Lydie Salvayre şi revizitarea istoriei

Sonia Elvireanu

          Scriitoare spaniolă contemporană, tradusă în peste douăzeci de limbi, Lydie Salvayre (Lydie Arjona, n. 1948), a obţinut mai multe premii pentru romanele sale La Déclaration [Declaraţia], La Compagnie des Spectres [Compania spectrelor], BW, iar în 2014 Premiul Goncourt pentru Pas pleurer [Să nu plângi].
          Romanul Pas pleurer, inspirat din războiul civil spaniol din 1936, reactualizează evenimentul istoric din două perspective opuse: a scriitorului Georges Bernanos şi a mamei naratoarei. Scriitoarea suprapune două poveşti despre război, ale personajelor-martori, care au trăit în mod diferit evenimentul istoric, aflându-se în tabere diferite: Georges Bernanos şi o nonagenară ce povesteşte fiicei sale (naratoarea) aventura trăită în vara lui 1936, la vârsta de 15 ani.
          Un roman cu voci narative multiple, inclusiv a romancierei, care se alătură celor două principale, prin inserţia în text a informaţiilor provenite din surse istorice, reformulate sintetic, redate în maniera unor note despre perioada respectivă, pentru introducerea lectorului neavizat în context. În felul acesta, aspectele generale şi cunoscute despre război se îmbină cu viziunea scriitorului Georges Bernanos, care, oripilat de evoluţia evenimentului, în timpul sejurului său pe insula Palma de Mallorca, denunţă, în Les grands cimetières sous la lune, crimele comise de naţionalişti împotriva simpatizanţilor republicani, „suspiciunea generalizată“, „crimele de lichidare sistematică“ a suspecţilor de anarhie, „delaţiunea recompensată de biserică“ (p. 91-92), cu riscul de a fi considerat el însuşi anarhist şi exilat: „Echipe de ucigaşi, transportate din sat în sat de camioane rechiziţionate în acest scop, ucid cu sânge rece mii de indivizi suspecţi, cu aprobarea bisericii“ (p. 71). Pamfletul lui Bernanos, o luare de poziţie notabilă în epocă, provoacă scandal în Franţa, scriitorul fiind acuzat de monarhişti de trădare, de simpatie faţă de stânga republicană. Marchează ruptura sa de Acţiunea Franceză, mişcare politică naţionalistă, devenită monarhistă sub Charles Maurras, antirepublicană.
          Impregnată de lectura cărţii lui Georges Bernanos despre războiul civil spaniol, scriitoarea suprapune viziunii lui Bernanos povestea mamei sale. Mixează istoria unui popor cu o poveste individuală de familie, amestecă trecutul cu prezentul, vocea scriitorului cu vocea bătrânei despre insurecţia republicană spaniolă din 1936, introducând în romanul său fragmente din Les grands cimetières sous la lune. Aduce în prim-plan două imagini opuse despre evenimentul istoric, din perspectiva experienţelor celor doi martori: una terifiantă a lui Bernanos, lucidă şi reprobatoare (infernul), cealaltă euforică, a tinerei de 15 ani, exaltată şi îndrăgostită (paradisul). „Mărturia unui om liber“ (Georges Bernanos) şi mărturia mamei naratoarei servesc scriitoarei drept probe de autenticitate, testimoniale, în literatura despre război. Prin Georges Bernanos, Lydie Salvayre reliefează psihologia mulţimii, ura dezlănţuită, necontrolată, împinsă spre crimă de absurda separare politică a indivizilor, iar prin povestea mamei sale, psihologia tânărului ţăran, sedus de ideologia marxistă.
          Eroina, Montserrat Monclus Arjona, poreclită Montse, îşi abandonează satul şi familia, urmându-şi fratele la oraş, un tânăr entuziast, încrezător în utopia socială propagată de ruşi în Europa. Trăieşte euforia generală a tinerilor revoluţionari, proveniţi din lumea satului, oprimaţi pe moşiile latifundiarilor spanioli, care visează la răsturnarea ordinii sociale. E sedusă de ideile noi, difuzate de fratele ei: despre libertate, egalitate, emanciparea femeilor, dispariţia claselor sociale, colectivizarea pământurilor. Descoperă lumea oraşului, eliberat de prejudecăţi, dominat de brigăzile comuniste, gustă sentimentul libertăţii în atmosfera citadină efervescentă şi confuză, cu ardoarea juvenilă şi naivitatea celor neinstruiţi, dornici de aventură. Are revelaţia iubirii, o trăieşte total alături de un tânăr francez din Brigăzile Internaţionale, care pleacă pe front, ca apoi să viseze toată viaţa la această aventură a vieţii sale, singura pe care şi-o aminteşte, pe care o recuperează memoria sa de amnezică.
Pentru copila inocentă, războiul înseamnă aventură, exaltare, iubire, maturizare. Întoarsă în sat, cu perspectiva repudierii pentru păcatul său secret, e obligată de mamă la un compromis: să accepte mariajul cu Diego, fiul adoptiv al latifundiarului, transformat în revoluţionar, duşmanul fratelui său, cu o viziune diferită asupra utopiei comuniste. Privit prin ochii lui José, unchiul naratoarei, un visător inteligent şi pasionat, războiul civil înseamnă şansa unei revoluţii, aplicarea sloganurilor comuniste în satul său, o lume nouă, dispariţia exploatării. Tânărul ţăran, sedus de marxism, înţelege repede propaganda din dosul lozincilor egalitare, descoperă crimele comise de miliţiile înarmate, conduse de brigăzile roşii din spatele frontului (uciderea preoţilor, profanarea bisericilor) în numele unei „cauze drepte“, ce transformă individul în criminal, pericolul de a asasina cu sânge rece, ura ca mobil şi justificare a crimei.
          În tabăra adversă, Georges Bernanos, catolic fervent şi monarhist, e martorul atrocităţilor comise de naţionalişti pe insula Palma de Mallorca, cu complicitatea bisericii, trecute sub tăcere de media. Înspăimântat de valul de ură generalizată şi de implicarea Bisericii Catolice spaniole în masacru pentru a-şi apăra interesele, nu credinţa, scriitorul denunţă pericolul naţionalismului exacerbat şi condamnă „teroarea albastră“ franchistă în pamfletul său Les grands cimetières sous la lune, publicat iniţial sub formă de articole despre eveniment în revista dominicană Sept, deschisă autonomiei laicilor faţă de biserică.
Lydie Salvayre recurge în naraţiune la registre diferite de limbă. Redă povestea mamei sale în limba hibridă a bătrânei, un amestec ciudat de spaniolă şi franceză, în care pătrund barbarisme, cuvinte inventate, greşeli, proverbe, chiar cuvinte vulgare, pentru a sublinia pitorescul limbii spaniole, „o limbă picarescă, ce nu se teme de injurie şi de blasfemie. O limbă liberă, ce se manifestă zgomotos într-un registru ce se întinde de la sublim la vulgar“.
          Valorificând elemente autobiografice şi livreşti, scriitoarea evocă atmosfera din vara lui 1936, infiltrarea ideilor comuniste în satul părinţilor săi, elanul revoluţionar al tinerilor, dornici de a răsturna tradiţiile, înrolarea străinilor în război pentru apărarea republicii spaniole contra grupării franchiste, susţinută de Mussolini şi Hitler, fanatismul şi ura ce declanşează teroarea în ambele tabere. Nu doar ţăranii tineri şi săraci ca José sunt cuceriţi de ideile libertare ale bolşevismului rusesc, ci toţi cei marginalizaţi în diverse medii sociale pe criteriul originii, cum e Diego, fiul adoptiv al marelui proprietar de pământuri Jaime Burgos Obregon. Cei doi tineri, seduşi de comunism, adoptă viziuni diferite asupra revoluţiei proletare şi devin rivali.
          În paralel cu reconstituirea celor două imagini opuse despre război, a lui Georges Bernanos şi a mamei sale, naratoarea inserează în roman propriile sale reflecţii şi sentimente, teama că un grup extremist contemporan ar putea reînvia spectrul războiului. Revizitarea istoriei Spaniei îi permite scriitoarei să îmbine generalul cu particularul, istoria colectivă cu cea individuală, să-şi valorifice propria experienţă de copil născut într-o familie de spanioli republicani, exilaţi în Franţa.
          Pas pleurer e o carte cu caracter autobiografic despre destinul tragic al familiei autoarei, dintr-un sat catalan, în timpul războiului civil spaniol din 1936 şi o mărturie despre teroarea istoriei.

Sonia Elvireanu

Lydie Salvayre şi revizitarea istoriei

» anul XXVI, 2015, nr. 6 (301)