Erată dată în locul diletantului Tracus

 

Diletantul Tracus – care, în acte juridice, se cheamă Editura Tracus Arte din Bucureşti – retipăreşte, într-o a doua ediţie, Teatrul şi dublul său al lui Antonin Artaud, împreună cu Teatrul lui Séraphin şi alte texte despre teatru (selecţionate de subsemnatul), volum apărut iniţial la Editura Echinox, Cluj, 1997, sub îngrijirea filologică a lui Marian Papahagi. Din neprofesionism, site-ul editorial al lui Tracus nu menţionează faptul că e vorba de o carte gîndită şi alcătuită de Marian Papahagi şi subsemnatul. Apoi, deşi l-am avertizat în repetate rînduri pe noul editor că, în postfaţa mea, trebuie să fie corectată o eroare de culegere strecurată în prima ediţie, mi s-a răspuns doar printr-o adîncă tăcere „transcendentală“. Aflînd, într-un tîrziu, că volumul a şi apărut, i-am cerut nepăsătorului Tracus să ataşeze la sfîrşitul cărţii o erată. A urmat, însă, aceeaşi tăcere „transcendentală“. Mă văd, deci, silit să dau această erată, măcar în modul acesta indirect, în revista : la pagina 269, în lunga enumerare de dramaturgi şi piese, în rîndul 22, se va citi corect „... Empedocle, a lui Hölderlin şi Penthesilea, a lui Kleist“.

De ce tace Tracus? Pentru că puţin îi pasă cum arată pe dinăuntru cărţile pe care le scoate: dovadă că, aici, la pagina 278, ultimul rînd al cărţii îţi sare în ochi, întrucît se închide cu substantivul comun „caragiale“.

Întru totul condamnabil, nu numai filologic, ci şi moral şi juridic, este însă altceva în noua ediţie românească a cărţii lui Artaud. Cu adevărat „trac“ în ce priveşte o editare filologică, Tracus elimină din volum Nota asupra ediţiei atît de riguros redactată de Marian Papahagi. Menţiunea „Ediţie îngrijită de Marian Papahagi“ de pe foaia de titlu se goleşte de orice sens. Or, în Notă, Marian Papahagi face, minuţios, mai multe precizări. Mai întîi: „ Întreaga ediţie a fost confruntată cu originalul şi revizuită“ de către îngrijitorul ediţiei. Apoi, sînt menţionate, rînd pe rînd, cu notele lor aferente, diversele ediţii franceze din care au fost extrase şi traduse textele lui Artaud. Eliminînd, cu iresponsabilitate, toate aceste trimiteri filologice, Tracus îi creează lui Marian Papahagi – filologul excepţional, unanim recunoscut nu numai pe plan naţional, care, azi, din nefericire, nu se mai poate apăra el însuşi – imaginea desfigurată a unui trişor, care, chipurile, şi-ar fi însuşit notele redactate de fapt de editorii francezi ai lui Artaud. Inadmisibil.

Ion Vartic

Ion Vartic

Erată dată în locul diletantului Tracus

» anul XXIX, 2018, nr. 6 (337)