Ştefana Pop-Curşeu

 

          0. Din franceză în română şi invers.
          Bucuria în faţa unei traduceri literare finalizate cu succes poate fi de foarte multe feluri. Aceasta ţine nu numai de autorul pe care îl traduc, care trebuie să-mi placă, ci şi de genul literar. Romanele, eseurile îmi dau o satisfacţie mai aşezată, mai rotundă, piesele de teatru în schimb sunt o trambulină către scenă, iar bucuria este mai vie. După mai multe ezitări, care trebuie să acordeze cuvântul scris cu cel rostit pe scenă, bucuria e aceea de a vedea textul trăind efectiv în altă cultură, în altă limbă care are propriile ei exigenţe de comunicare orală. În cazul poeziei, cred totuşi că bucuria e cea mai mare, paradoxal şi mai concentrată, dar şi mai explozivă decât în celelalte cazuri. Poate şi din cauza dificultăţii, a provocării pe care o implică traducerea, mai ales acolo unde există şi rimă, o formă fixă sau anumite constante ale universului poetic. Bucuria e mai febrilă pentu că, vrând, nevrând, ai acces la intimitatea poetului tradus. Ex. Lucian Blaga, vol. În marea trecere.
          1. Trebuie să îmbine perfect mânuirea fără cusur a limbilor implicate şi capacitatea de înţelegere şi redare a unicităţii specifice textului şi autorului tradus.
          2. E foarte important să-ţi placă autorul din care traduci, să ai o relaţie frumoasă cu opera respectivă. Traducătorul e un confident.
          3. Jocurile de cuvinte, zicătorile, vorbele din popor... câteodată e aproape imposibil să găseşti un echivalent valabil sută la sută.
          4. Parcă e mai valorizată, dar e o muncă grea, foarte prost plătită.
          5. Traduc operele care mă cheamă, într-un fel sau altul.

Ştefana Pop-Curşeu

.

» anul XXVII, 2016, nr. 7 (314)