Tema transilvană

 

Irina Petraş

 

 

Aşa am intitulat argumentul la antologia Transilvania din cuvinte – O antologie alcătuită de Irina Petraş, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017, 436 pagini – motiv obsedant de gândire şi simţire, cu adânci semnificaţii simfonice, şi datorie de împlinit. Rândurile de faţă nu sunt o auto-cronică. Textele reunite în volumul dedicat Centenarului Marii Uniri sunt semnate de 118 scriitori/autori. Calitatea cărţii lor li se datorează. Editat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, ea face parte din seria editorială pe care am inaugurat-o în 2005 şi am inclus-o proiectului Scriitorul în cetate care cuprinde toate manifestările membrilor filialei subsumabile unei „civilizaţii a urmei şi a memoriei”. Căci urma pe care suntem în stare s-o lăsăm în trecerea noastră prin lume are şansa de a rămâne dacă nu uităm s-o situăm în prelungirea urmelor lăsate de înaintaşi. Transilvania din cuvinte e continuarea firească a celor peste 20 de volume iniţiate de-a lungul anilor la care am atras colaborarea colegilor mei, construind încet, dar temeinic, îndrăznesc să spun, o adevărată carte de identitate a scriitorilor ardeleni; şi nu numai, căci membrilor Filialei, din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sibiu etc. (dar şi din Ungaria, Franţa, Germania, Israel, Suedia, SUA, Canada), li s-au alăturat, nu o dată, scriitori din toată ţara. Clujul din cuvinte, Clujul din poveşti, Invitaţie la vers, Cartea mea fermecată, Viaţa literară la Cluj, Promenada scriitorilor, Lumina din cuvinte, albumul 100 de ani de viaţă literară transilvană, dar şi dicţionarele Clujul literar şi Scriitori ai Transilvaniei pot fi răsfoite pe site-ul Filialei clujene (www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro, la secţiunea Editoriale).

În 2015, Anul Luminii, mă întrebam dacă, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, vom fi în stare să exaltăm fâşia de lumină din fragmentele de istorie hărţuită ale acestui secol de existenţă. Să recompunem rotundul unui trecut ale cărui produse suntem, inevitabil şi iremediabil. Să ne procurăm, aşadar, un viitor. Să transformăm sărbătoarea într-un prilej de a răspunde împreună la întrebările fondatoare: cine suntem şi cum vrem să fim, ce mai înseamnă pentru noi identitate naţională, neam, ţară, vatră, patrie, limbă română – vorbe mari, căzute în derizoriu. Remarcam, totodată, şi semnele bune: o tot mai accentuată, mai diversă şi de o calitate în creştere manifestare a unui fenomen pe care l-am numit re-locuirea culturală a Clujului, a oraşelor şi satelor României. Reîntoarcerea la actul cultural sub cele mai variate şi, uneori, surprinzătoare moduri e semn că românii au redescoperit cea mai sigură, mai neîndoielnică şi mai înaltă cale de asumat şi consolidat identitatea naţională în chiar plin proces de aliniere la norme continentale şi mondiale: Cultura.

Am cerut, simplu, texte despre Transilvania, lăsând la alegerea liberă genul, perspectiva, tonul şi tonalitatea. Ca urmare, studii sobre despre istoria, geografia, literatura, folclorul acestui ţinut stau alături de confesiuni poematic-sentimentale, de evocări ale unor importante figuri legate de Marea Unire, de poeme şi fragmente de proză. Deşi lucrate independent, textele se întreţes, îşi răspund; un soi de canon subteran, subtextual le aduce împreună, le uneşte, sporindu-le consistenţa şi mesajul. Pe care le-am rezumat reproducând două rânduri din Constantin Noica: „Ardealul a reprezentat starea noastră de veghe […] pe planul spiritualităţii româneşti, centrul nostru naţional este în Transilvania, în acea «învăţată Transilvanie – spunea cândva Bălcescu –, azil vecinic al naţionalităţii române»“

Acest volum e unul pregătitor. Va fi urmat anul viitor de o ediţie de lux, adăugită şi revizuită. El îşi propune să înţeleagă Ardealul – „...Nu ne putem înţelege pe noi [românii] ca neam dacă nu înţelegem Ardealul” (Vasile Băncilă, Semnificaţia Ardealului); să-i readucă în actualitate exigenţele de conduită şi atitudine care i-au asigurat durarea – „Eu socotesc că misiunea Transilvaniei este de a aduce în viaţa românească acea concepţie de seriozitate de care aceasta are aşa de multă nevoie” (Liviu Rebreanu); „A fi ardelean înseamnă a duce un gând până la capăt” (Lucian Blaga); „Recunosc în spiritul ardelenesc moştenirea unei tenacităţi, orgoliul libertăţii parcimonios câştigate, un mai accentuat spirit de cetate (în ordinea claustrării chiar, dar şi a civilităţii, demnităţii, severităţii), un simţ constructiv – al ordinei deci, cu o specifică teamă de «aventur㻓 (Mircea Zaciu, Ca o imensă scenă, Transilvania...)

Din motive obscure, Ideea Marii Uniri s-a extenuat. Anii interbelici, cu tot entuziasmul lor constructiv (Petru Poantă îl numea „miracol” şi sublinia o trăsătură constantă a românilor, adesea trecută cu vederea: „Surprinzător trebuie să fi fost pentru comunitatea maghiară faptul că românii nu se comportă ca nişte cuceritori. Nu sunt «barbarii» din imaginarul istoriografiei şi presei ungare. Proprietăţile private ale locuitorilor rămân intacte şi există voinţa politică fermă de asigurare democratică a drepturilor cetăţeneşti, fără nici o discriminare etnică. Românii se află în situaţia de a demonstra că sunt o naţiune cu vocaţie civilizatoare”), au fost prea puţini şi prea neîndemânatici pentru o aşezare, iar internaţionalismul proletar nu i-a venit nicidecum în ajutor. Societatea românească trece printr-o stranie criză identitară. Stranie, căci greu reperabilă în doze atât de acute şi de a-tipice la vreun alt neam. Naţional şi patriotic sunt, la noi, cuvinte de ocolit atunci când nu le ataci cu superioritate, în răspăr cu tot ce se întâmplă azi în lume. Românismul e pentru români cauză, nu efect. Ei pun în seama românismului lor, în mod pripit şi nediferenţiat, toate neîmplinirile, toate ororile. Pe acest fundal ne-isprăvit şi foarte critic, intervine iluzia rezolvării rapide, printr-o minune (fie ea întâmplare ori om, neapărat providenţiale!), a neîmplinirii româneşti. Andrei Pleşu are dreptate: „În baia de negativitate în care ne scăldăm zilnic, spiritul critic încetează să mai fie o virtute. Devine o boală […] A cultiva, fără încetare, spiritul critic e a te păstra, programatic, «în afară», a nu răspunde nici unei chemări, nici unei invitaţii.” Numai un neam deloc împăcat cu propriul trecut poate cheltui atâta energie neagră pentru a demola tot ce-l înconjoară.

Am deschis  antologia cu câteva texte emblematice semnate de Ana Blandiana: „În peisajul spiritului românesc, Transilvania reprezintă rigoarea. Este ca şi cum aş spune: în peisajul românesc Transilvania reprezintă munţii. Munţi au şi Moldova, şi Muntenia. Oltenia însăşi are munţi, dar crestele sunt strânse în jurul Ardealului într-o afinitate geologică fără început. Munţii aparţin Transilvaniei pentru că Transilvania se numeşte teritoriul aspru şi grav al sufletelor noastre. [...] O gravitate aproape greoaie şi o nelabilitate magică aproape compun sentimentul constanţei, puternic cum puţine popoare îl ştiu”. E prezent istoricul Ioan-Aurel Pop, cu precizări documentate, neechivoce: „Transilvania aparţine României dintr-un motiv simplu, acceptat destul de recent în dreptul internaţional: românii reprezentau şi reprezintă majoritatea absolută a locuitorilor acestei ţări, iar voinţa românilor la 1918 a fost unirea provinciei cu România. Această voinţă a majorităţii coincidea şi coincide cu dreptul popoarelor la autodeterminare, drept recunoscut în ianuarie 1918 de Congresul sua, la propunerea preşedintelui Woodrow Wilson.. […] Unirea de la 1918 este cel mai înalt act de voinţă naţională înfăptuit vreodată de români. El ne-a pus la adăpost identitatea, ne-a organizat viaţa naţională şi ne-a conferit raţiuni pentru existenţa noastră în viitor”.

 

De citit neapărat interviul lui Dan Er. Grigorescu cu geograful Robert Ficheux, cel care a bătut cărările transilvane inventariind comunităţi româneşti în locuri marcate cu pete albe în hărţile maghiare; studiul lui Mircea Muthu, Pro memoria. Continuităţi şi polarizări; Ovidiu Pecican, Tripolaritate românească, Gavril Pompei, Ţara Moţilor –  o „Ţară” între „Ţări”, Ion Taloş, Clujul interbelic – capitală a culegerii şi  cercetării folclorului literar românesc. Dar şi paginile semnate de Vasile Sebastian Dâncu, Ioan Bolovan, Mircea Popa, Vasile Muscă, Tudor Cătineanu, Adrian Popescu, Marta Petreu, Ilie Rad, Vasile Igna, Gheorghe Grigurcu, Ruxandra Cesereanu, Dinu Flămând, Ştefan Borbély, Nicolae Prelipceanu, Ion Mureşan, Ion Brad, Ion Horea, Horia Bădescu, Constantin Cubleşan, Virgil Mihaiu ş.a.m.d. Pe scurt, o carte de citit.

Irina Petraş

Tema transilvană (Transilvania din cuvinte – O antologie alcătuită de Irina Petraş, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017)

» anul XXVIII, 2017, nr. 11 (330)