Rodica Frenţiu




          0. Traduc din limba japoneză şi poate cea mai mare bucurie a fost prima izbândă în acest domeniu: traducerea romanului Gâsca sălbatică, semnat de Mori Ogai (1862-1922) (Editura Humanitas, 2008).
          1. Deopotrivă ştiinţă şi artă, traducerea presupune disciplină şi rigoare, pe fundalul unei inspiraţii de ordin artistic, într-o căutare, alegere şi descoperire, de adevărată trudă, a cuvântului potrivit pentru limba în care se traduce. Având în vedere însă că traducerea este, în egală măsură, o operaţie lingvistică şi culturală, cred că o traducere reuşită este aceea care poate să ofere şi o privire din interior a dimensiunii culturale oferite de textul original, fiecare limbă modelând, în felul ei particular, viziunea şi concepţia despre lume a unui popor.
          3. Când este vorba de traduceri din limbi mult îndepărtate geografic şi când se manifestă, inevitabil, un aparent „hiat“ între cele două culturi, conotaţiile constituie, în mod particular, o problemă majoră pentru traducător, iar fidelitatea presupune, în acest caz, nu numai o adecvare „asimptotică“ a textului-ţintă la textul-sursă, prin „inventivitate“ şi „creativitate“, ci şi o hermeneutică corespunzătoare, în litera şi spiritul textului. Şi poate tehnica „decojirii cepei“, folosită de oamenii de ştiinţă pentru explicarea diverselor fenomene legate de fizica cuantică, ar putea explicita şi procesul traducerii, ce oferă, înainte de toate, informaţii generale despre relevanţa textului ce urmează a fi tradus, apoi explicaţii detaliate, pentru cei interesaţi de textul în cauză, şi, în final, date tehnice care să confirme informaţiile iniţiale.
          Iar una dintre marile dificultăţi ale traducerii constă, de fapt, în a şti în ce măsură trebuie sacrificată corectitudinea în faţa facilităţii şi justeţea riguroasă unei mecanici a stilului, traducătorul încercând să realizeze ritmuri armonioase, ce respectă echilibrul şi armonia ansamblului. Găsesc, astfel, tocmai în această dorinţă de fidelitate faţă de textul tradus, explicaţia căutării mele (îndelungate) în limba română a frazei de început a romanului Gan (Gâsca sălbatică), de Mori Ogai, fără de care nu puteam „purcede“ la drum... Romanul japonez debutează prin Furuihanashi de aru, enunţ a cărui traducere literală ar fi: „E o poveste veche“, dar, nemulţumită de ritmul pe care aveam impresia că-l impunea textului, după o căutare de câteva luni, m-am oprit la „Iată o poveste de odinioară“, ce mi s-a părut atunci mult mai potrivit pentru a reda ritmul original al textului, enunţul de debut anticipând, de fapt, metafora stereoscopului ca modalitate narativă, tehnică devenită particularitatea de construcţie a acestui roman...