Poeme de Liviu Gaspar

 

 

Liviu Gaspar a publicat în anii ’80 poezie la revista Convorbiri Literare. În 1996, a debutat cu volumul Tablouri Cinetice la Editura Cronica. A doua carte, intitulată Doamna Freud, a apărut în 2015 la Editura Integral, colecţia de poezie Himera.

Grupajul de versuri prezentat în revistă este parte din volumul în pregătire Partea ascuţită a obiectelor mici.

Din 1990, Liviu Gaspar locuieşte la Haga, în Olanda, unde practică psihiatria fiind specializat în tratamentul tulburărilor afective severe: „am stins/ ţigara de lună/ şi ne-am culcat/ într-o depresie/ cu buzele roşii“.

Este poet român şi psihiatru olandez, strict în această ordine, cum singur îi place să se prezinte. (Mircea Petean)

 

 

***

nu văd nimic

 

după dig ar putea fi

apă ar putea fi frig

 

fără de rană cinci

pumnale închid palma

 

 

***

cu un zănganit

luna trece prin geam

 

nu visez

aş putea fi prins

 

să plîng?

mă rog în gînd

 

cu faţa scrijelită

dimineaţa îmi suflă în nări

 

şi mă curăţă de vedenii

 

 

***

în ceardac

soarele amiezii

 

umple casa de molii

 

smălţuită cianoza

ne redă speranţa la moarte

 

 

***

cu douăzeci

şi patru de degete ziua

 

împleteşte şireturi

 

în bocanci de porţelan

vînătorii de munte

 

atacă la coardă 

masivul kilimanjaro

 

 

***

din spatele cocoşat

cu multe piese uzate

 

o mare hodorogeală

hurducă toata casa

 

dezinhibat şi ţicnit

bătrînul ambalează orgasmul

 

 

***

cu o rachetă

de badminton

luna ţinteşte o ghindă

 

 

***

două

jumătăţi de fluture

fac o floare

 

 

***

cu mîini fragile

 

din plastilină

copiii modelează

 

ciripitul păsărilor

 

 

***

dintr-un

tub de vaselină

 

un drac alb

 

suge lumină