Giovanni Magliocco
(Italia)

 

           0. Traduc din română şi din franceză spre italiană. Toate traducerile de poezie la care am lucrat până acum, inclusiv traducerile de „sertar“, mi-au adus mari bucurii şi reprezintă pentru mine un parcurs nu doar hermeneutic, ci şi interior. Dar prima carte tradusă, Fragments chaotiques de Alain Tasso, poet libanez de limbă franceză (publicată în 2003 la Editura L’Harmattan), şi ultima carte tradusă, Veneţia cu vene violete de Ruxandra Cesereanu (publicată în 2015 la Editura Aracne), au pentru mine, din mai multe motive, o semnificaţie specială.
          1. Dincolo de acurateţea filologică, cred că, pentru a o putea considera o bună traducere, cititorul care o citeşte în propria limbă, adică „cititorul din limba-ţintă“, trebuie să simtă exact ceea ce simte „cititorul din limba-sursă“, adică cel care citeşte opera în limba originală, aceşti doi cititori trebuie să perceapă aceleaşi senzaţii şi să aibă aceleaşi reacţii faţă de textul respectiv.
          2. Cred că relaţia care se încheagă între traducător şi scriitorul tradus este una foarte subiectivă şi personală, din acest motiv nu pot decât să mă refer la cum se configurează relaţia între mine, ca traducător, şi scriitorul tradus. Pentru mine actul traducerii, având în vedere faptul că traduc mai degrabă texte poetice, nu vine doar din creier, ci şi din viscere şi nu mai poate fi considerat doar şi exclusiv un act al raţiunii. În ipostaza de traducător, încerc să intru mereu într-o comunicare adâncă şi subterană cu poetul pe care îl traduc, ca să-i înţeleg opera din ce în ce mai mult şi să o „trans-duc“ în limba mea. Spun să o „trans-duc“ fiindcă pentru mine traducerea capătă tocmai aspectul unei „trans-duceri“, în sensul etimologic al cuvântului, aşa cum o forţă oarecare poate fi metamorfozată în energie electrică sau electricitatea în energie sonoră, aşa încerc eu să transform forţa poetului în forţa mea. Noul text se conturează, atunci, ca un produs hibrid, inconştient şi subliminal al forţelor noastre secrete. Înainte de a „trans-duce“ un text poetic, deci de a-l metamorfoza re-scriindu-l în limba mea, se află mereu o fază de comunicare ocultă cu autorul respectiv – care poate deveni şi un fel de dublu „vampir“ al traducătorului –, o hermeneutică a sensurilor ascunse, o limpezire a tuturor valorilor (mai ales metaforice şi simbolice) prezente în text, valori care la prima vedere şi la o lectură mai superficială ar apărea ermetice, incomprehensibile.
          3. Fidelitatea faţă de textul tradus înseamnă nu doar să redai în limba-ţintă structurile gramaticale şi sintactice, carapacea superficială a textului, ci şi abisalitatea lumilor imaginare ascunse în el, fulguraţia figurilor retorice, stratificarea valorilor simbolice şi, în cazul poeziei, şi muzica, adică ritmul sonor. Fidelitatea înseamnă să redai şi să re-faci atmosfera specifică a textului, să des-faci textul scris în limba x ca să (re)construieşti apoi un text nou în limba Y, un text Y care, fireşte, va fi diferit de textul x, dar care va avea asupra cititorului acelaşi efect. Privind româna şi italiana, un exemplu de impas lingvistic ar fi, de pildă, traducerea termenilor culturali, mă refer la toate acele „mots de civilisation“, acolo unde nu avem un termen corespunzător în italiană, sensurile conotaţiilor şi ale denotaţiilor fiind strict legate de cultura românească. Fireşte, traducătorul trebuie să cunoască adânc şi perfect cultura limbii-„sursă“ ca să nu cadă în capcanele lingvistice în momentul în care traduce textul spre propria limbă.
          5. Nu sunt un traducător profesionist. Având altă meserie (lector de limba şi literatura română la Universitatea din Bari), îmi pot permite să traduc doar ceea ce îmi place şi mi se potriveşte, doar autorii în care am încredere deplină; de fapt, n-am răspuns niciodată la comenzi venite dinspre edituri, nici la nişte propuneri venite din partea unor autori din România. Pentru mine, actul traducerii este şi unul de interpretare, din acest motiv am tradus până acum doar autorii despre care am şi scris, am avut mereu senzaţia că dacă le-aş fi tradus operele aş fi putut pătrunde mai uşor în poetica lor. Actualmente co-dirijez împreună cu Doamna Gisèle Vanhese, de la Universitatea din Calabria, o colecţie de studii româneşti (danubiana) la Editura Aracne din Roma. În această colecţie există, lângă o secţiune de critică literară (Philologica), şi o secţiune consacrată traducerii din română în italiană (Intersezioni) şi o secţiune consacrată autorilor români francofoni (Romania Francofona). Cred că este singura colecţie de studii româneşti din afara României care cuprinde şi o secţiune de traduceri.

Giovanni Magliocco

.

» anul XXVII, 2016, nr. 7 (314)