Poeme de Minerva Chira


*
*   *

Sorb o eclipsă
apoi trag mătasea lui nimic
peste mine
O sfîşie ochii pierduţi de orbite,
foşnetul sîngelui în otrăvire,
scrisul cu nechezat,
urletul rumenit de frică,
ramuri îmbolnăvite cu privirile mele
şi acum nu mai au putere să piară
Eu am murit înainte
de-a sosi moartea

 

*
*   *

Purtam umbrela
pentru o ninsoare închipuită
cînd mai căzu
încă o parte din mine
Sînt comandantul batalionului care
pe cîmpul de luptă
pierde soldat după soldat
iar pentru el nu mai rămîne
niciun glonte
Vulturi consumă prăzile
pe umerii săi

 

*
*   *

Nevoită să primesc regretele pietrei
ţintind vasul de lut
Obligată să uit domnitorul
care a dăruit sabia
Convinsă să fac vrăji
să opresc lumina să coboare
s-o acopăr cu trupul
Forţată să mă bucur de nimicul
pentru care am dus bătălii
o viaţă
Silită să nu alung
în fumul lumînării pe cine
face acupunctură în interior
Constrînsă să accept să fiu
şeful gării în care
trenurile nu au oprire

Minerva Chira

Poeme

» anul XXVI, 2015, nr. 9 (304)