Jean Poncet
(Franţa)

 

          0. Poet fiind eu însumi, traduc doar poezie, activitate pe care n-o separ deloc de propria scriitură. Traduc din română şi engleză, însă mai ales din română, fiindcă dacă există o întreagă pletoră de francezi apţi să traducă din engleză, cei care traduc, nu doar în general, ci poezie românească pot fi număraţi pe degetele unei singure mâini; poate mâna bunicului meu, mecanicul care-şi lăsase inelarul între dinţii nu mai ştiu cărui angrenaj... Or, eu nu concep să trăiesc fără a fi de folos, iar a face cunoscută poezia românească cititorilor francezi îmi dă sentimentul că mi-am găsit rostul pe lume. Atunci, de ce n-aş fi fericit? Cu atât mai mult cu cât, alegându-mi singur textele pe care doresc să le traduc, alegându-le fiindcă mă simt ca poet în rezonanţă cu ele, munca de traducere nu e niciodată o sarcină penibilă, ci plăcerea căutării lingvistice şi muzicale, care mă hrăneşte şi hrăneşte propria mea creaţie.  
          1. A traduce un poem înseamnă necesarmente a scrie un poem! Un poem care, desigur, trebuie să rămână cât mai mult posibil cel al autorului, dar care nu poate să nu fie de asemenea un pic şi al traducătorului. E motivul pentru care sunt convins că doar poeţii pot traduce poezia şi că ei n-o pot face decât în limba lor maternă, aceea care cântă în adâncul fiinţei lor.
         3. „Mesajul rozei e parfumul ei“, scrie poetul Adonis. In poezie, orice fidelitate sistematică à la lettre a textului – cuvintele, imaginile, rimele atunci când există – constituie în realitate o trădare dacă nu ajungi tot la un poem: din roză ai tradus tija, spinii, câteva petale poate, dar nu parfumul. Traducătorul trebuie să găsească, în limba în care se traduce, cuvinte, imagini, ritmul (în absenţa rimei) care să producă asupra cititorului un efect echivalent celui produs de autor: aceasta este pentru mine adevărata fidelitate.
          Există tehnici prin care se poate ajunge la asta? Poate. Nu mă îndoiesc că traductologii pot să stabilească liste structurate şi să analizeze textele traduse după grile teoretice. Vom spune prin aceasta că traductologii sunt buni traducători? Un bun traducător este în primul rând şi mai înainte de toate un bun scriitor. Îmi aduc aminte de traducerea romanului Moby Dick făcută de Jean Giono: orice profesor de engleză ar spune despre ea că e plină de erori de sens şi de contra-sensuri, dar ce text! Traducerea aceluiaşi roman, la un alt editor, făcută de doi cunoscuţi americanişti e de o platitudine groaznică; dacă ea nu comportă nicio greşală, e pentru asta fidelă? Ştiu că n-am răspuns la întrebare şi că n-am făcut decât să pun altfel problema: ce este un bun scriitor sau, mai de grabă, ce te face un bun scriitor? Nu cunosc răspunsul dar sunt aproape sigur că nu în atelierele de scriitură care răsar peste tot ca ciupercile după ploaie trebuie el căutat.