Trei piese ale nihilismului poetic englez




          William Cowper (1731-1800) este un poet preromantic care anticipează operele lui Coleridge şi Wordsworth. A fost internat într-un spital de boli nervoase între 1763 şi 1765, după care s-a convertit la creştinismul evanghelic. Multe dintre textele sale pot fi explicate prin pendularea între nebunia înţeleasă ca damnaţiune şi mântuirea creştină.
          Arthur William Symons (1865-1945) este autorul Mişcării simboliste în literatură (1899), carte care a introdus simbolismul (francez) în spaţiul literar anglo-saxon, influenţându-i puternic pe W. B. Yeats şi T. S. Eliot. Baudelaire şi Verlaine sunt numai doi dintre antecesorii lui Symons. În 1909 suferă o criză nervoasă, după care se retrage din viaţa culturală.
          Lionel Pigot Johnson (1867-1902) este autorul capodoperei post-baudelairiene The Dark Angel. A dus o luptă chinuitoare cu alcoolismul şi homosexualitatea reprimată. În 1891 s-a convertit la catolicism.  


William Cowper
Versuri scrise în vremea nebuniei (1774)

Ura şi răzbunarea – destinul meritat
Ce grabnic trebuie împlinit –
Aşteaptă prompte şi abile
Să mă cotropească.
 
Damnat sub Iuda; mai josnic
decât cel ce şi-a vândut Stăpânul pe câţiva arginţi!
De două ori l-am înşelat pe Isus; sunt ultimul răufăcător,
Cel mai infam pângăritor.
 
Omul mă dezminte şi Zeul mă reneagă,
Numai în iad şi-ar găsi mizeria mea culcuş;
Dar şi infernul se leapădă de mine şi-şi ţine ferecat
Botul bălos.
 
Ce soartă crudă! Peste tot primejdie;
Stors, pierit şi tremurând de spaimă,
M-aşteaptă dacă sunt înfrânt
Pedeapsa lui Abiron.
 
Pe el l-a pedepsit sceptrul crunt al Dreptăţii furibunde
Când s-a deschis pământul şi l-a înghiţit cu scrâşnet;
Iar eu îmi ispăşesc sentinţa într-un mormânt de carne
Fiind îngropat în mine.




Arthur Symons
Fumătorul de opiu (1889)

M-am scufundat şi blând mă-nec.
Muzica dulce ca parfumul şi suava lumină
Aurită de la minunăţia culorilor sonore
Mă-nfăşoară în linţoliul ei pe veci.
Nu mai există timp. Mă-nchid, şi totuşi zbor.
Iar noaptea mă-mprejmuiesc erele apuse.
Am stors plăcerea dintr-un milion de epoci.
În amintire găsit-am viitorul.
 
Şi-am închiriat mansarda asta mică
C-un pat de paie şi c-un scaun scobit.
Mi-e trupul rupt ca zdreanţa unui cort
Am doar un dumicat de pâine din care-a muşcat guzganul
Şi pipa de opiu. Mai am furia, disperarea şi regretul
Sufletul vândut la cămătari şi spiritul frenetic.




Lionel Johnson
Nihilism (1897)

Printre nemuritoare lucruri pe care nu le-a atins vreo mână
Printre nepieritoare făpturi zidite de mâini moarte
Între cer şi pământ e surghiunită
Viaţa omenească: de viaţă îmi este frică.
 
Unde sunt lucruri tihnite şi tăcute
Unde sunt făpturi ruinate, decăzute
Mă voi calma gustând răceala morţii.
Acolo unde ceru-i fără stele, înnegrit.
 
Doar repaos! doar repaos! Şi-ntuneric
Lungul, blândul întuneric! Să ne-abţinem de la gând!
Nu mă bucur de viaţa-mi: doar infinitul mormânt
Îmi aduce pacea pe care am căutat-o atât.
 
Căci toate lucrurile pe care le fac prost sau degeaba;
Şi tot aerul nenorocit pe care-l consum:
Sunt ca sunetul unui clopot surd,
Care cronometrează avansul lent al morţii fără greş.


                                                                          Prezentare şi traducere de Ştefan Bolea

Prezentare şi traducere de Ştefan Bolea

Trei piese ale nihilismului poetic englez

» anul XXVII, 2016, nr. 6 (313)