Gabriela Adameşteanu

          1. Posteritatea nu a ocupat niciodată un loc în mintea mea. Am scris cu gândul la contemporanii mei. Din câte am observat, în ceea ce mă priveşte, e doar o armă cu care pot fi ironizată pentru faptul că lucrez mult pe textele mele. Legenda autorului maniac care îşi rescrie la infinit cărţile s-a născut atunci când am transformat nuvela Întâlnirea în roman, trecând prin două variante. În fapt, nicio altă carte a mea nu a fost rescrisă.
          2. Referirea la tatăl şi unchii care mi-au fost modele de muncă şi onestitate intelectuală.
          3. Substantive: femeie/scriitor/jurnalistă/mamă/cititoare.
Adjective: muncitoare/corectă/inteligentă/miloasă/raţională.
          4. De atât de multe ori încât mi-ar fi greu să le reproduc.
          5. N-aş vrea să-mi amintesc lucrurile urâte şi nedrepte care au apărut în presă în jurul anilor 2000, pe timpul când mai conduceam revista 22; unele au ajuns în justiţie, la altele nu mi s-a publicat nici dreptul la replică.
          6. M-a influenţat Camil Petrescu. Nu cred că am urmaşi literari şi nici nu mi-aş dori – nici pentru ei, nici pentru mine.
          7. Ion Vinea. Aştept cartea Sandei Cordoş care să-l scoată din uitarea nedreaptă.
          8. Nu vreau să dau verdicte literare în prezentul care este atât de mişcător.
          9. Am crezut, dar acum mă cam îndoiesc. Inclusiv de supravieţuirea literaturii, aşa cum o facem noi, azi.
          10. Îmi cer scuze, dar nu mi-au plăcut niciodată aforismele.

 

Gabriela Adameşteanu

-

» anul XXVII, 2016, nr. 3 (310)