Scrisori către părinți

 

I. Negoițescu

 

I

Bucureşti, 15 ianuarie 1959

Dragii mei,
m-a bucurat foarte mult scrisoarea voastră atît de frumoasă. Sunt încîntat că în mijlocul atîtor greutăţi domneşte între noi o mai mare înţelegere şi apropiere ca oricând. E adevărat însă că doar voi aveţi parte de „bucuria“ de a ajuta. Ce fericire să ai părinţi care să-ţi mai poată purta grija chiar şi atunci cînd ai ajuns la maturitate! Şi grija asta nu e doar o vorbă sufletească. Continui să mă înfrupt din cele aduse de acasă şi mai am încă pentru o săptămînă: ceea ce îmi va permite o mai acceptabilă raţionare a banilor care urmează să-i încasez de la Orizonturi.
Sănătatea e iarăşi excelentă. Dorm mult şi perfect. Citesc, lucrez bine. [...]
Aici a fost o singură noapte cu zăpadă; acum plouă. La mine în odaie e extrem de plăcut. Nu ies în oraş decît seara: vizite, cîte un spectacol (mîine seară sunt invitat la premiera „Pescăruşului“ de Cehov. [...]

 

*


Bucureşti, 30 ianuarie 1959

[...] Eu duc deocamdată aceeaşi existenţă. Stau întreaga zi în casă, unde îmi prepar şi mîncarea. Citesc enorm, profitînd de timpul liber pe care-l am. Mi-am scos şi un nou permis la Biblioteca Academiei şi cîteodată merg şi acolo. Seara fac vizite. La cantină n-am fost încă niciodată (s-a deschis pentru scriitori una nouă, chiar lîngă mine, dar costă 7 lei o masă – se spune că e extraordinar de bine! – şi nu pot să-mi permit, la resursele mele atît de scăzute). Toate cele puse de mama în pachet au fost minunate. În special cîrnaţii! Aproape în fiecare zi beau 1 kg. de lapte, pe care mi-l prepar singur. Îl beau fierbinte, ca să înlocuiesc astfel mîncările calde!
Nu e prea frig. Sunt sănătos şi am linişte desăvîrşită fiind scutit de toate enervările vieţii. [...]

 

*


Bucureşti, 15 februarie 1959

[...] Şi acum să vă mulţumesc pentru voluminosul pachet, foarte binevenit, din care mă înfrupt cu folos. Situaţia mea materială e mereu neschimbată. Chiar dacă aş vrea să o schimb, nu depinde de mine: nici cei care continuă să lucreze nu o duc mai bine, căci nu sunt lucrări. Lui Regman, care continuă să publice şi care – din cauza familiei – caută cu înfrigurare post, i s-a oferit doar cel de vînzător în librărie. Mocanu [Titus Mocanu, n.m.] e fără serviciu şi îl întreţine nevastă-sa. Doinaş la fel. Horia Stanca (cel care mi-a adus anul trecut pachetul) n-are nici el nici un mijloc de existenţă (nici nevastă-sa nu mai cîştigă nimic). Şi peste tot, cei care continuă să cîştige trebuie să ajute rude etc. În faţa acestui trist tablou, situaţia mea (cu 3-400 lei pe lună) nici nu e chiar aşa de rea! Ca o mîngîiere...
Altfel sunt sănătos. Însă în proastă dispoziţie şi mai abătut ca niciodată.[...]


*


Bucureşti, 18 martie 1959

[...] De cîte ori vine o scrisoare de la Cluj şi văd scrisul vostru al amândurora sunt foarte bucuros la gîndul că sunteţi sănătoşi. Bine că aţi scăpat de gripă, care aici a făcut adevărate ravagii!
Eu trec iarăşi printr-o perioadă de mare sănătate şi bun echilibru sufletesc. M-am refăcut (datorită pachetului, din care mai consum încă şi acum!) complet. [...]


*


Năvodari, 21 august 1959

[...] Mîncarea mă costă foarte puţin (modestă, dar hrănitoare). 1,5 lapte pe zi lei 4,50 (o jumătate dimineaţa, 1 kg seara), 3 ouă moi la prînz, 3 lei, cu 0,5 kg. roşii, 50 bani. Deci, dacă mai adaug pîinea şi ceva fructe, nu depăşesc 10 lei la zi. Cînd mă duc la staţiunea Mamaia, mănînc la prînz, în loc de ouă – 1 kg. de mere (2 lei). Uneori înlocuiesc ouăle cu o conservă de peşte a 4 lei. Prăjiturile de acasă m-au ţinut pînă azi.
Într-o zi, am primit cadou de la un vînător o raţă sălbatică friptă gata. În altă zi am fost invitat de o sculptoriţă la plăcinte cu brînză grozav de bune. [...] Sănătatea mi-e perfectă. Dacă ar mai fi şi mulţumire sufletească! [...]

 

*

 

Bucureşti, 10 septembrie 1959

[...] Eu sunt mereu bine, sănătos, cu o poftă de lucru şi mîncare (!...) formidabile. Am şi un somn perfect. Din cauză că n-am primit răspunsul vostru la cererea mea ca să-mi trimiteţi în fiecare lună (deocamdată) cîte o sută de lei pentru chirie, a trebuit să renunţ la cantină şi să fac (întocmai ca la mare) din lapte hrana principală. Noroc că-mi place foarte mult şi mănînc laptele cu pîine cu pofta şi mulţumirea cu care m-aş înfrupta din nu ştiu ce bunătăţi. Strugurii sunt aici cu 2,50 kg., dar nici măcar asta nu-mi pot permite. În schimb, am văzut la operă un foarte frumos spectacol al baletului din Budapesta, cu „Mandarinul miraculos“ de Bela Bartok. [...]

 

*


Bucureşti, 15 septembrie 1959

Eu nu sunt chiar lipsit de speranţe, în privinţa unor aranjamente către sfîrşitul anului: deocamdată însă trebuie să mă mulţumesc cu Orizonturile.
Am început să iau zilnic un kilogram de struguri (2 lei). Roşiile sunt cu 80 bani. Lubeniţa cu 60 b.[ani] kg., merele cu 1,40, prunele cu 1,30. Am cumpărat azi 10 ouă de la particular, cu 1,10 bucata (să vedem dacă vor fi bune!) – vreau să le fierb pe rînd şi să le mănînc moi. A trebuit să-mi cumpăr şi o găleată (25 lei, din material plastic, albă), să-mi repar sandalele, pantofii şi manşeta roasă la pantaloni.
Camera mea e tot liniştită şi prietenoasă, ceea ce îmi dă o satisfacţie deosebită. Doar pe pat îmi lipseşte o cuvertură! [...]
Dragă mamă, cînd vei avea ocazie de a trimite pachet, să ştii că prefer ca prăjitură keksurile (cele în formă de biscuiţi) căci ţin mult!!
Am încă un borcan cu marmeladă de măceşe, adus de Paşti. Acum abia l-am început. Cel de caise a fost foarte bun!

 

*


Bucureşti, 24 septembrie 1959

Dragii mei,
chiar acum am primit pachetul, banii şi scrisoarea, de care vă mulţumesc foarte mult. Ce mare lucru, în aceste clipe grele, să simţi sufletul părinţilor tăi aproape de tine! Mă gîndesc mereu cu drag şi dor la voi.
Sunt încă sănătos, doar că a intrat o frică neplăcută în mine şi caut să o risipesc cu... oblivon.
Deocamdată rămîn aici: dacă e să aranjez ceva, tot numai de aici voi putea aranja. Iar răul, când vine, te găseşte ori şi unde. Aşa că am hotărît să rămîn pe loc şi să-mi păstrez pe cît se poate calmul. De altfel locuinţa în care stau e foarte nimerită pentru... calm. Linişte perfectă înăuntru şi niciun motiv de enervare. Şi apoi, fiind în Bucureşti, păstrez oricum Orizonturile. [...]

 

*


Bucureşti, 8 noiembrie 1959

[...] aşteptam să vă pot comunica lucruri mai concrete despre mine. Din păcate încă nimic, deşi la orizont pare că se va însenina. Să nu credeţi că eu stau degeaba. Dar asta e situaţia: deocamdată nu s-a putut aranja nimic. Mocanu (cel atît de descurcăreţ, cu copil şi aşteptînd încă un copil) – ca şi Doinaş, n-au înaintat cu nici un pas mai mult ca mine. Toată lumea spune că să fiu mulţumit că pentru moment sunt aşa cum sunt. În schimb lucrez din plin şi am progresat considerabil în studiul limbii engleze. [...]
În ultimul timp am fost mereu invitat la masă (mese bune, cu curcan şi altele), încît am făcut economii şi mi-am putut repara pantofii, ballonul, mi-am cumpărat o faţă de masă plastică şi un vas de gătit din sticlă de Jena (cu capac), pentru griş cu lapte etc. – pe réchaud: se spală uşor! [...]

 

*


Bucureşti, 10 noiembrie 1959

Dragii mei,
am primit întîi cu mare bucurie duminică seara, cînd m-am întors acasă, scrisoarea scrisă de mîna tatii. Sper că şi voi aţi primit scrisoarea mea pusă chiar la vagonul de poştă al trenului unde am găsit călătorul amabil (nu ştiu cum îl cheamă, dar i-am recunoscut figura de clujean!) pentru medicament. [...]
Am primit apoi cu plăcere deosebită pachetul! Datorită lui voi putea să renunţ la alte alimente pe luna asta şi banii economisiţi vor trece din păcate la o cheltuială neprevăzută: 160 lei taxă suplimentară de bloc, pentru reparaţiile caloriferului. Am fost tare amărît ieri, cînd am aflat de această taxă. Azi în schimb am primit o veste bună: am fost invitat la o prietenă a mea, scriitoare, pe care n-o mai văzusem de mult căci a fost şi ea plecată cîteva luni la Paris. Foarte amabilă, m-a oprit la masă (grozav cîte invitaţii au căzut pe capul meu în ultimul timp: şi astă seară şi mîine seară sunt chemat la cină!) şi mi-a oferit să mă ajute, contractînd o traducere mai mare pentru mine. Aşa că trag nădejde să iau avans spre sfîrşitul lui decembrie şi să vin la Cluj cu material de lucru. Să înceapă odată, că apoi vin ele şi altele! Aşa a fost şi acum cinci ani, cînd am „descălecat“ în Bucureşti. Acum am totuşi altă situaţie: locuinţă, acte, relaţii stabile. Aşa că va trece ea şi perioada asta grea – grea nu numai pentru mine, dar mult mai penibilă pentru atîţia din prietenii şi cunoscuţii mei. Numai sănătate să fie! Iertaţi-mă de toate grijile ce vi le fac, dar Dumnezeu din cer ştie că nu e deloc vina mea. Cred că totuşi am condus pînă acum destul de bine barca printre stînci! [...]

 

*


Bucureşti, 25 noiembrie 1959

[...] Au mai apărut cîteva perspective de lucrări, aşa că nu va mai trece mult pînă să încep efectiv lucrul. Începutul lui 1960 mă va găsi probabil cu resursele economice restabilite. Veţi scăpa şi voi de grija mea.
Mai am încă destule din pachet: prăjitura o termin azi. Cîrnaţii şi ouăle mă vor ţine pînă la 1 dec.[embrie]. Eu nu-mi cumpăr decît pîine şi suc de roşii, care e excelent şi ţine loc de salată.
Cu plata caloriferului am avut noroc: s-a redus la 40 lei, căci restul s-a plătit lunar peste vară (nu ştiam de ce chiria a fost în vara asta mai mare ca de obicei). Azi mi-a făcut femeia curăţenie mare, mi-am schimbat aşternutul etc., încît mă simt foarte bine. [...]

 

*


Bucureşti, 1 decembrie 1959

Dragii mei,
ce bucurie mi-a făcut ultima voastră scrisoare! N-aş putea să-i răspund altfel decît tot printr-o bucurie: în sfîrşit, prima licărire de lumină. Am primit de lucru un referat pentru Espla [Editura de Stat pentru Literatură şi Artă] (lucru de 2-3 zile, cîştig 2-300 lei, iar săptămîna viitoare voi avea de făcut o prefaţă la un roman german tradus acum (vreo 500 lei). E un început foarte modest, dar totuşi un început. Va urma probabil o traducere mai mare. Banii nu-i voi încasa decît în ianuarie. Toate acestea, bineînţeles, nu pe numele meu, ci al prietenei mele de care v-am scris şi care e Georgeta Horodincă, redactoare la Gazeta Literară.
Cu sănătatea mă simt acum iarăşi bine, gata de muncă. De abia aştept să vă văd. Voi veni la Cluj prin 20 dec.[embrie]
Vă sărută cu dor şi drag
Nelu


II

Bucureşti, 19 mai 1960

Dragii mei,
în zadar aştept mereu un semn de la voi: constat că m-aţi uitat complet. Nu ştiu ce faceţi, nu ştiu cînd vine tata la Bucureşti. Acum e cald şi bine: peste puţin va fi chiar prea cald.
Aseară am fost la ziua lui mama mare (împlineşte 76 ani), împreună cu toată familia. Mama mare s-a respectat, servind masă bogată şi multă bere! Toţi au întrebat de voi. Mitu şi-a instalat telefon, aşa că o puteţi chema într-o zi pe mama mare direct la numărul 57 30 67.
În vara asta nu voi trece decît pentru vreo trei săptămîni la Cluj (probabil în august), căci trebuie să pîndesc aici toate ocaziile de lucru. Acum a mai apărut o perspectivă de colaborare în doi, la nişte basme pentru radio. O să vă dau amănunte, îndată ce se va perfecta.
Mamă dragă, de ziua ta îţi urez multă, multă sănătate şi fericire alături de tata, ca să ajungem să ne bucurăm cu toţii de o viaţă bună.
Vă sărută cu dor şi drag,
Nelu – şi scrieţi-mi!


*


Bucureşti, 30 mai 1960

Dragii mei,
întîi: nicio clipă nu mi-a trecut prin minte să nu răspund la scrisoarea voastră, ce m-a întristat foarte mult; m-a întristat nu pentru sfaturile ce mi le daţi şi care le înţeleg, ci pentru necazurile voastre, la care să nu vă închipuiţi că nu mă gîndesc mereu, fie că e vorba de sănătate, fie de griji materiale şi de greul vieţii. Şi vă rog să mă credeţi că totdeauna a fost pentru mine, ca un ghimpe în inimă; gîndul că anii trec şi eu în loc să vă aduc o bucurie în viaţă, vă aduc o grijă în plus. M-a apăsat totdeauna bănuiala că voi socotiţi această grijă în plus un rezultat al uşurinţei mele, al nechibzuinţei mele. Ceea ce nu este totuşi adevărat. Aşa cum nu este adevărat că atitudinea mea a fost vreodată rodul unor socoteli cu viitorul, adică pornind din ideea de a „aduna titluri pentru viitor“. Sunt prea angajat în viaţa mea lăuntrică, pentru a o pune în primejdie prin efortul strîngerii „titlurilor de viitor“. E adevărat că nu sunt un om fericit. Nimic, din condiţiile vieţii mele, nu poate strecura în sufletul meu un strop măcar de fericire. Dar lipsa aceasta de fericire nu înseamnă încă nefericire. Şi mi se pare că am dreptul de a lupta cu toate mijloacele de care dispun spre a împiedica prăbuşirea mea în nefericire. Ori, a renunţa la viaţa mea spirituală, aşa cum e, liberă de orice întinări, şi a renunţa la acest fel de viaţă în care pot să lucrez ce vreau şi ce cred eu că merită, ar însemna să ajung în adevăr nefericit, să nu mai văd niciun rost în a-mi continua existenţa. Nu mi-au plăcut niciodată lipsurile materiale: le detest. Mă îngrozeşte însă degradarea şi mizeria spirituală. Oricîţi bani aş avea, aş fi nefericit dacă mi-ar lipsi satisfacţia lăuntrică şi sentimentul de respect faţă de munca mea. Aşa cum o trăiesc acum, rea şi absurdă, viaţa are totuşi pentru mine un sens, fiindcă mai cred încă în ceva. Nu căutaţi să-mi luaţi această credinţă, căci atunci aş fi cu adevărat pierdut. Soarta a fost într-un fel îngăduitoare cu mine. În momentele de mare cumpănă şi mizerie extremă, mi-a dat entuziasmul muncii literare. Cînd eram atît de umilit, la Cluj, am lucrat studiul despre Eminescu, aşa cum alţii ar lua morfină, ca să uite. Cred că uitarea mea a fost nobilă. Acum, lucrez cu acelaşi entuziasm la cartea închinată lui Duiliu Zamfirescu şi care sper să fie o operă valoroasă. Ce-ar putea oare să-mi ofere, azi, viaţa mai mult? Ştiu că, astfel, îmi îndeplinesc, în mod cinstit datoria faţă de posibilităţile mele şi în acelaşi timp, amîn clipa nefericirii fatale. Mi-e teamă de nefericire, fiindcă simt că nu voi fi în stare să o suport.
Dragă tată, nu-ţi închipui ce adîncă mulţumire m-ar cuprinde, dacă tu ai desprinde în conştiinţa ta, cît mai limpede, frumosul sens pe care îl are viaţa ta, de a-mi fi pus la îndemînă condiţiile în care spiritul meu să se dezvolte favorabil şi astfel opera mea, la care trudesc încet şi chinuit, să se realizeze treptat. Nu mă sperie cei 20 de ani care îi am înainte, sau ceilalţi care ar putea să urmeze, decît în măsura în care ei ar însemna pentru mine un gol spiritual. Viaţa nu are pentru mine preţ, decît în măsura în care acest gol nu se cască. De ce să-mi fac singur un trai, de care să-mi fie urît, să-mi fie scîrbă? De ce? De ce? Aţi fi măcar voi mai fericiţi, văzîndu-mă pe mine nefericit? Nu mă judecaţi cu o judecată generală, valabilă oricui, ci numai pe mine, cu felul meu propriu de a fi şi a înţelege viaţa, adică cu ceea ce mi se potriveşte mie şi numai mie.
Vă îmbrăţişează cu dor şi drag, cerîndu-vă iertare, Nelu

 

*


Bucureşti, 8 iunie 1960

Dragii mei,
mare încîntare mi-a produs scrisoarea ultimă, prin înţelegerea voastră largă faţă de situaţia şi atitudinea mea. Căci de nimic nu am mai multă nevoie decît de această solidaritate sufletească, menită să-mi menţină neştirbită încrederea în mine. Şi vă rog să ştiţi că în dragostea ce vă port este adînc împlîntat sentimentul că fără ajutorul vostru nici nu mi-ar fi fost cu putinţă să mă menţin în aspra, teribila luptă cu viaţa. Dacă pe atîţia în jurul meu viaţa aceasta i-a doborît, a fost şi din pricină că n-au trăit în conştiinţa de copii, aşa cum am trăit eu întotdeauna. Sunt convins că, dacă nu m-aş fi menţinut în această dependenţă de voi, dacă aş fi încercat să stau numai pe picioarele mele, aş fi fost doborît, căci primejdia cea mai mare este azi aceea de a sta drept în furtună. Datorită vouă, am evitat furtuna (inevitabilă altfel pentru mine) şi aş fi pierit. Cred că înţelegeţi bine ceea ce vreau să spun.
De altfel, nici Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată. De cîte ori părea că mă aşteaptă dezastrul, mîna lui m-a scos la lumină. Chiar şi acum, cu lucrul, întotdeauna apare ceva, la momentul cel mai penibil. Cînd au dispărut Orizonturile, au apărut prefeţele (după o lungă pauză, se pare că voi primi peste cîteva zile alta, la Opere de Al. Cazaban: cea la operele lui N. D. Cocea a căzut). Chiar acum, lucrez la 3 poezii pentru 3 cîntece de masă, comandate de un compozitor şi sper ca luna viitoare să iau 1000 lei pentru ele.
Pachetul a fost foarte bun şi foarte bine venit. Niciodată nu mănînc mai cu poftă ca din alimentele trimise de acasă!
La Cluj voi veni pe la sfîrşitul lui iulie. Între 1-15 iulie sunt invitat stăruitor de Dan Arthur la Săvîrşin.
Aţi aflat desigur, de la Puşu, că am fost cu maşina Institutului la Panciu, în Moldova, după vin!
Dragă tată, mă străduiesc să-ţi pot aranja, înspre toamnă (august sau septembrie), o internare aici, la institutul de geriatrie al doamnei Aslan, penru o cercetare mai specială a bolii tale. Aş face-o şi mai repede, dar nu depinde de mine, ci de relaţii pe care de abia acum le-am început.
Vă sărută cu dor şi drag
Nelu

 

*


Bucureşti, 18 iunie 1960

Dragii mei,
iar nu mai ştiu nimic de la voi de atîta vreme: nici Puşu n-a mai primit scrisoare de acasă, din care de obicei mai aflu ceva şi despre voi, căci Noruca furnizează ştiri despre întreaga familie.
Eu ţi-am trimis, dragă tată, prin Mircea Zaciu, alte două cărţi, ca o completare la cele anterioare: una despre Evul Mediu (perioada dinante de cea a lui Huizinga) şi Corespondenţa dintre Maria Antoaneta şi Maria Terezia. Dacă nu le-ai primit încă, dă-i lui Zaciu un telefon (nu e trecut în carte).
Vă scriam data trecută că voi face o prefaţă la Opere de Al. Cazaban. Dar deocamdată, ca şi cea la Opere de Cocea, s-a amînat (n-au dat rezultat nici „cîntecele de masă“). În schimb, spre bucuria mea, am primit de lucru, în sfîrşit, o prefaţă mare la un volum de povestiri de Agîrbiceanu. Trebuie s-o fac îngrabă [sic]. Aşa că nu voi porni la Săvîrşin (şi de acolo la Cluj), decît prin 5-10 iulie. La Cluj voi sta de data asta mai puţin decît de obicei: vreo două săptămîni.
Pentru cartea despre Duiliu Zamfirescu, în scop de informaţie, fac vizite numeroase la cei din familia scriitorului, care mai trăiesc. Între alţii, am fost alaltăieri la un frate al lui, foarte bătrîn, dar cu mintea ageră. Adun astfel material interesant. Luni încep vizitele la familia lui Tănase Scatiu, eroul lui Duiliu Zamfirescu (numele adevărat e Simionescu-Rîmniceanu).
Am citit şi ultima piesă a lui Eugen Ionescu: Rinocerul [sic].
Aştept scrisoarea voastră. Şi vă sărut cu dor şi drag Nelu

 

*


Bucureşti, 19 octombrie 1960

Dragii mei,
nu ştiu într-adevăr cîtă bucurie vă fac vouă scrisorile mele, dar pentru mine orice scrisoare de la voi înseamnă o liniştire sufletească. De cîte ori vin seara acasă, caut eventuala scrisoare aruncată sub uşă. Acum, de fapt chiar înainte de a-mi sosi rîndurile voastre am primit veşti bune despre voi, prin Puşu, căruia îi scrisese Noruca.
Eu de-abia încep să mă mai echilibrez material. Din păcate, prima sumă încasată s-a dus aproape toată pe datorii. Dar săptămîna viitoare aştept iarăşi bani. De la Orizonturi, deşi chiar acum am primit al treilea rînd de material de cînd m-am întors la Bucureşti, n-am luat niciun ban încă. Desigur, tot ce lucrez îşi are sorocul răsplăţii, dar s-a nimerit foarte prost acest soroc în toamna asta. Săptămîna trecută mă jigărisem de foame, dar acum m-am refăcut (începuseră şi fenomene de tensiune, ce au trecut şi ele). Peste toate, un ghinion care m-a mîhnit enorm: ieri am pierdut în oraş manuscrisul capitolului I din „Duiliu Zamfirescu“ şi acum mă chinui să-l refac. V-am povestit aceste necazuri, fiindcă în fond nu sunt o nenorocire şi se pot repara. Ce e ridicol, în toate supărările mele de acum, e că de fapt îmi merge mai bine ca anul trecut şi totuşi nu pot pune mîna pe acest bine.
Mi-e tare dor de voi.
Dragă tată, cu proxima ocazie îţi trimit o carte interesantă de istorie.
Vă sărută cu drag Nelu
P.S. Am nevoie de cartea despre Marcel Proust a lui Léon Pierre-Quint.

 

I. Negoițescu

Scrisori către părinți

» anul XXVII, 2016, nr. 10 (317)