Cum poate fi şocat cititorul?

Sonia Elvireanu

          Cartea Ruxandrei Cesereanu Biblioteca stranie (Curtea Veche, 2010) propune spre lectură romane bizare, şocante, de la finele secolului XX şi începutul secolului XXI. Atrasă de insolit, autoarea ne invită să descoperim lumea printr-un motiv borgesian.
Miza declarată e provocarea şi perturbarea habitudinilor de lectură ale cititorului, proiectarea lui într-un univers halucinant, incoerent, testarea reacţiilor sale. Să parcurgi cincizeci şi cinci de romane şocante, să rătăceşti prin labirintul inconştientului abisal al unor autori de pe mapamond, să intri într-o materie romanescă stufoasă şi tenebroasă, să încerci să descifrezi stranietatea subiectelor şi formele unui romanesc ce sparge toate canoanele e o provocare pentru orice cititor ce s-ar aventura să repete această temerară aventură spirituală interculturală.
          Autoarea defineşte conceptul de straniu în viziunea teoreticienilor occidentali Tzvetan Todorov, Roger Caillois, Marcel Brion, ce nu delimitează straniul de fantastic şi miraculos. Reţinem precizările mai clare ale autoarei: „straniul nu produce o dislocare a realului precum fantasticul“, „introduce o formă de dezordine, dar nu neagă complet ordinea prestabilită, ci o insolitează şi o deformează“, „este imaginabil“, deşi obscur şi neliniştitor.
          Ruxandra Cesereanu explorează universul romanelor selectate, grupându-le „pe teme şi stiluri“. Comentariile sale vizează bizareria subiectelor, arhitectura şi performanţa stilistică. Lectorul va parcurge „poveşti bizare“ sub forma unor microanalize, intrând în contact cu mentalităţi şi culturi diferite.
          Romanele postmoderne reunite sub genericul straniului sunt atipice, şocante, chiar periculoase, prin celebrarea dionisiacului în forma monstruosului (Copilărie, fantezie, perversitate), devoalarea şi explorarea dereglărilor fiziologice ale personajelor (Insomniaci, onirici, onirologi, somnambuli), exacerbarea sexualităţii până la oripilarea cititorului (Delir şi Deliruri), excentricitatea subiectelor şi imaginaţia delirantă a autorilor. Sunt creaţii hibride arhitectural şi stilistic, cu o substanţă romanescă extrasă din anomalii, boli, coşmaruri, perversităţi, fenomene paranormale, teorii despre timp/spaţiu/roman (Lumile compensatorii). Topesc în ţesătura lor motive livreşti şi elemente din varii domenii, pe care le îmbracă în haina fantasticului, propun călătorii iniţiatice reale/ireale, peripluri prin culturi diferite. Saturaţi de real, fascinaţi de inconştient, romancierii exfoliază visele, coşmarurile, obsesiile, dereglările funcţionale ori genetice, latura abisală a sinelui, ceea ce explică straturile narative ale construcţiei romaneşti de tip palimpsest, structura arborescentă, labirintică a textelor, complicate şi dificil de decodat. Scriitorii amestecă în creuzetul alchimic al romanului toate genurile epicului (basm, epopee, roman, eseu, fabulă, jurnal, reportaj, scrisoare), forme lingvistice ca dicţionarul ori geografice, de tip atlas, pentru a crea hibridul: antiromanul, antibasmul, antijurnalul.
Microanalizele Ruxandrei Cesereanu, cu trimiteri intertextuale, surprind sintetic subiectele romanelor şi condensează în câteva fraze particularitatea lor. Astfel, romanul lui Amélie Nothomb Metafizica tuburilor e „un anti-basm postmodern, în flash-uri cvasieseistice“, Grădina de ciment a lui Ian McEwan o „proză care analizează mentalul anamorfotic al minorilor“, Viaţa lui Pi a lui Yann Martel „o scriitură hibridă, între jurnal de bord, proces-verbal, reportaj zoologic şi totodată antropologic“, Mesi@ lui Andrei Codrescu un „roman carnavalesc cu miză soteriologică“, iar Concert baroc al lui Alejo Carpentier „un text baroc postmodern“.
          Autoarea detabuizează în sens feminist subiecte imorale şi amorale. Mizează pe şoc pentru a frapa cititorul sau are în natura sa o doză de cruzime tipic masculină, ce o orientează spre atipic, pervers. În Copilărie, fantezie, perversitate sunt analizate romane despre copii monstruoşi, machiavelici, perverşi: Ben Rice, Pobby şi Dingan, Amélie Nothomb, Metafizica tuburilor, Gaétan Soucy, Fetiţa care iubea prea mult chibriturile, Ian McEwan, Grădina de ciment, Mario Vargas Llosa, Elogiu mamei vitrege.
          Lumile compensatorii explorează romane despre timpul poliedric, lumi paralele, identităţi suprapuse, fenomene paranormale:
           Umberto Eco, Insula din ziua de ieri, Haruki Murakami, Kafka pe malul mării, Jeanette Winterson, Sexul cireşilor, Alasdair Gray, Lanark. Insomniaci, onirici, onirologi şi somnambuli cuprinde romane despre dereglări funcţionale (insomnia, somnambulismul): Annelies Verbeke,  Dormi, Jonathan Coe, Casa somnului, Antonio Lobo Antunes, Ordinea naturală a lucrurilor, Milorad Pavić, Dicţionarul khazar: Roman lexic în 100.000 de cuvinte, Ismail Kadare, Palatul viselor, Ihsan Oktay Anar, Atlasul continentelor înceţoşate. Păţaniile călătorilor neobişnuiţi analizează romanele de tip bildungsroman: Alejo Carpentier, Concert baroc, Yann Martel, Viaţa lui Pi, Julian Barnes, O istorie a lumii în 10 capitole şi jumătate, Daniel Kehlmann, Măsurarea lumii.
Delicioasele metamorfoze înfricoşătoare fac referire la metamorfoze groteşti, explorează bisexualitatea, hermafrodismul: Philip Roth, Sânul, Will Self, Cucul şi pupăza, Marie Darieussecq, Schimbarea la trup, Jeffrey Eugenides, Middlesex, Andrew Sean Greer, Confesiunile lui Max Tivoli. În Delir şi deliruri sunt interpretate romane despre alcoolism, sexualitate, isterie: Venedikt Erofeev, Moscova-Petuşki, Leonard Cohen, Frumoşii învinşi, Donald Michael Thomas, Hotelul alb. Cititori pătimaşi dezvăluie puterea charismatică şi de metamorfozare a cărţilor: Dai Sijie, Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză, Sam Savage, Firmin: Aventurile unei vieţi subterane, Michael Ondaatje, Pacientul englez, Lawrence Norfolk, Dicţionarul lui Lemprière.
          Fracturişti de toate soiurile include romane metatextuale experiment: Gonçalo M. Tavares, Ierusalim, Arnon Grunberg, Istoria calviţiei mele, David Mitchell, Atlasul norilor, Mario Bellatin, Lecţii pentru un iepure mort, Enrique Vila-Matas, Asasina cultivată. Pentru Enrique Vila-Matas miza e uciderea simbolică a cititorului prin textul romanului (asasina cultivată). Limbile bifurcate ale morţii reuneşte romane atipice despre mistica iubirii şi a morţii: Péter Esterházy, Verbele auxiliare ale inimii, Javier Marias, Mâine în bătălie să te gândeşti la mine, Orhan Pamuk, Cartea neagră, Jim Crace, În clipa morţii, José Saramago, Intermitenţele morţii. Soteriologii cu tâlc cuprinde eseuri despre romanele: Milan Kundera, Nemurirea, Andrei Codrescu, Mesi@, Salman Rushdie, Versetele satanice, Christopher Moore, Mielul: Evanghelia după Biff, tovarăşul de joacă a lui Iisus, parodii scrise cu ironia şi umorul tipice postmodernismului.
          Violenţa tangibilă şi violenţa inefabilă comentează romane nevrotice, perverse, masochiste despre creator şi lumea sa: Chuck Palahniuk, Bântuiţii, un roman de poveşti,  Joey Goebel, Torturaţi-l pe artist, Elfriede Jelinek, Pianista. Extravaganţi inclasabili analizează: Sarah Hall, Michelangelo Electric, Pablo De Santis, Caligraful lui Voltaire, Kazuo Ishiguro, Să nu mă părăseşti, Patrick Süskind, Porumbelul, Jean-Philippe Toussaint, Baia.
          Ruxandra Cesereanu comentează cele mai bizare experimente în domeniul romanului, texte monstruoase şi halucinante ca substanţă tematică, alambicate ca arhitectură, cu un verbiaj derutant, greu de descâlcit, agresive pentru orice tip de cititor. Romanele în cauză pot realmente năuci cititorul, chiar dezechilibra pe cel mai sensibil, nu ştim însă în ce măsură „iluminează“ prin plonjarea în zone imorale şi amorale periculoase.

 

Sonia Elvireanu

Cum poate fi şocat cititorul? (Ruxandra Cesereanu, Biblioteca stranie. Curtea Veche, 2010)

» anul XXVI, 2015, nr. 11 (306)