„Cineva face abuz cu noi“

 

 

Alexandru Jurcan

          Replica din titlu nu am spus-o eu, ci Flavius Lucăcel, pe el să-l luaţi la rost. Dacă stau bine să reflectez, de câţiva ani buni nu ne mai lasă în pace. Se încăpăţânează să ne „educe“ spre un teatru absolut original şi bizar, pe care – la începuturi – eram tentaţi să-l denigrăm, într-o superficialitate strigătoare la cer. Apoi am început să înţelegem că vocile ce se întretaie în piesele sale suntem chiar noi. Am priceput ludicul sprijinit de burlesc, chiar dilatarea realului. Şi ce dacă Lucăcel premergătorul e un iconoclast? Cotidianul pieselor sale e minat, pervers, absurd şi seamănă leit cu al nostru… cum de nu am remarcat? Cupletele comice încep să doară, ca o parodiere subtilă a versificaţiilor putrede. Intră în conştiinţele noastre ca un buldozer, apoi ne atinge cu aripi de înger. Sintetizează, dărâmă, reclădeşte, răneşte şi vindecă.
          Am citit tot Lucăcelul. Am pe birou mereu Trilogia spaţiului închis, Ceai de fluturi, Tutungeria, Trecătoarea pisicii. Acum am parcurs volumul recent Nu te pune cu îngerii, Limes, 2016. Sigur că am fost la teatru şi am văzut Fisura, Hell’s Cabaret, Nu te pune cu îngerii. Am plecat într-o seară la Hida să văd Fisura în… şură. Am scris despre proiectul Cultura în şură, plus articolul Scoicile teatrale, ba, mai mult, am regizat Trecătoarea pisicii cu trupa Assentiment pentru festivalul Actingde la Baia Mare. Vezi, Flavius, că m-ai convins cu teatrul tău? Ce minunat şi uman a scris Marta Petreu pe coperta a patra a volumului tău recent! Fără nimic sofisticat, a reuşit să-şi deschidă spre tine sufletul empatic.
          Ce cupluri ruginite prezinţi, amintind cumva de Ionesco, dar îmblânzind absurdul. Ca la Sartre, oamenii se macină reciproc „cu uşile închise“. Auzi acolo! Terapie de grup! Lupte grele în interior şi în faţa uşii! Mereu în răspăr, ca la Tarantino –„puţin sânge mi-ar schimba starea de spirit“. Cum de ne-ai ghicit aşa, pe noi, scumpii tăi contemporani? De unde ai flerul de „vorbitor profesionist“? Da, vorbesc cu replicile tale, Flavius, sunt gata contaminat, nu te supăra! Orice e posibil în „zbor deasupra unui cuib de cuci“. Terapie de grup… şi toţi în cămaşă de forţă, plus vocea dictatorială de la difuzor! Pentru o clipă am retrăit grupul obedient din Croaziera lui Daneliuc. A instaurat rapid o instabilitate constructivă. Zici că ne cuprinde pe toţi pacea? Că în sufletele noastre există pete uleioase de ură? Crezi tu asta? Poate că tu „ai rămas singur înconjurat de hiene“, nu ne băga şi pe noi acolo, că fluturii se zbat să iasă din „fălcile noastre încleiate“. Şi ce dacă ne-am umplut de containere? Eşti crud cu noi, care te iubim „ca o proastă din Est“. Mi-ai spus că ai vrea ca peştii să alunece discret, că le-ai ţine un discurs, că ai vrea să iei locul lui Lenin în piaţa aceea din Moscova. Chiar crezi că „suntem în grup dintotdeauna“? Ştii cât de puţin ne trebuie să fim fericiţi? Un ciob „de sticlă roz prin care să privim cerul“. Te-am prins! Ştii să fii sensibil! Atunci de ce pozezi în cinic şi dur? Mă laşi să vorbesc ca în cupletele tale?  „Mereu la cafea în centru să stau / Şi slăbănoaga mea să zică: Au! / Ne-om strivi a moarte / Iar şi iar la noapte“.

Alexandru Jurcan

„Cineva face abuz cu noi“ (Flavius Lucăcel, Nu te pune cu îngerii. Limes, 2016)

» anul XXVII, 2016, nr. 6 (313)