Ana Coiug




          0. Traduc din franceză în română, numai proză. Fiecare carte tradusă este o împlinire pentru mine ca traducătoare.
          1. O traducere bună implică un echilibru între a nu forţa limba-ţintă şi a nu trăda stilul autorului.
          2. Scriitorul tradus devine o voce familiară traducătorului.
          3. Unele exprimări de autor pot fi percepute ca nişte greşeli de limbă de către vorbitorii nativi ai limbii-sursă. Exemplu concret, anecdotic: având în faţă o frază din André Baillon, autor belgian francofon, un traducător francez căruia i-am cerut părerea, după ce a citit de mai multe ori fraza, a spus: „Asta nu este franceză!“ Cum să redai aceste abateri de la normă fără să pară greşeli de traducere?  
          4. Traducătorul de literatură poate fi membru al Uniunii Scriitorilor, cu atât mai mult cu cât munca sa este dublată adesea şi de scrierea unor prefeţe sau de alcătuirea unui aparat critic. Nu cred că se poate face o generalizare despre statutul/condiţia traducătorului, însă în cazurile pe care le cunosc printre colegii mei de generaţie, traducerea literară este o activitate secundară, în măsura timpului disponibil.   
          5. Traducătorul poate să propună un titlu sau un autor spre traducere unei edituri, însă nu cred că trebuie implicat în negocierile legate de drepturile de traducere.
          6. Traducerea literară mi-a oferit întotdeauna o deschidere către cercetare, aşa că încerc să valorific prin articole această pasiune deloc valorizată academic. Traducerea în sine este o formă de cercetare care ar trebui recunoscută în grilele de evaluare ale facultăţilor/disciplinelor de profil, chiar dacă finalitatea sa nu este un articol ISI cu acces restrâns, ci un volum pentru marele public cititor. Sau cu atât mai mult...