Nilly Dagan

 

 

Născută în 1953, Nilly Dagan este poetă israeliană şi iniţiatoare de proiecte culturale  legate  de poezie. Ea a pus bazele „Webului pentru Poezie şi cultură“ (2012), cu scopul de a răspândi poezia israeliană şi de a redacta o antologie de poezie israeliană cu sute de poeţi de toate vârstele.

În 2014, webul lui Nilly Dagan a primit premiul MIFAL HAPAIS LE TARBUT şi la ceremonia Zilei Independenţei Israelului la Ierusalim a fost aleasă să facă parte dintre cele 50 de femei creative deschizătoare de drumuri pe tărâmul culturii în Israel. În 2015, a primit premiul Uniunii Scriitorilor şi al Asociaţiei non profit pe numele de Nehama Puhatevski (prima femeie scriitoare în ebraică). Poeziile ei au fost publicate în cele mai prestigioase reviste şi ziare din Israel. A publicat patru cărţi de poezie. (R.S.M. şi M.F.)

 

 

 

Vor mai fi zile

Toate semnele arată că vara

S-a trezit.

O lume este pe moarte

Şi lumea nouă s-a născut îmbrăcată

În jeans şi T-shirts pe care stă scris:

„Vor mai fi zile“

 

Casa abia construită,

Iarba cea verde a vecinului,

Familia cea nouă aşteptând

 

Şi viaţa furată

Care aparţinea odată

Altcuiva.

 

 

Nu mă apropii de Staţia Centrală

Nu mă apropii de Staţia Centrală.

Acolo

Toţi vin şi pleacă.

Pleacă şi vin.

Nu poţi şti încotro.

 

Firmele sunt scrise în limbi africane.

Muzica – în ritm de continent negru –

Şuieră între cafenele

Şi se prelinge în spuma de bere.

 

În casa de bătrâni

Eritreul îl hrănea pe tata în zilele

Demenţei sale.

Şi ochii calzi ai îngrijitorului

Erau auriţi de milă.

El umplea pipa de lemn a tatălui

Cu tabac Captain Black

Şi i-o dădea să o sugă.

Tata se sprijinea plin de încredere

De umărul lui în timp ce mergea

Cu paşi mărunţi spre balcon

Să expire fumul pipei spre soare.

 

Ieri

Eritreul a fost dat dispărut.

Nu se mai ştie dacă revine.

Tata

Merge şovăielnic de la camera sa până la balcon,

De la balcon la camera sa

Ca o pasăre care se menţine

În ciuda vântului puternic

Pe o ramură de pom.

 

Toţi pleacă şi vin.

Toţi vin şi pleacă.

Nu poţi şti încotro.

 

 

Mărturisire

„Te-ai trezit ca să te rogi?“ – întreb.

„Iţi mărturisesc că da!“ – îmi răspunzi surâzând.

„Piciorul meu  paralizat a început să mişte!“

Fiecare dintre noi

Îşi bea cafeaua sa.

Fiecare se-nvârteşte

În cercurile gândirii proprii,

Tu în cercul tău,

Eu – în balconul meu

Şi cu toate acestea

Cercurile se ating uşurel

Unul de celălalt.

 

Dincolo de perete

Stau vecinii noştri îndoliaţi.

Asigurări nu există.

Să luăm aer în piept pentru încă o respiraţie,

Să mâncăm încă un prânz

Şi în fiecare moment

Să mai vină clipa următoare.

.

„Când vei avea nevoie de mine

Voi fi aici!“

 

 

Veritabila frică

De fiecare dată când vreau să îmi schimb viaţa

Care şi aşa s-a schimbat

Mor de frică!

Frică fără o cauză reală

Dar reală.

Ce pot să îţi spun?

Toţi îşi dau aerul că ştiu

Lumea merge după obiceiul ei de lume.

Soarele răsare,

Soarele apune,

Mingea de foc se micşorează zilnic.

 

Vreau să mă îmbrăţişezi

Fără explicaţii!

 

 

Nelinişte

Aş vrea să primesc asigurări:

Dacă ne vom îndepărta

Totuşi

Vom putea să rămânem legaţi

Unul de celălalt?

Nu ne pot ajuta:

Ferestrele cu vitralii colorate,

Covoarele persane,

Lumânările aromatice de pe sobă.

Nimic nu ne poate îndepărta neliniştea.

 

Un oarecare răspuns:

E din ce în ce mai greu

Să te prefaci

Că acel fapt nu există.

Poeme traduse din ebraică
de Riri Sylvia Manor şi Menachem Falik

Nilly Dagan

Vor mai fi zile; Nu mă apropii de Staţia Centrală; Mărturisire; Veritabila frică; Nelinişte

» anul XXIX, 2018, nr. 3 (334)