Din corpusul epistolar rebrenian

Ionel Popa

          Dl Niculae Gheran, specialistul nostru în Rebreanu, secondat de colaboratorii Domniei Sale (Emese Câmpean, Rodica Lăzărescu, Adrian Moldovan, Lorenţa Popescu), după Liviu Rebreanu şi Fanny Rebreanu Intime (2012, Editura Academiei Române) a publicat în 2014, la aceeaşi editură, Scrisori către Liviu Rebreanu (literele A şi B).
          Cele 494 de scrisori, orânduite în ordinea alfabetică a expeditorilor, conţin informaţii de la cele cotidiene din viaţa personală şi profesională a expeditorului până la cele referitoare la viaţa literară şi culturală. Dacă numărătoarea este exactă, am identificat 30 de epistole în care expeditorii îi cer lui Rebreanu, în calitatea lui de preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români sau înalt funcţionar de stat, ajutoare băneşti, invocând starea materială şi de sănătate precare. Unii solicitanţi, de-a dreptul sâcâitori prin insistenţe, îl pun pe Rebreanu, de foarte multe ori, în situaţii jenante şi dificile. Cel care bate recordul în astfel de solicitări este Camil Baltazar. În scrisorile sale, acesta se adresează lui Liviu Rebreanu cu fel şi fel de epitete, comparaţii, metafore laudative. Or, acest stil epistolar de flatare a adresantului îi dezvăluie caracterul de om şiret şi linguşitor şi lipsa de măsură în autoaprecieri. În alte 22 de scrisori sunt formulate cereri de intervenţii fie pentru rezolvarea unor probleme personale privitoare la statutul profesional, fie în favoarea unei terţe persoane. Sunt şi scrisori în care i se cere ajutorul direct sau intervenţia pentru rezolvarea unor probleme de finanţare a unor reviste din provincie sau de organizare şi desfăşurare a unor turnee teatrale ori pentru tipărirea operelor personale.
          Acest tip de scrisori are un tipar: formulă de adresare („Iubitul meu prieten şi protector“, „Iubite Rebreanu“, „Stimate şi apreciate domnule Rebreanu“), un pro domo, o încheiere mai mult sau mai puţin patetică; textul e împănat cu lexeme şi sintagme de flatare a adresantului, recunoscându-i-se bunătatea, generozitatea, înţelegerea, răbdarea („prieten bun“, „frate“, „inimă de aur“, „om integru, drept şi obiectiv“). Dintre aceste aprecieri, cea mai sinceră, făcută fără niciun interes, este aceea a lui Vasile Voiculescu: „frumuseţe etică“.
          Pentru a rămâne „om integru, drept şi obiectiv“, Liviu Rebreanu refuză să dea curs unor solicitări, amână „rezolvarea“ sau le ignoră.
          De importanţă documentară sunt scrisorile care furnizează informaţii despre demersurile pentru traducerea unor opere ale scriitorului în diferite limbi străine. În acest sens sunt de amintit scrisorile scriitorului Marcu Beza, diplomat la Londra. Acesta îl informează despre nivelul de cunoaştere a literaturii noastre în spaţiul britanic, despre demersurile pentru traducerea în engleză a romanului Pădurea spânzuraţilor, despre activitatea lui de critic literar cu aplicaţii asupra literaturii engleze. Scrisorile lui Ion Bianu, directorul Bibliotecii Academiei Române, ale lui Zigo Boskovic şi Medelein Brannstein conţin informaţii preţioase cu privire la traducerea romanelor Ion, Adam şi Eva, Ciuleandra, Răscoala în limbile italiană, franceză, sârbă, maghiară. De reţinut sunt scrisorile regizorului berlinez Martin Berger, pentru informaţiile de natură regizorală, tehnică şi de finanţare privitoare la realizarea filmului după Ciuleandra, cu titrare în limbile germană şi română. Utile şi interesante sunt şi cele 16 scrisori ale lui Lucian Blaga, pentru detaliile despre drumul piesei Meşterul Manole spre scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi în subsidiar pentru psihologia de scriitor a expeditorului. O sursă de primă mână sunt scrisorile expediate din Orăştie de Simion Bornemisa pentru datele despre colaborarea lui Rebreanu la revista Cosânzeana şi despre derularea contractului de editare de către Bornemisa a volumului de debut Frământări (Orăştie, 1912).
          După cum se ştie, Liviu Rebreanu a fost puternic implicat în viaţa teatrală prin funcţia de secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, director general al teatrelor, prin activitatea de cronicar dramatic. Deci nu e de mirare că autori dramatici (consacraţi ori veleitari), actori, directori de teatru sau trupe teatrale i se adresează pentru rezolvarea unor probleme (repertoriu, distribuţie de actori în diferite roluri, turnee), dar îi sunt transmise şi mulţumiri şi felicitări. În prezentul volum sunt prezente scrisori semnate de Emil Botta, Maria Botta, Ulpia Botta, Nina Botty Fava, Ştefan Braborescu, Ştefan Gh. Boţoiu, Tony Bulandra.
          Nu pot încheia succinta prezentare a cărţii fără să adresez cuvânt de laudă şi mulţumiri Dlui Niculae Gheran şi echipei d-sale pentru truda (lecţiunea, transcrierea şi traducerea – acolo unde a fost cazul – textelor, elaborarea notelor, alcătuirea celor două liste de indici) depusă pentru realizarea acestui prim volum din scrisorile primite de autorul lui Ion.
 

Ionel Popa

Din corpusul epistolar rebrenian (Niculae Gheran, Scrisori către Liviu Rebreanu (literele A şi B). Bucureşti: Editura Academiei Române, 2014)

» anul XXVI, 2015, nr. 6 (301)