale Imaginarului (2002), Centrul de Studii Biblice (2003), Centrul de Studii Demografice (2004), Institutul de Studii Avansate în Psihoterapie şi Sănătate Mentală (2004), Centrul de Studii Interculturale (2007), Centrul de Studiere a Populaţiei (2007), Centrul Media (2008) reprezintă tot atâtea momente de dezvoltare a cercetărilor şi creştere a relevanţei lor. Universitatea „Babeş-Bolyai“ participă cu monografii, cercetări interdisciplinare, ipoteze şi teorii proprii la dezvoltarea ştiinţelor sociale şi a umanioarelor de astăzi, mulţi dintre specialiştii ei contând în comunităţile de specialitate din Europa actuală. 

     Competitivitatea este astăzi deviza dominantă a Universităţii „Babeş-Bolyai“. Aceasta se asigură – în conformitate cu practicile europene – plecând de la satisfacerea indicatorilor operaţionalizaţi de calitate pe trei paliere majore:

     1. cercetare ştiinţifică (per capita) şi impactul acesteia, ceea ce presupune publicaţii validate şi prezenţe relevante în sistemele internaţionale de recunoaştere a cercetării ştiinţifice; mărirea proporţiei resurselor financiare obţinute din cercetările ştiinţifice.

     2. calitatea absolvenţilor, ceea ce se reperează înainte de toate în premii importante (Nobel, Fields etc.) obţinute de absolvenţii universităţii; poziţii de vârf ocupate în companii internaţionale şi în mari institute de cercetare; poziţii de vârf ocupate în administraţia publică şi în organismele internaţionale; doctorate susţinute; studii finalizate cu diplome.

     3. atenţia acordată studenţilor, care se răsfrânge în primul rând în calitatea predării (stabilită pe baza evaluării interne); raportul dintre efectivul cadrelor didactice şi efectivul de studenţi; calitatea infrastructurii şi a serviciilor administrative; procent de burse din resurse publice şi din resurse private; accesul fiecărui student la resurse itc; rezultatele evaluărilor Student Satisfaction Surveys şi Peer Review; efectivul de studenţi străini atraşi; efectivul de cadre didactice internaţionale angajate ca asociaţi sau titulari.

     Universitatea „Babeş-Bolyai“ se situează astăzi, conform ultimelor informaţii, în clasamentele ce consideră producţia ştiinţifică per capita, în primele şapte sute de universităţi. Asemenea altor universităţi din Europa, Universitatea „Babeş-Bolyai“ este angajată să-şi amelioreze poziţia. Reuşita este, ştim prea bine, condiţionată de efortul propriu şi de calibrul performanţelor fiecărui angajat. Reuşita este însă condiţionată şi de reformele, în continuare, ale sistemului învăţământului superior din România. Aşa cum reprezentanţii Universităţii „Babeş-Bolyai“ au argumentat şi în 2004, şi în 2005, şi în 2006, România are nevoie, în continuare, de reforme, de reforme chibzuite şi făcute de oameni competenţi – reformele rămânând oxigenul universităţilor performante de astăzi.

     În 1995, Universitatea „Babeş-Bolyai“ a luat decizia istorică de reorganizare pe trei linii de studiu fundamentale cu bază linguală – română, maghiară, germană –, pentru a reflecta prin chiar structura ei culturile profilate istoriceşte în Transilvania. Carta Universităţii „Babeş-Bolyai“ (1995-2003) a consacrat mereu această structură multilinguală, iar experienţa Universităţii „Babeş-Bolyai“ este considerată astăzi, de către toate evaluările internaţionale, ca fiind de referinţă pe continent.

     Fiind în mijlocul vieţii transilvane, universitatea noastră a dezvoltat din vreme o abordare paneuropeană. După 1989, din această universitate au plecat iniţiative majore, care au creat premise pentru integrarea României în Uniunea Europeană. De pildă, reformele educaţiei din România, în 1990 şi în 1997, sunt de nedespărţit de acţiunile profesorilor acestei universităţi; şi aceste acţiuni au făcut ca – după invitarea ţării noastre, în decembrie 1999, să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană – România să încheie, în mai 2000, la Bruxelles, negocierile pe capitolul Educaţie. În 1994, Universitatea „Babeş-Bolyai“ a creat Casa Europei şi a intrat în reţeaua europeană a acestor instituţii. În 1995, Universitatea „Babeş-Bolyai“ a organizat, cu sprijinul Comisiei Europene, Facultatea de Studii Europene, prima de acest profil din Europa Răsăriteană şi, alături de facultatea similară din Natolin (Polonia), printre primele astfel de facultăţi din Europa.  

     Dezvoltările din Universitatea „Babeş-Bolyai“, din ultimul deceniu, nu ar fi fost posibile fără sprijinul constant al Uniunii Europene. Ca rezultat direct, s-au creat două facultăţi: Facultatea de Studii Europene şi Facultatea de Business, s-au înfiinţat numeroase departamente, precum: Departamentul de limbi moderne aplicate; Departamentul de analiza mediului; Departamentul de asistenţă socială etc., multe specializări indispensabile pregătirii tehnologiei, economiei, administraţiei României pentru integrarea în Uniunea Europeană au fost instalate. Programele socrates sunt puternic reprezentate în Universitatea „Babeş-Bolyai“, după ce programele tempus au fost folosite eficient.

     Aceste dezvoltări nu ar fi fost posibile fără cooperarea cu universităţile şi instituţiile din sua. Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică (1997), Institutul de Istorie Orală (1998), programul de psihologie cognitivă (1997), relansarea literaturii comparate (1997) şi multe altele sunt legate de cooperări cu universităţi americane. 

     Astăzi Universitatea acordă cel mai înalt titlu academic prestigiosului scriitor Norman Manea, pentru opera sa de răsunet internaţional şi contribuţia sa la promovarea culturii române în lume. Aş dori să mulţumesc ilustrului oaspete de astăzi pentru că a acceptat hotărârea Senatului nostru şi pentru că este prezent acum în Aula Magna, spre a-l omagia.

     Astăzi despre Norman Manea se discută în multe locuri din lume. Împrejurarea este firească pentru un scriitor care şi-a urmat neabătut, de la Captivii (1970), trecând prin Anii de ucenicie ai lui August Prostul (1979), prin Le thé de Proust (1990), Le bonheur obligatoire (1991), la Trennwandt (1992), la The Black Envelope (1996), vocaţia şi viziunea, iar astăzi se profilează printre prozatorii reprezentativi ai timpului nostru. Devine dificil însă, cel puţin prin mărimea arcului temporal pe care-l exprimă opera lui Norman Manea, să o prinzi în caracterizări generale care să nu fie prea vagi. De la cronicile din Neue Züricher Zeitung (1987) la cele din New York Times (1993), el a fost văzut, cu argumente evidente ţinând de acel arc temporal, ca „scriitor între Holocaust şi totalitarismul românesc“. Aş adăuga însă imediat că – în raport cu mulţi intelectuali care încearcă scrisul, dar, neavând nici viziune, nici probleme morale, rămân prea puţin expresivi – Norman Manea are hotărâtorul avantaj de a dispune şi de una, şi de celelalte.

     Un fapt se înalţă, în orice caz, din mulţimea caracteristicilor acestei opere şi peste acestea – conştiinţa acută a umanului, la distanţă de ideologiile ce confiscă de obicei sensibilităţile şi ideile. Norman Manea a văzut, de altfel, mereu, în artă – amintind de marea tradiţie a literaturii ca interogare a realităţilor din perspectiva posibilităţilor lor mai bune, care a mai fost reprezentată în estetică, încă o dată, de tânărul Lukács, apoi de Adorno şi de Marcuse – exprimarea umanului. El ia pe cont propriu, cum se observă în volumul Despre clovni: dictatorul şi artistul (1997), formularea vestită a lui Ernesto Sábato: „Dacă este profund, artistul oferă inevitabil mărturie despre el, despre lumea în care trăieşte şi despre condiţia umană“ (p. 178). Scriitorul oferă mărturia „învăţând a se apăra mai ales de capcanele mentale, de viziunile simpliste, nu doar din interiorul sistemelor totalitare, ci de oriunde“ (p. 7). Norman Manea a făcut el însuşi experienţa vieţii în tiranie şi în democraţie şi şi-a putut asuma cu timpul adevărul conţinut în observaţia profundă a lui Thomas Mann (1938): „libertatea e un lucru mai complicat decât puterea“. Este un fapt că societatea totalitară este răul izbutit ce se poate imagina, dar societatea liberă nu constituie un paradis. „Diversitatea opţiunilor şi asprimea competiţiei libere, vulnerabilitatea şi riscul, legile dure ale pieţei şi farmecul aventurii, excesele şi inhibiţiile produse prin dinamismul productiv, poate exacerbat, al democraţiei sunt doar câteva din înfăţişările societăţii libere“ (p. 94) – scria Norman Manea.

     În sfera literaturii însăşi avem frecvent, vedem bine în diferite ţări, acele conştiinţe unidimensionalizate, sau măcar înjumătăţite, care iau tacit o temă din ideologia curentă şi o transpun, mai mult sau mai puţin artistic, voind să se legitimeze prin aceea că destramă gălăgios ceea ce istoriceşte a fost deja înfrânt şi depăşit. O confruntare cu răul aceste conştiinţe nu mai întreprind, dar vor să facă să se creadă că o fac, manevrând, de fapt, „clişeele suferinţei deja clasificate şi comercializate“. Norman Manea aduce o conştiinţă incomparabil mai largă şi mai bogată, aş spune consecventă cu sine, a situaţiilor. El prinde cu sagacitate în imagini convingătoare dificultăţile umanului în societatea totalitară, iar Anii de ucenicie ai lui August Prostul sunt proba. Dar Norman Manea prinde la fel de sagace şi elocvent dilemele ieşirii din acea societate. Scriitorul şi eseistul din el se sustrage, în mod salutar – graţie profundei ancorări într-o viziune, a conştiinţei scriitoriceşti, civice şi morale – „capcanelor mentale, a viziunilor simpliste, nu doar din interiorul sistemelor totalitare, ci de oriunde“, cum însuşi spunea. Profilul său inconfundabil este conferit, printre prozatorii de astăzi, de această conştiinţă, înainte de toate.

     Vreau să probez afirmaţia prin câteva decupări din excelentele eseuri ale volumului Despre clovni: dictatorul şi artistul. Chiar introducerea ne previne asupra viziunii autorului, când acesta spune: „destul de frecvent, adversarii unui sistem totalitar (fascism, comunism, fundamentalism religios) sunt, conştient sau inconştient, advocaţii altui totalitarism. Autenticul spirit liberal al democraţiei nu este doar opus totalitarismului, ci îi este străin şi, prin însăşi natura sa, se află deasupra polarităţilor“ (p. 7-8). De aceea, efortul de evitare a „capcanelor“, de distanţare sceptică de „kitschul politic“ şi suspiciunea continuă faţă de „etichetele de manipulare“ sunt raţionale şi indispensabile. Nu sunt de uitat, cel puţin de către intelectualul conştient de sine, nici „tragedia totalitară“, şi nici „comedia totalitară“. Relativismul nu-şi are locul în evaluarea situaţiilor de viaţă, după cum nici scepticismul – în pofida similitudinilor situaţiilor, în primul caz, motivelor stăruitoare de decepţie, în al doilea. „Prudenţa faţă de ideologii şi suspiciunea faţă de politică nu duc, însă, neapărat, la stabilitate morală. Ne-angajarea nu are doar efecte pozitive. Din nefericire, printre consecinţe întâlnim, frecvent, compromisul şi complicităţile“ (p. 25). Nici „apolitismul“ nu este o ieşire, chiar şi atunci când politica s-a maculat, căci rămâne „tot o eschivă: un refuz… codificat, care rareori devenea făţiş şi, doar prin excepţie, activ“ (p. 26). Norman Manea caută – după experienţa sa semnificativă, nu doar intelectuală, ci şi de viaţă – o perspectivă sustrasă impactului ideologiilor. O găseşte în cele din urmă, împreună cu Václav Havel, în „inima omenească, în puterea umană de a reflecta, în bunătatea şi responsabilitatea umană“ (p. 38).

     Mulţi intelectuali denunţă „mitologizarea“ politicii; uneori o fac însă mimetic, căci tema are de multă vreme elaborarea filosofică concludentă, înscenând alte mituri: al apolitismului, al estetismului, al moralismului. Ei refuză să vadă efectele noilor mitologizări – refuzul fiind singurul lor argument. Norman Manea preferă hotărât „demitizarea“ politicii – „readucerea în câmpul umanului real şi terestru, scrutarea acestei zone a existenţei cu aceeaşi fervoare dar şi cu aceeaşi luciditate ca a oricărei alteia“ (p. 179) –, dar rămâne conectat, dincoace de diviziunile instalate de ideologii, de categorizări, etichete, clişee, la „apa potabilă a firescului vieţii”, convins fiind că în viaţa oamenilor vina este diferită, dar se distribuie, adesea, prin forţa lucrurilor, pe mulţi umeri, încât fiecare are încă enorm de mult de făcut.  

ANDREI MARGA

CUVÂNTUL RECTORULUI ANDREI MARGA

» anul XIX, 2008, nr. 6 (217)