Adrian Popescu

 

„Tot ce mi-am dorit am avut“

 

Cel care eram la optsprezece ani şi cel de acum, la şaptezeci, sunt esenţial identici. Idealurile care m-au înflăcărat, atunci, nu îmi sunt străine nici azi. Ce am căutat zi şi noapte, mai bine de cincizeci de ani, din zorii debutului, din 1962, până la crepuscul, 2017? Liantul tainic care uneşte, dincolo de cotidianul banal, într-un aliaj miraculos, chipurile unor cunoscuţi sau necunoscuţi, amintiri şi peisaje, replici şi stări sufleteşti... Imediatul şi Definitivul, cele de aici cu cele de dincolo...

Anul trecut, de Ziua internaţională a poeziei, la Roma, coordonatoarea recitalului, reprezentanta cunoscutei Casa della Letteratura, prezentându-mă a exclamat, mirată: „Dar dumneavoastră aţi scris versuri, practic, toata viaţa!“ „Ce era să fac?“ i-am răspuns... Asta am vrut, asta am făcut, cu ajutorul Domnului. Erorile, greşelile, păcatele mele literare sau existenţiale sunt ciornele lucrării trecute mai apoi pe curat. Sper ca Învăţătorul să mi-o citească aşa cum îi este firea, cu iubire infinită.

 

Adrian Popescu

„Tot ce mi-am dorit am avut“

» anul XXVIII, 2017, nr. 3 (322)