Labirint kafkian american



Alexandru Jurcan

          În 2014, în cadrul Interferenţelor de la Teatrul Maghiar din Cluj, am avut ocazia să văd spectacolul Kafka Project în regia Karinei Holla, prezentat de Teatrul Naţional din Croaţia. Prima parte a spectacolului m-a fascinat, graţie acelei inspirate „metamorfoze“, sublimate în contorsionările dansante ale volubilului actor îmbrăcat în alb. Uneori rămânem cu o imagine, alteori cu o stare.
          Kafka n-a terminat romanul America, din care el a tipărit în 1913 doar capitolul Fochistul, simţind probabil că structura nu e închegată. Oricum, romanul diferă de celebrele Procesul, Castelul, Verdictul, prin realismul frust. André Gide admira la Kafka notaţia naturalistă despre un univers fantastic, care „devine real sub ochii noştri datorită minuţioasei exactităţi a descrierii“, dar şi brusca deviere spre straniu.
         La Teatrul Maghiar din Cluj se joacă America, după romanul lui Kafka, în regia lui Michal Dočekal din Praga. Dramaturgia lui Visky András n-a ocolit inserţiuni din Procesul ori Colonia penitenciară. Prevalează absurdul, spaţiile închise, labirintice, dar şi oniricul de tip kafkian. În roman există pasaje care amintesc tangenţial chiar de Castelul, mai ales când apar Brunelda, Delamarche şi Robinson.
          Regizorul Dočekal a realizat perfect spiritul kafkian, într-un spectacol de excepţie, unitar, rotund. Actorul Bodolai Balázs a redat impecabil candoarea lui Karl Rossmann. O alegere inspirată, pentru că Bodolai Balázs e complex, kafkian, debusolat, victimă perfectă a absurdului, încărcând tăcerile cu o tensiune specială.
          Dacă tot scriu despre America, nu pot ocoli filmul lui Elia Kazan din 1963 – America, America. Un tânăr grec merge pe pământul promisiunilor, deoarece turcii ucid creştinii. Kazan, care a scris scenariul, e categoric: „Micul lustruitor de ghete va deveni un dur pe străzile din New York; cred mereu că un bogat e întotdeauna o canalie“. Nu pot trece cu vederea piesa lui Mrożek – Emigranţii – cu doi dezabuzaţi din cauza aceleiaşi himere. Excelent spectacolul lui Tudor Lucanu la Naţionalul clujean după piesa lui Mrożek. Scenografia lui Cristian Rusu creează un excelent spaţiu de joc: ţevi uriaşe, angoasante, cu zgomotul apei ameninţătoare. Revenind la personajul Rossmann din romanul lui Kafka – iată –, el nu-şi pierde candoarea, trăind cu stoicism ritmuri de erou chaplinian, hăituit de propria obstinaţie în a crede că adevăratele valori vor învinge labirintul kafkian, cu toate că bântuie imaginea suprarealistă şoptită de însuşi Kafka: „o colivie îşi caută pasărea…“


 

Alexandru Jurcan

Labirint kafkian american

» anul XXVII, 2016, nr. 4 (311)