George Ţâra

 

(3 octombrie 1952 – 3 octombrie 2017) a fost, în timpul studenţiei lui la Filologia clujeană, unul dintre membrii grupului Ars amatoria. În anii 1980, a condus Complexul Studenţesc Tei din Bucureşti, devenit cunoscut în lumea literară a vremii prin Cenaclul Tei. Alături de prietenii lui mai vechi arsamatorieni, a fondat după revoluţia din 1989 revista Cuvântul şi s-a impus ca un jurnalist de vocaţie. După o vreme, mutat la Cluj, a conceput într-o nouă formulă revista studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai. A urmat o etapă de ziaristică bistriţeană, din păcate efemeră. Ulterior, s-a retras acasă, la Prundu Bârgăului, ocupându-se de cultivarea arborilor ornamentali şi ducând, parcă, mai departe vocaţia de gospodar a lui Liviu Rebreanu de la Valea Mare şi a poetului Al. Muşina, de florar. Plănuia, în vremea popasului clujean, să scrie o teză despre Ion Creangă. Ascultându-i ideile pe terasa emblematică de la Melody, din colţul scuarului principal al oraşului, mă entuziasma posibilitatea ca acel volum să ia fiinţă, iar tentativele hermeneutice puse în joc mi se păreau seducătoare. La lansarea bistriţeană a unuia dintre romanele mele, mi-a făcut onoarea de a vorbi cu gravitate şi mare atenţie la detalii, luându-se şi luându-mă în serios, dar mai ales, peste toate detaliile conjuncturale ale unei întâlniri cu publicul, acordând Literaturii un mare respect. Acum, bârgăuanul cu ten măsliniu şi alură virilă, de conquistador, a trecut Styxul, eliberându-se de relele lumii şi colorându-ne amintirea cu spiritul lui cald şi fratern. Adio, prietene!

Ovidiu Pecican

George Ţâra

» anul XXVIII, 2017, nr. 10 (329)