Ramon Llull (1232-1325/1316)

 

 

Ramon Llull (Raimundus Lullus) este figura universală şi deci cea mai reprezentativă a culturii catalane. A scris în latină, arabă şi catalană. Cele peste 260 de lucrări păstrate din diferite domenii (filosofie, teologie, ştiinţe, literatură) sînt feţe poliedrice ale aceluiaşi obiectiv: transmiterea unei experienţe deopotrivă intelectuale şi spirituale. De o excepţională valoare poetică, Llibre d’Amic e Amat [Cartea despre iubitor şi despre iubit] din 1276-1278 îi înscrie numele printre marii mistici europeni. Cele 366 de versete din care este alcătuită, unul pentru fiecare zi, au ca personaje iubitorul (omul), iubitul (Dumnezeu sau Hristos) şi iubirea ca intermediar între ei. (Xavier Montoliu Pauli)


 


 


 


(8) L-a întrebat iubitul pe iubitor: îţi aminteşti de ceva ce ţi-am dăruit ca tu să doreşti să mă iubeşti? Da, răspunse acesta, între suferinţele şi plăcerile ce îmi dăruieşti nu este deosebire.


(18) Discordie între ochii şi memoria iubitorului. Ochii spuneau: mai bine este să-l vezi pe iubit decât să ţi-l aminteşti, iar memoria: amintirea urcă lacrimi în ochi şi aprinde inima de iubire.


(35) Spune-mi, tu, pasăre, care cânţi din iubire, de ce iubitul meu mă supune la cazne, când m-a făcut al său slujitor?


Răspunse pasărea: dacă din dragoste n-ai suferi, cum ţi-ai iubi iubitul?


(36) Gânditor, iubitorul, îşi urma iubitul pe cărările lui şi s-a împiedicat şi-a căzut între spini, dar i s-au părut flori, pe-un pat al iubirii.


(38) Plângea şi cânta iubitorul cânturi despre iubit. Şi spunea: decât pentru ochi scânteia fulgerului, decât pentru auz bubuitul tunetului, mai bruscă e iubirea în inima iubitorului. Mai repede apa se strânge în lacrimile iubirii decât în undele mării şi mai aproape de iubire este suspinul decât albul de nea.


(39)L-au întrebat pe iubitor de ce iubitul lui este glorios. A răspuns: fiindcă el este gloria însăşi. L-au întrebat de ce e puternic. A răspuns: fiindcă este puterea însăşi. De ce este înţelept? Fiindcă este însăşi înţelepciunea. De ce e demn de iubire? Fiindcă este însăşi iubirea.


(50) Totuna este dacă iubitul şi iubitorul aproape sunt sau la depărtare. Căci, cum se amestecă vinul şi apa, se-amestecă dragostea lor; precum căldura şi lumina sunt ei legaţi; precum esenţa şi fiinţa sunt în armonie.


(51) A zis iubitorul către iubit: în tine mi-e suferinţa şi vindecarea. Cu cât mă vindeci, cu-atât îmi creşti suferinţa; şi, cu cât îmi creşti suferinţa, cu-atât îmi dai sănătate.


(52) S-a văzut iubitorul prins, legat, lovit şi ucis, pentru dragostea lui. L-au întrebat călăii: unde-ţi este iubitul? A răspuns: iată-l, în dragostea mea sporită şi-n forţa ce-mi dă chinurile să-ndur.


(53) A zis iubitorul către iubit: de când te cunosc, n-am fugit niciodată de tine, dragostea mi-a fost necurmată, în tine, pentru tine, cu tine am fost, oriunde m-am aflat. A răspuns iubitul: de când m-ai cunoscut şi iubit, niciodată nu te-am uitat, niciodată nu te-amăgit, nu te-am nesocotit.


(54) Mergea iubitorul printr-un oraş ca nebunul, cântând despre iubitul lui şi lumea l-a întrebat dacă şi-a pierdut minţile. A răspuns: iubitul meu mi-a luat voinţa, iar eu i-am dăruit mintea; doar memoria mi-a mai rămas, cu ea de iubit să îmi amintesc.


(55) A zis iubitul: ar fi un miracol împotriva iubirii să adoarmă iubitorul uitându-şi iubitul. A răspuns acesta: miracol ar fi împotriva iubirii dacă iubitul nu şi-ar trezi iubitorul, căci dragostea i-a dorit.


(56) S-a ridicat inima iubitorului la înălţimile iubitului, ca abisul acestei lumi să nu-l împiedice să-l iubească. Şi, când la el a ajuns, cu bucurie şi încântare l-a contemplat. Dară iubitul în lume l-a coborât, ca să-l contemple prin suferinţe şi încercări.


(62) Spune, nebunule, dacă iubitul nu te-ar mai iubi, ce ai face? A răspuns că ar continua să-l iubească, ca să nu moară; căci neiubirea e moarte, iară iubirea viaţă.


(65) L-au întrebat pe iubitor ce este fericirea. Şi a răspuns că nefericirea din dragoste îndurată.


– Spune, nebunule, nefericirea ce e?


– Amintirea necinstirilor aduse iubitului meu, demn de toate cinstirile.


(67) A zis iubitorul către iubit: Tu eşti totul, tu eşti peste tot, în tot, cu tot. Te vreau tot al meu.


– Nu mă poţi avea tot, dacă nu eşti tot al meu.


– Ia-mă tot, ca să te am tot.


– Şi ce vor avea fiul tău, fratele tău, tatăl tău?


– Tu eşti un asemenea tot, că poţi fi tot al fiecăruia care ţie tot îţi dăruieşte.


(79) Cânta iubitul, spunând că puţin ştie iubitorul despre iubire, dacă se ruşinează iubitul să-şi laude şi se teme să îl cinstească acolo unde este cel mai hulit. Şi puţin ştie despre iubire cine răbdător nu e în suferinţă. Şi cine nu se încrede în al său iubit nu ştie că dragostea şi nădejdea nu se despart.


(82) – Spune-mi, nebunule, ce este o ciudăţenie?


– Mai mult să iubeşti ce este absent decât ce-i de faţă; şi mai mult să iubeşti ce vezi şi e coruptibil decât ce nu vezi şi e necoruptibil.


(86) Bolnav de dragoste era iubitorul şi-un doctor a venit să îl vadă şi tristeţea şi durerile i-a înmulţit. Şi-atunci a fost vindecat.


(89) I s-a arătat al său iubit iubitorului, în veşminte noi, roşii. Braţele şi-a întins să îl îmbrăţişeze, capul şi-a plecat, un sărut să-i dea. Şi-n înălţimi a rămas, ca el să-l poată găsi.


(105) Mă chinuia dragostea, până i-am spus că-n chinurile mele eşti tu prezent; atunci mi s-au uşurat chinurile. Iar tu, ca răsplată, mi-ai sporit iubirea, care mi-a sporit chinurile.


(114) Iubea iubitorul pe toţi cei care se temeau de iubitul lui şi se temea de toţi cei care nu se temeau de el. Întrebare: ce era mai mare în el, dragostea sau teama?


(128) Îl îmbrăca iubitul pe-al său iubitor. Mantie, tunică, bonetă îi făcea din iubire, cămaşă din gânduri, încălţări din tristeţi şi ghirlandă din lacrimi.


(159) – Spune, iubitorule, ce înţelegi mai bine, adevărul sau falsul?


Răspunse că adevărul.


– De ce?


– Fiindcă înţeleg falsul ca mai bine să înţeleg adevărul.


(166) Zise iubitorul: o, voi ce iubiţi, dacă voi foc vreţi, ale voastre lămpi veniţi să le-aprindeţi în inima mea. Apă voi de vreţi, la ochii-mi veniţi, căci curge şuvoi. Iar dacă voiţi gânduri de iubire, din cugetările mele veniţi şi luaţi.


(172) – Spune, nebunule, dragostea, cine-o ştie mai mult, cel ce plăceri în ea află sau cel ce are încercări şi dureri?


Răspunse că dragostea nu o cunoaşte cine parte nu are de amândouă.


(212) Îl preamărea iubitorul pe-al său iubit şi spunea că el este dincolo de unde, căci este într-un loc unde locul nu ajunge. De aceea, când îl întrebau unde-i este iubitul, răspundea: „Este, dar nu ştiu unde; ştiu doar că e în memoria mea“.


(214) L-a întrebat iubitul pe-al său iubitor dacă este răbdător. A răspuns că, plăcându-i totul, nu are de ce să fie răbdător, căci cine nu mai este stăpân pe voinţa lui nu poate fi nerăbdător.


(221) Zicea iubitorul: să nu creadă, iubitul meu, că-l voi părăsi spre a iubi pe altul, căci dragostea m-a legat numai şi numai de unul. A răspuns iubitul: să nu creadă al meu iubitor că sunt iubit şi slujit doar de el, căci am mulţi iubitori, care mă iubesc mai intens decât el şi de multă vreme.


(298) Veşnic începe, a început şi va începe al meu iubit; şi veşnic nu începe, nu a început şi nu va începe. Iar aceasta nu este nicio contradicţie, căci este veşnic şi Unime şi Treime.


(302) Puterea ta, iubitul meu, mă poate salva prin bunătate, milă şi iertare, mă poate condamna prin dreptatea ta şi prin slăbiciunile mele. Împlinească-se puterea ta şi vrerea ta, căci împlinire este fie că-mi dai mântuirea, fie că-mi dai condamnarea.


(352) L-au întrebat pe iubitor în care dintre iubitori este dragostea mai mare, în cel care trăieşte pentru dragoste sau în cel care moare pentru dragoste? Răspunse că în cel care moare.


– De ce?


– Fiindcă în cel care moare pentru dragoste ea nu mai poate creşte, dar în cel ce trăieşte pentru dragoste poate creşte.


 


Din romanul Blaquerna, Selecţie şi traducere
din catalană de Jana Balacciu Matei


Jana Balacciu Matei (Selecţie şi traducere din catalană)

Ramon Llull (1232-1325/1316)

» anul XXVII, 2016, nr. 11 (318)