Xavier Montoliu Pauli
(Spania)

 

          0. Traduc numai din limba română în catalană; am tradus totuşi şi în limba spaniolă, tot din română, două volume. Traduc de plăcere, în afara serviciului meu de la Institutul Literelor Catalane din Barcelona, care se ocupă de promovarea literaturii catalane. Traducerea este deci pentru mine o activitate suplimentară, devenită mai recent un fel de nouă meserie, una, ca să zic aşa, ieşită mai din interior, mai vocaţională, legată de interesul meu pentru România şi mai ales pentru literatura română.
          Fiindcă îmi este greu de ales şi pentru că toate cărţile traduse mi-au adus bucurii, aş prefera să vă dau un exemplu din viitor, un viitor, e drept, apropiat. Da, de viitor. Se poate aşa ceva? Chiar dacă încă nu a apărut cartea, nici măcar traducerea nu este terminată, mi-a adus multe bucurii! Mă refer la Panait Istrati. Mai concret, la Kyra Kyralina, o carte pe care o citisem de mult şi care îmi rămăsese în cap.
          Anul trecut am fost o lună la Brăila, după ce beneficiasem de o rezidenţă la Muzeul „Carol I“ al Brăilei, organizată în cadrul Festivalului FILIT, ca să lucrez la traducerea romanului lui Istrati în catalană. M-am simţit bine în lumea lui Istrati, mai ales că am avut şi o călăuză minunată, dl Zamfir Bălan, directorul adjunct al Muzeului şi directorul Casei Memoriale „Panait Istrati“. Mai mult decît atît, dl Bălan m-a invitat să ţin o conferinţă despre receptarea lui Istrati în Peninsula Iberică. Fiindcă specializarea mea este limba şi literatura catalană, m-am gîndit să caut date despre receptarea lui Istrati în lumea catalană. A fost o mare surpriză să descopăr cît de iubit şi, mai ales, cît de tradus a fost în perioada imediat ulterioară publicării volumelor lui în franceză, şi anume între 1925 şi 1938. Să descopăr din Brăila, în zilele caniculare de august, „circuitul“ lui Istrati la mine acasă mi s-a părut fascinant. Circuit care, iată, pare să se reia. Anul trecut a apărut la Barcelona Els meus començaments, traducerea din franceză în catalană a volumului Mes départs semnată de Anna Casassas. De atunci, am putut participa la două lansări ale cărţii, ultima organizată de ICR Madrid la o bibliotecă din Barcelona. Am putut vorbi mai pe larg despre viaţa şi opera lui Istrati şi m-am bucurat să văd că există un public pasionat de Istrati. Iată, Kyra Kyralina, la care lucrez, nu este doar o carte la a cărei traducere lucrez, ci o parte dintr-un Istrati care devine pe zi ce trece mai „al meu“...
          1. Am să răspund referindu-mă la prefaţa scrisă de poetul şi traducatorul Francesc Parcerisas la antologia lui Marin Sorescu în limba catalană, Per entre els dies (Printre zile), publicată în 2013, la care am lucrat cu colega mea Corina Oproae. Parcerisas aminteşte de cunoscuta frază conform căreia poezia este ceea ce se pierde prin traducere, pe care o consideră nejustificată, căci traducerea (bună, evident) a literaturii (bune) conservă sufletul poeziei. Calitatea cea mai importantă este, după părerea mea, să ajungi la un echilibru natural între textul original şi textul tradus, încît cititorul textului tălmăcit să aiba senzaţia că volumul pe care îl citeşte a fost scris în limba lui, şi asta nu doar în poezie. În cazul acesteia, sînt cu totul de acord cu Parcerisas: într-un fel, în traducere se pierde din poezie, dar tot în traducere se cîştiga poezia în limba de sosire. Iar asta e meseria traducătorului.
          Trebuie să adaug că traducerea lui Marin Sorescu s-a bucurat de un succes care l-a surprins şi pe editorul cărţii, pe Maria Muntaner, aşa c-a decis să scoată o a doua ediţie, adăugită, apărută în ianuarie anul acesta. Succesul acestei prime traduceri moderne din limba română în catalană a reuşit să atragă atenţia şi interesul real spre literatura română şi al altor editori. Ar trebui să mai spun că au meritat eforturile pentru a organiza mai multe lansări, iar ideea de a deschide un cont pe FB al traducerii (https://www.facebook.com/PerEntreElsDies), unde postez tot ce se întîmplă la noi legat de Sorescu, s-a dovedit foarte bună: Sorescu stă de vorbă pe FB cu cititorii lui catalani!
          2. Fiecare carte, adică fiecare autor, este altfel. Este normal ca şi relaţiile să fie diferite. V-am dat exemplul relaţiei mele cu Istrati, apoi cu Sorescu, prin opera lor, dar am senzaţia că îi cunosc şi pe ei ca oameni. Vă mai dau unul: Letiţia Ilea. Prin 2009, cred, i-am citit în limba franceză cartea Terrasses scrisă după o şedere de o lună la Centre International de Poésie din Marsilia. Cei de la Marsilia ne-au recomandat-o să participe la programul Voci paralele, organizat de Institutul unde lucrez, în colaborare cu Institutul Ramon Llull din Barcelona şi cu ICR. În vara anului 2011 am avut ocazia s-o cunosc personal şi să-i traduc în catalană cîteva poeme. Pe urmă am benficiat de o bursă ICR, ca să pot traduce o antologie în limba spaniolă. Ulterior, tot întîmplător, fiind la Granada, s-a ivit ocazia să public un autor român tînăr într-o editură, pe atunci tot tînără: Valparaíso. Aşa a început proiectul volumului sobre pérdidas y ganancias, o editie bilingvă spaniolă-română aparută în iunie 2014.
          Sigur, în timpul traducerii am putut discuta de multe ori cu Letiţia, şi nu doar despre poezie, ci şi despre literatura română, aşa încît în vara 2014 Letiţia Ilea mi-a propus să lansăm cartea la Cluj, cu Marta Petreu şi Diana Motoc. Traducerea a fost lansata ulterior de cîteva ori la Barcelona –ultima fiind într-un loc foarte prestigios, la Poeteca, cu Maria Antònia Massanet si Miquel Desclot, care participaseră la rîndul lor la programul respectiv (vz. FB: https://www.facebook.com/Sobre-p%C3%A9 rdidas-y-ganancias-Antolog%C3%ADa-po%C3%A9tica-307708432770650/?fref=ts).
Să mai adaug un alt exemplu, recent, din mai 2016. Poetul Marc Romera, care de asemenea participase la Voci paralele, i-a făcut mare plăcere să citească la Horiginal, un alt renumit spaţiu barcelonez unde în fiecare miercuri se adună public ca să citească şi să asculte poezie, poeme de Marta Petreu, traduse în catalană, cu ocazia participării ei la turneul susţinut de ICR Madrid la Festivalul Internaţional din Oliva şi la Barcelona, „Voci paralele“, care, iată, s-au intersectat şi se vor mai intersecta în continuare. De la o colaborare, la o prietenie, de la prietenia cu un autorul la mai adîncă pătrundere în literatura din care traduci şi la noi relaţii cu opere şi autori.
          5. Am trecut prin ambele situaţii. Prima carte pe care am tradus-o a fost o solicitare venită de la specialistul în Paul Celan, poetul Arnau Pons, la rîndul lui traducătorul lui Paul Celan în catalană. În 2009, mi-a propus să traduc cartea lui Petre Solomon, Dimensiunea românească a lui Paul Celan, în spaniolă: Paul Celan y Rumanía: La adolescencia de un adiós. Specialist în Celan, i se părea important să avem volumul lui Petre Solomon, prieten cu Paul Celan în perioada lui bucureşteană de la Editura Cartea Rusă. Intenţia lui Pons era sa acopere cu această traducere o perioda necunoscută din viaţa lui Celan, atît în Spania, cît si în America Latină (de asta, traducerea a fost făcută în limba spaniolă), o perioada care a pus bazele operei lui ulterioare. Cartea o citise în franceză, dar i se părea important să fie tradusă din limba originală, nu din franceza intermediară. La început de tot i-am spus ferm că n-o pot traduce numai pentru că ştiu limba română, dar a insistat şi, după o probă, i-am acceptat propunerea. Experienţa a fost excepţională, am lucrat cot la cot cu Arnau Pons la revizuirea textului pentru tipar – şi, de fapt, el mi-a fost un adevărat mentor.
          Dar ca să revin la întrebare. Mai degrabă decît un agent literar mă consider un manager cultural, sau, pur şi simplu, un manager literar. Ca agent intervin doar cînd e nevoie să prezint un autor român în faţa unui editor. În general, nu sînt mulţi editori catalani ca Arnau Pons, care să cunoască literatura din România. Din fericire, astăzi sînt mai mulţi editori care îşi manifestă interesul pentru literatura română. În schimb, festivalurile catalane au fost imediat de acord să invite un poet român, de obicei în colaborare cu ICR Madrid şi cu forurile locale. Aşa au participat, pînă acum, la diferite festivaluri, Ileana Mălăncioiu, Svetlana Cârstean, Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop, Ruxandra Cesereanu şi Marta Petreu. Aşa cum vă spuneam, mă simt bine ca manager şi urmăresc cu atenţie în presă toate ecourile (nu puţine!) ale acestor prezenţe.
          Şi să nu uitam lansările de carte. Nu prea înţeleg de ce un editor trebuie sa lanseze o carte numai o dată şi cu asta basta. Mă tot întreb cum ar putea să se epuizeze atîtea eforturi într-o seară la o lansare. La ce mă refer? Întîi de toate, la efortul autorului, apoi al editorului care i-a publicat manuscrisul, dar şi al traducătorului, al editorului care a publicat traducerea etc., etc. Editorul, în general, organizează o lansare şi, o dată prezentată cartea în public, se trece la un alt proiect. Nu sînt de aceeaşi părere, cred că o carte poate fi lansată de multe ori şi/sau sub multe forme. Şi aş zice că este şi necesar. Nu doar pentru eforturile depuse, ci şi pentru că prezenţa literaturii pe piaţă se datorează tuturor celor care scriu, traduc, publică, dar şi celor care citesc. Cu ei trebuie să stabilim un canal de comunicare, iar asta nu este posibil printr-o singură lansare.
          Prezenţa literaturii române în limba catalană este din ce în ce mai vizibilă, dar sînt încă multe cărţi netraduse la noi. Îmi place să văd partea plină a paharului: este o mare oportunitate de a traduce. Aşa a simţit-o traducătoarea Jana Matei, directoarea colecţiei „Biblioteca de Cultură Catalană“ de la Editura Meronia, din Bucureşti: începînd din 1998, când a fost iniţiată, au fost publicate deja aproximativ 40 de cărţi traduse din catalană în română (a! ca să mă laud, am putut colabora şi eu la cîteva traduceri, între care Piaţa diamantului, romanul celei mai mari scriitoare a noastră, Mercè Rodoreda). Deci noi, cei care sîntem în urmă, avem un model pentru a construi o paradigmă a literaturii române în catalană.

Xavier Montoliu Pauli

.

» anul XXVII, 2016, nr. 7 (314)