Din cursurile profesorului Mircea Zaciu

 

Mircea Popa

 

În 1958, încheind anul ii de studii filologice, ştiam că din toamnă urma să audiem un curs despre Marii clasici ţinut de d-şoara Ciobanu, ulterior căsătorită Goga, şi un curs care făcea trecerea la secolul xx, ţinut de prof. Mircea Zaciu. Cursul cuprindea scriitori ca D. Zamfirescu, Delavrancea, Vlahuţă, Al. Macedonski, Emil Gârleanu, I.A. Bassarabescu, Şt.O. Iosif, G. Ibrăileanu etc., adică scriitori din zona post-clasici, dar şi din zona începutului de secol xx, unde intrau cursuri despre curentele literare (sămănătorism, poporanism, simbolism), despre care avea cursuri separate. Cum îmi plăcea la nebunie Macedonski, pe care îl descoperisem în ultima clasă de liceu, graţie  contabilului nostru de la şcoală ce urmase un liceu clasic la Oradea, licee ce erau pe atunci tot atât de valoroase precum o facultate, am început să întreb pe studenţii dinaintea mea despre programa ce urma s-o parcurgem. Am avut norocul ca întâlnind-o pe Lidia Cadar, ce fusese la Şcoala pedagogică din Oradea colegă cu sora mea şi premiantă în toţi anii şcolarităţii ei (astăzi trăieşte pe undeva prin Statele Unite, după ce în anul iv, la o şedinţă de utc, fusese dată afară din utc pe motiv de religiozitate, împreună cu colega ei Livia Dan, ajunsă pictoriţă şi autoare de versuri baptiste la Cluj), să mi se ofere un lot din cursurile profesorului Zaciu în stare dactilografiată. Le-am luat cu mine acasă în vacanţă şi în orăşelul nostru mineresc Popeşti, de pe Valea Bistrei din Bihor,  unde urmasem gimnaziul într-o veche clădire cu iz de castel, care aparţinuse abaţiei de Melk din Austria (anul trecut, în vară,  am avut cinstea ca fost premiant al acestuia să fiu ales cetăţean de onoare al comunei!), mă prezentam în fiecare dimineaţă la Biroul Cooperativei, unde un fost coleg, Teodor Cheregi, ajuns după decembrie 1989 primar al urbei, muncea toată ziua la bilanţuri contabile. Cum maşina lor de scris (cam răblăjită, dar trainică) era nefolosită, îmi dăduse voie să mă instalez la o măsuţă înspre stradă, unde m-am iniţiat în tainele scrisului la maşină pe cursurile profesorului Zaciu.  Mă costa doar hârtia de indigo pe care o cumpărasem din timp, dar aveam avantajul de a face câte patru-cinci copii deodată, în ideea că alţi colegi de-ai mei vor dori şi ei un asemenea curs (colegul Vistian Goia mărturiseşte în memoriile sale universitare faptul de a fi folosit un exemplar al dactilogramei mele).  Cursul profesorului urma întocmai scrisul său redactat cu minuţie de acasă, neavând cine ştie ce aspect oratoric deosebit, la curs participând uneori două-trei grupe, chiar spre o sută de studenţi, cum se întâmpla să aveam cursuri comune cu alte secţii de la limbi străine îndeosebi. La examen mi-a venit nuvelistica lui D. Zamfirescu, subiect căruia i-am făcut faţă cu brio, dat fiind că în biblioteca tatălului meu găsisem volumaşul de Nuvele romane  ale prozatorului, pe care, din lipsă de alte lecturi, le citisem de două-trei ori într-o vară. Cum, în general, sunt un om care am respect pentru documentul scris (am păstrat până târziu chiar caietele de notiţe de la facultate), am conservat evident şi unele din cursurile profesorului Zaciu, în ciuda numeroaselor mutări suferite de-a lungul timpului. Aşa se face că, scotocind zilele acestea prin rafturile unor sertare uitate, am dat peste câteva foi dactilografiate, care conţineau cursurile profesorului Mircea Zaciu din anul trei de facultate. Enumăr câteva din cele care s-au păstrat: Lecţie introductivă, polemica Maiorescu-Gherea, Mişcarea literară a epocii „Contemporanul“, Alexandru Vlahuţă, Barbu Şt. Delavrancea,  Emil Gârleanu, Sămănătorismul, Poporanismul, Simbolismul. Vor fi fost în mod neîndoios şi altele, poate despre Calistrat Hogaş şi Gala Galaction, poate şi Ibrăileanu, pe care nu le mai am.

Pentru a proba calităţile de profesor ale lui Mircea Zaciu, am ales deocamdată să dau publicităţii cursul despre Emil Gârleanu. Din mai multe motive: o dată că scriitorul s-a născut la 5 ianuarie 1878 la Iaşi, împlinindu-se deci o sută patruzeci de ani de la naşterea sa. Şi, în al doilea rând, pentru că şi de la naşterea profesorului Mircea Zaciu (27 august 1928) se împlinesc în acest an 90 de ani. În al treilea rând, Emil Gârleanu fiind legat de înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români prin adunarea din aprilie 1908 (a fost ales şi  preşedinte al acesteia în 1911), Uniunea Scriitorilor se pregăteşte să sărbătorească şi ea 110 de ani de la înfiinţare. Nu în ultimul rând, pentru că textul lui Mircea Zaciu nu şi-a pierdut eleganţa şi savoarea peste ani, fiind un text care poate fi şi astăzi semnat (cu mici retuşuri de interpretare, cerute de epocă) fără ezitare.

Mircea Popa

Din cursurile profesorului Mircea Zaciu

» anul XXIX, 2018, nr. 3 (334)