Poetul Jacques André despre România

 

Florica Courriol

 

Îl ştiam pe Jacques André de câţiva ani, ca cititor/spectator. În luna ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii române, a fost invitatul Consulatului General al României din Lyon ca editor, în special, al unei antologii în ediţie bilingvă din poezia lui Lucian Blaga, în traducerea lui Jacques Poncet, realizată şi cu concursul editurii Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca. Scurta lui intervenţie mi-a părut atunci sinceră şi, mai ales, în notă blagiană, cu metafora pleoapelor caselor sibiene… Am vrut să-l întreb dacă este şi poet… Mi-a răspuns rezumativ, fără pretenţii şi auto-laude cum se întâmplă uneori. Dar, mai întâi, iată micul lui discurs despre România:

„Din scurta mea şedere în România mi-au rămas în amintire peisajele magnifice, surâsul locuitorilor, vechile şi frumoasele cetăţi încărcate de civilizaţie. Îmi amintesc în mod deosebit de oraşul Sibiu şi de privirile maliţioase ale caselor sale vechi ; observasem deja pe acoperişuri nişte deschideri mici, ca nişte pleoape pe jumătate lăsate ce-mi dădeau impresia că acele locuinţe de demult mă priveau cu drag.

Mai reţinusem şi faptul că Frédéric Hannemann studiase aici medicina. Cu un pic de romantism, am putea deci considera că Sibiul este leagănul straniei şi universalei terapii care-şi propune să vindece Omul cu atât de măruntă materie, încât putem spune că nu este de fapt constituită decât de simbol.

Dar Sibiul mai este şi oraşul în care – în 1919 – a fost publicat primul tom al operelor lui Lucian Blaga la reeditarea căruia am avut bucuria de a participa, un volum de poezii în traducerea lui Jacques Poncet. Pe atunci, poetul român Lucian Blaga nu avea decât douăzeci şi patru de ani, dar maturitatea scriiturii sale este a unui poet adevărat, ceea ce anii care au urmat au confirmat-o deplin. Ei, da! Căci după ce se recunoaşte un poet, în fond, dacă nu după destinul lui?

Un poet este o persoană sinceră cu sine însăşi.

Lucian Blaga a fost un poet al luminii, chiar dacă viaţa lui de scriitor a sfârşit în tenebre.

Ne revine nouă, traducătorului, editorilor, datoria aceasta: de a deschide lucarnele, de a deschide pleoapele caselor din Sibiu pentru a te regăsi, Lucian Blaga, pentru a te prezenta şi publicului francez… Frumoasă misiune, nu-i aşa? Fiindcă, să editezi poezie este rolul nostru, ca editori, ca să nu zic datorie ori sacerdoţiu.

Adineauri făceam aluzie la Frédéric Hannemann, la homeopatie. Ei bine, poezia, şi în special a lui Lucian Blaga, funcţionează într-o manieră… similară: ea vindecă Omul cu foarte puţine cuvinte, cuvinte simple din viaţa obişnuită. Să lăsăm să transpară din ele lumina, să lăsăm să vorbească tăcerea, să curgă izvorul nopţii.“

***

Cine sunteţi d-voastră, Jacques André?

– Am un parcurs destul de simplu; ca editor, „practic funcţia“ asta de vreo doisprezece ani, dar de publicat cărţi, public din anii ’80, din pură plăcere. Încerc să rămân exigent, motiv pentru care ţin să public eu însumi cărţile şi să mă ocup de ele de la un cap la altul. Cât priveşte apartenenţa mea la Literatură, ei bine, în afară de faptul că sunt membru al Académie Rhodanienne care adună în sânul ei femei şi bărbaţi, oameni de Litere ce scriu şi trăiesc în vecinătatea Rhônului, din regiunea helvetică le Valais până la delta fluviului, regiunea Bouches-du-Rhône, nu mi-am publicat decât câteva romane sub heteronimul de Adam Katzmann, dar, în ciuda dictonului, nu eşti chiar totdeauna bine servit de tine însuţi şi s-au vândut foarte puţin, fiindu-mi totuşi destul de greu să-mi fac propria-mi promovare, confundând, pe deasupra, în acea vreme pseudonimul cu heteronimul pe care l-am descoperit nu de mult, în timp ce descopeream opera lui Fernando Pessoa. (Staţi liniştiţi, nu mă compar nicidecum cu Pessoa). Am hotărât, totuşi, să-mi continui calea neacoperit, cu cărţile pe faţă aş fi în drept să zic, aşa că voi scoate curând o antologie de poezie, tot în numele lui Adam Katzmann, intitulată L’Homme revient (Omul se întoarce), alături de alte patru cărţi şi cu alţi trei autori într-un loc convivial din Lyon, pe 22 martie, în plină Primăvară a poeziei.

Florica Courriol

Poetul Jacques André despre România

» anul XXIX, 2018, nr. 3 (334)