Floarea Ţuţuianu

 

Sunt o persoană dependentă de vreme. Poate pentru că m-am născut în luna august – ador lumina, căldura, culorile, foşnetul, deşi lunile mele preferate sunt mai şi octombrie – adică începutul de vară şi sfârşitul verii – când căldura nu mai e aşa de puternică, florile sunt la apogeu, dar mai ales mirosurile: cel al teilor cel mai îmbătător, al socului, al iasomiei etc. Apoi toamna, început de octombrie, când culorile ard – totul devenind galben, portocaliu şi roşu – iar lumina mai blândă şi aurie. La polul opus nu-mi plac frigul, lumina rece, ploaia monotonă şi deasă. Cerul gri, apăsător. Nu-mi plac lunile februarie şi noiembrie. Deloc. Seamănă foarte mult între ele. Poate că am avut o premoniţie: părinţii mei au murit în aceste luni: mama – în noiembrie, tata – în februarie. Din toamnă până în primăvară aş hiberna, cu excepţia lunii decembrie care e o lună nebună, plină de vânzoleală şi de sclipici – de cadouri şi luminiţe. În rest.... Sunt foarte dependentă de luna plină. Nu pot dormi. Cu greu am descoperit că insomniile mele sunt legate de luna plină. Îmi intră în cameră prin geamul de la bucătărie, străbate holul şi ajunge în dreptul uşii de la dormitor. Brusc mă trezesc şi pe dâra ei merg până la fereastra de la bucătărie unde o văd şi mă liniştesc/neliniştesc. Spre dimineaţă, îmi ajunge în dreptul ferestrei din dormitor, după ce a ocolit sufrageria. E mai palidă. Acum, îi arunc o ultimă privire şi mă culc. Pentru pictură şi desen am nevoie de lumină. În zilele luminoase pot să lucrez. Cât priveşte poezia, ţine de inspiraţie şi apare mai ales noaptea. Trebuie să fii la dispoziţia ei – altfel dispare. Multe poeme le-am pierdut din cauza... lenei.

Floarea Ţuţuianu

Sunt o persoană...

» anul XXVIII, 2017, nr. 8 (327)