Poeme de Armina-Flavia Adam



Cafea în ibrice de iarbă


Azi voi fierbe cafeaua
în ibrice de iarbă,
apoi o voi turna ritualic
în ceştile moştenite de la bunica,

poate ţi-am spus deja
că oasele zgâriate
mă dor ca nişte gheare de pisică
opintite în scoarţa copacului
desenat în cărbune,
că m-am săturat ca de mere pădureţe
de trenul acela interminabil
ce îmi poartă nefericirile
de la o haltă la alta,

mereu călătoresc fără bilet,
cu buzunarele pline de îngeri,
când vine controlorul
îmi amintesc să tresar,
îi întind câte o aripă
şi el îmi spune bogdaproste
cu gâtul îngropat
în gulerul înnegrit pe la margini,

fiecare zi
aceeaşi alergare
pe şinele cu multe şuruburi în minus,
fetiţa cu faţa murdară întinzând mâinile,
căutându-mă de parcă i-aş fi mamă,

poţi veni pe la mine,
dar, dacă baţi la uşă,
să o faci doar cu degetul mic.



Cursă pe caii de fum

Dacă aţi călărit vreodată
pe caii de fum,
ştiţi ce înseamnă afundarea în şa,

oasele se amestecă şi se fac una
la graniţa dintre lumi,
Dumnezeu ridică batista,
iar cursa începe
în aplauzele celor trecuţi
de tinereţea a doua,

e păcat,
nu te lasă niciodată să-ţi alegi calul,
patrupedul acela ce ţi se potriveşte
ca o mănuşă pe degetele fachirului
înspăimântat că nu-i va reuşi
numărul de iluzionism,

în cel mai fericit caz,
primeşti o iapă
cu mânzul transparent legat de căpăstru –
ai zice că aşa s-a nimerit,
dar, de fapt,
e o strategie pentru încetinire,

cărţile nu se joacă niciodată pe faţă,
listele de câştigători se afişează
mereu înainte de cursă,
chiar mai mult,
sunt scrise cu litere tot de fum
pe spatele sclavilor
îndobitociţi să trăiască...

Fie ca cel mai bun să câştige!

Armina-Flavia Adam

Cafea în ibrice de iarbă; Cursă pe caii de fum

» anul XXVII, 2016, nr. 2 (309)