Conversaţii cu Mihaela Gligor


Mircea Handoca: De când ne cunoaştem, Mihaela? Evocă prima noastră întâlnire! Îţi aminteşti? Împreună cu Gabriel Stănescu, noi doi am fost... conferenţiari. Prezentam versiunea românească a cărţii lui Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade: The Romanian Roots.

Mihaela Gligor: Bineînţeles că îmi amintesc. Era prima mea „ieşire“ în lumea eliadiştilor cu greutate: la Muzeul Literaturii Române, pe 15 iunie 2005, alături de Dvs., Sorin Alexandrescu, Andrei Oişteanu şi regretatul Gabriel Stănescu, am prezentat monografia profesorului Ricketts,  Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade. 1907-1945 (2 vol., Bucureşti: Criterion Publishing, 2004). Emoţiile erau foarte mari. Nu ştia nimeni cine sunt şi de unde vin. Şi, de teamă să nu greşesc ceva, am şi uitat să mă prezint. Eram, la vremea aceea, doctorandă la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, lucrând la o teză despre Mircea Eliade şi extrema dreaptă românească, sub conducerea doamnei prof. Marta Petreu. Îmi amintesc că i-am spus toate acestea dlui Oişteanu, după lansare. Era curios cum am ajuns în echipa de traducători şi ce fac, de fapt. Atunci mi-am dat seama că e important să mă prezint, să spun ce fac, cu ce mă ocup.

M. H.: Ai făcut traducerea unui volum din această monografie a savantului american...

M. G.: Am tradus, de fapt, mai multe capitole, din ambele volume, şi am făcut şi o corectură a lor. Am ajuns traducător din întâmplare. La vremea aceea (2004) îi scrisesem profesorului Ricketts cerându-i ajutorul pentru realizarea volumului de evocări Encounters with/Întâlniri cu Mircea Eliade (Cluj: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005). La un moment dat mi-a propus să traduc câteva capitole ale monografiei sale şi am făcut-o cu plăcere, mai ales că acele capitole erau oarecum pe tema mea de doctorat şi mă ajutau în înţelegerea contextului.

M. H.: Ştiu că l-ai cunoscut personal pe Mac Ricketts. În ce împrejurări v-aţi întâlnit?

M. G.: L-am întâlnit pe profesorul Mac Linscott Ricketts în septembrie 2006, la Bucureşti, cu ocazia Congresului European de Istorie a Religiilor cu tema „Istoria religioasă a Europei şi Asiei“. Nu am participat la congres, însă m-am aflat în acele zile la Bucureşti tocmai pentru a-l întâlni pe prof. Ricketts şi pe alţi eliadişti de peste hotare. Cu unii eram deja în corespondenţă şi am vrut să îi întâlnesc faţă în faţă. Au fost câteva zile minunate. Pe unii i-am reîntâlnit de-a lungul anilor, la Cluj, Bucureşti sau... Calcutta. Am păstrat legătura cu toţi şi de câte ori avem ocazia lucrăm împreună. Sunt oameni de la care am învăţat mult, oameni care m-au ajutat să îmi conturez drumul şi care mi-au stat alături în multe dintre aventurile mele eliadeşti. Am colaborat foarte bine în mai multe rânduri şi sunt sigură că o vom face şi de acum înainte.

M. H.: Ce alţi eliadişti cunoşti?

M. G.: La Congresul de la Bucureşti, din 2006, i-am întâlnit pe Norman Girardot, Bryan Rennie, Gregory Alles, Giovanni Casadio, Antoine Faivre, Lindsay Jones, Natale Spineto şi Matei Călinescu. Cu alte ocazii am avut onoarea şi bucuria să îi întâlnesc pe Douglas Allen, Henry Pernet sau Moshe Idel.

M. H.: Vorbeşte-ne despre cartea ta apărută în engleză şi română, Întâlniri cu Mircea Eliade.

M. G.: Ei bine, a fost o adevărată aventură. Eram, în 2005, când a apărut ediţia bilingvă de la Cluj (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005), o începătoare, o visătoare, ajunsă în anul 3 la doctorat, cu multe lacune, însă curajoasă într-atât încât să cred în şansa mea de a face ceva nou. Nu a ştiut nimeni despre carte până în momentul în care a ieşit. Îmi amintesc că pentru conducătoarea mea de doctorat, prof. Petreu, a fost o adevărată surpriză.
          Îmi doream o altfel de carte despre Eliade. Una care să-l prezinte aşa cum a fost el, de fapt, dincolo de aura de mare istoric al religiilor. Eram curioasă cum era omul Eliade, cum interacţiona el cu studenţii lui, cum era dincolo de catedră, dincolo de paginile jurnalului sau ale tratatului de istorie a religiilor. A fost o misiune foarte grea din mai multe motive. Mai întâi pentru că eram o necunoscută. Apoi pentru că nu prea ştiam cum să ajung la aceia (tot mai puţini) care i-au fost studenţi, colaboratori, prieteni.
          I-am scris profesorului Ricketts, cândva în septembrie 2004, şi i-am expus ideea mea. Se pare că a fost bună. În scurt timp mi-a trimis o mulţime de nume şi de adrese şi m-am apucat să le scriu tuturor. Mare mi-a fost surpriza când foarte mulţi dintre acei oameni mi-au răspuns. În câteva luni, cartea a fost gata. Reuşisem imposibilul: să reunesc foşti studenţi, ajunşi între timp istorici ai religiilor sau profesori importanţi. Atunci am avut, pentru prima dată, acces la manuscrise, la fotografii inedite, la mărturii impresionante despre omul Eliade. Am fost foarte încântată. Pe toţi oamenii aceia îi ştiam din cărţi şi nu m-aş fi gândit vreodată că aş putea coordona un volum la care să scrie şi ei. Când a ieşit, în primăvara anului 2005, ediţia bilingvă de la Cluj a avut parte de o primire deosebită: recenzii în revistele de cultură, articole despre doctoranda curajoasă în ziarele clujene. Mi-am dat atunci seama că orice aş face pe viitor trebuia să fie, dacă nu mai bine, măcar la fel de bine. Şi sper că am reuşit. În 2006 am prins curaj şi i-am scris domnului Liiceanu, directorul Editurii Humanitas. Îmi doream o ediţie nouă, doar în limba română, cu adăugiri substanţiale. Ediţia Humanitas a apărut în 2007 şi a fost la fel de bine primită ca şi ediţia de la Cluj. Iar în 2008 a apărut şi la... Calcutta. L-am dus pe Eliade, astfel, înapoi în India.

M. H.: Cea mai importantă carte a ta este Mircea Eliade: Anii tulburi, 1932-1938. Am dreptate?

M. G.: Nu e neapărat cea mai importantă. A fost prima, rezultatul tezei mele de doctorat, susţinută în 2006. Cartea a apărut în 2007 şi a fost nominalizată la premiile naţionale ale Uniunii Scriitorilor. Am ratat premiul, însă cartea a făcut impresie. Deşi înaintea ei apăruse cartea lui Florin Ţurcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei (2006), cartea mea era centrată strict pe „problema“ apartenenţei lui Eliade la mişcarea de extremă dreaptă şi, ca atare, prezenta interes.
          I-au urmat câteva articole pe aceeaşi temă, în engleză, în reviste din străinătate. Acelea le consider mai importante pentru că, fiind scrise în engleză, au ajuns să fie citite şi citate de specialiştii străini interesaţi de subiect. Apoi, în 2008 am pus bazele revistei International Journal on Humanistic Ideology, ce apare în limba engleză şi este indexată în baze de date internaţionale, iar de-a lungul timpului am avut două numere dedicate lui Eliade la care au colaborat autori importanţi.
          În 2011, în India, a apărut un volum coeditat de mine, Patterns in Philosophy and Sociology of Religions (Jaipur: Rawat Publications). Prin acesta, studiile dedicate lui Eliade au intrat din nou în atenţia cititorilor indieni, dornici să ştie cât mai multe despre celebrul istoric al religiilor.
          Ultima carte de autor, Între filosofie şi medicină: Folclorul medical în viziunea lui Mircea Eliade şi Valeriu Bologa (Presa Universitară Clujeană, 2012), pune problema influenţelor folclorice asupra operei ştiinţifice a lui Mircea Eliade. 
          Am încercat cu fiecare material (carte, articol, prezentare) să aduc ceva nou. Am căutat, mereu, teme de interes noi sau mai puţin explorate. Eu sper că am reuşit ce mi-am propus.

M. H.: În ce împrejurări l-ai cunoscut pe Henry Pernet? Ce ecouri a avut volumul lui de corespondenţă editat de tine?

M. G.: Corespondam deja de ceva vreme când, într-o zi, mi-a trimis un e-mail însoţit de un ataşament deosebit: corespondenţa lui cu Eliade. Am citit-o pe loc şi i-am propus publicarea ei în limba română. A fost de acord şi ne-am apucat de treabă. Aşa se face că în 2011 a apărut, la Cluj, Dragul meu prieten. În total, 192 de scrisori, din intervalul 1961-1986, până la acel moment inedite. În aprilie 2012, Henry Pernet, alături de soţia lui, Laura Grillo, a venit în România, pentru o serie de conferinţe la Bucureşti şi la Cluj. L-am plăcut imediat. E un om foarte charismatic şi foarte deschis. Le-a plăcut în România şi sper să revină.
          Am lucrat cu mare drag la acest volum de corespondenţă. Mi-am dat seama de importanţa corpusului epistolar şi am vrut să iasă foarte bine. Şi a ieşit. Volumul s-a bucurat de succes. Din scrisori reiese, alături de detaliile despre cele mai importante opere ale lui Eliade, şi prietenia strânsă şi încrederea pe care au avut-o unul în celălalt. O copie a manuscriselor se găseşte, graţie lui Henry Pernet, la Biblioteca Academiei Române, la Bucureşti. Originalele le-a donat Bibliotecii din Chicago. În 2012, corespondenţa dintre cei doi a apărut şi la Geneva, la prestigioasa editură Labor et Fides.
          Amintirile lui Henry Pernet despre profesorul şi prietenul său sunt redate într-un volum pe care l-am editat ca urmare a vizitei lui în România: Mircea Eliade between History of Religions and the Fall into History (Presa Universitară Clujeană, 2012).

M. H.: Oferă, te rog, câteva detalii despre călătoriile de studii în India.
 
M. G.: India e visul meu devenit realitate. Am ajuns în India, mai întâi, datorită lui Mircea Eliade, invitată la o manifestare dedicată lui, International Seminar on History of Religions, to mark the centenary of Mircea Eliade, desfăşurată între 8 şi 10 octombrie 2007 la Academic Staff College, Jawaharlal Nehru University, New Delhi.
          Apoi m-am întors, mereu, în India mea. I-am cunoscut, la Calcutta, în diferite ocazii, pe dr. Somendra Chandra Nandy, nepotul maharajahului Manindra Chandra Mandy of Kassimbazar, cel care i-a oferit lui Mircea Eliade posibilitatea de a studia în India, şi pe Priyadarshi şi Rupa Sen, fiul şi nora personajului Maitreyi Devi, atât de drag mie. La curtea maharajahului din Kassimbazar am învăţat că simplitatea e cea mai mare avere, că bucuria adevărată vine din interior, că viaţa trebuie trăită cu responsabilitate; că fiecare zi e un nou început şi fiecare clipă e preţioasă. Iar trecând pragul casei Dasgupta, alături de doamna Sen, nora lui Maitreyi Devi, mi-am dat seama că povestea adolescenţei mele a fost, în mare parte, reală, mai reală decât îşi închipuie mulţi dintre cei care o citesc. De altfel, în 2012, pregătirea pentru tipar a scrisorilor schimbate între Maitreyi Devi şi Mac Linscott Ricketts (Mac Linscott Ricketts – Maitreyi Devi, Corespondenţă, 1976-1988, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2012) mi-a întărit această convingere.
          India – Calcutta, în special – e a doua mea casă. În 2009 am beneficiat de o bursă postdoctorală acordată de Indian Council for Cultural Relations la Jadavpur University din Calcutta. Am studiat filosofia lui Rabindranath Tagore. Au fost cele mai frumoase şi, în acelaşi timp, cele mai grele luni din viaţa mea. Am învăţat acolo lucruri importante. Am întâlnit oameni nemaipomeniţi, de la fostul preşedinte indian A. P. J. Abdul Kalam sau laureatul Nobel, prof. Amartya Sen, a cărui lucrare am tradus-o în limba română. Fiecare călătorie în India a fost o lecţie.
          Întoarsă acasă, alături de două prietene, am pus bazele Centrului Cultural „Rabindranath Tagore“, prin intermediul căruia organizăm evenimente ce promovează cultura şi tradiţiile Indiei. De asemenea, coordonez, din 2008, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj, o colecţie de carte intitulată „Biblioteca indiană“, în care au apărut, deja, câteva titluri importante, între care Maitreyi Devi (Tagore la gura sobei în Mongpu, 2008) sau Amartya Sen (India: Scrieri despre cultura, istoria şi identitatea indiană, 2010). Iar în curând vom deschide, la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj, un Centru de Studii Indiene ce le va oferi celor interesaţi de incredibila cultură a Indiei un loc de întâlnire şi învăţare.
          M-am implicat în toate aceste activităţi pentru că simt că îi sunt datoare Indiei. Trebuie să dau înapoi măcar o parte din ceea ce India mi-a dat mie.

M. H.: Cele două volume Postlegomena la felix culpa: Mircea Eliade, evreii şi antisemitismul, îngrijite de tine şi Liviu Bordaş, au o deosebită valoare documentară. Sintetizează, te rog, esenţialul acestor cărţi.

M. G.: Postlegomena la felix culpa (Presa Universitară Clujeană, vol. 1, 2012; vol. 2, 2013) e importantă pentru că reuneşte întreaga corespondenţă purtată între Mircea Eliade şi evreii români. Scrisorile au o valoare documentară deosebită şi completează imaginea lui Eliade. Cred că cele două volume sunt obligatorii pentru înţelegerea vieţii şi operei lui Mircea Eliade. Cu siguranţă vor fi discutate şi amplu recenzate de specialişti. Eu mă bucur că am putut lua parte la acest demers de editare şi publicare a lor.
          Cele două volume sunt completate, oarecum, de alte două cărţi, editate alături de Miriam Caloianu, de la Hebrew University of Jerusalem: Theodor Lavi în corespondenţă (Presa Universitară Clujeană, 2012) şi Intelectuali evrei şi presa exilului românesc (Presa Universitară Clujeană, 2013). Acestea conţin o foarte interesantă corespondenţă (scrisori de la şi către familia lui Mihail Sebastian, despre Eliade şi Dosarul Toladot) şi alte materiale inedite din arhiva Centrului pentru Studierea Evreilor din România, din cadrul Universităţii Ebraice.

M. H.: Ce cărţi şi articole despre Eliade se află printre proiectele tale?

M. G.: Se găsesc, în curs de apariţie, în ţară şi în străinătate, câteva materiale despre Eliade şi India sau Eliade şi Dosarul Toladot. Dincolo de acestea, am în plan un studiu mai extins despre Eliade şi intelectualii evrei. Va conţine mai multe documente din arhiva de la Hebrew University şi, sper, va avea un parcurs frumos, ca şi celelalte studii şi volume la care am lucrat în ultimii aproape 10 ani.
          În rest, îmi voi urma destinul... cu siguranţă India va reveni curând în viaţa mea şi rezultatul acestei revederi nu se va lăsa mult aşteptat.
          Nu obişnuiesc să-mi fac planuri mari, întinse pe mulţi ani, ci prefer să mă las dusă de val. Am observat că lucrurile vin spre mine şi rezultatele sunt bune, aşa că... aştept următoarea provocare. Nu ştiu ce va fi, însă sunt sigură că Eliade îşi va avea locul lui. Eliade mi-a schimbat viaţa. Îi sunt recunoscătoare pentru toate locurile prin care m-au purtat paşii, pe urmele lui. Pentru toţi oamenii pe care i-am întâlnit datorită celor scrise de el...

Cluj-Napoca, 23 iunie 2014

Interviu realizat de MIRCEA HANDOCA

Interviu realizat de Mircea Handoca

Conversaţii cu Mihaela Gligor

» anul XXVII, 2016, nr. 3 (310)