Il Torro

George Neagoe

          În Piemont, lumea simpatizează stânga. Protecţia socială şi interesul faţă de minorităţi sunt atitudini constante. Italienii din Nord sunt ataşaţi de grupurile temerare, cele care se îngrijesc de propriii membri şi nu se implică în lupta pentru putere.
Există parohii creştin-ortodoxe bine reprezentate. Cea românească, arondată Bisericii Santa Croce (Sfânta Cruce) din Piaţa Carlo Emanuelle al II-lea, e vizitată, din câte mi-am dat seama, de vreo 350 de persoane în fiecare duminică. E o formă de conservare a identităţii. Biserica are şi funcţia de loc al memoriei. Unele familii au ajuns la a treia generaţie. Iată că românii, plecaţi din ţară la începutul anilor 1990, au deja nepoţi. Slujba cuprinde, printre altele, pasaje în care i se mulţumeşte poporului italian pentru bunăvoinţa de a le oferi românilor un lăcaş de închinare. O catedrală de rit apusean este amenajată în paraclis pentru ortodoxia orientală. Pe pereţi sunt pictaţi sfinţii locului, fiind păstrate şi unele dintre frescele originare. Această situaţie mi se pare un argument pentru a mai domoli impresia că doar românii sunt ospitalieri. Tot un exemplu de convieţuire este rostirea rugăciunii Tatăl nostru atât în română, cât şi în italiană. Gestul are şi o semnificaţie ecumenică. Duhul Sfânt se apropie de Sfântul Spirit. Se unesc o traducere ortodoxă cu o versiune catolică. Stau laolaltă „greşiţii noştri“ şi „debitorii lor“. Europeismul veritabil are şi elemente de teologie socială. 
          Sunt şi oamenii care totuşi nu-şi doresc să fie ajutaţi. N-au nevoie nici de apă, nici de hrană. În Piaţa Vittorio Veneto – amenajată în cinstea victoriei obţinute de Italia împotriva Austro-Ungariei în Primul Război Mondial (4 noiembrie 1918) – obişnuiesc să iau gustarea de dimineaţă. Citesc La Stampa, cotidianul editat la Torino şi, zice-se, cea mai importantă publicaţie de opoziţie. Se vând zilnic aproximativ 185.000 de exemplare din cele 270.000 tipărite. Cotidianul are vreo 30.000 de accesări on-line per număr. Piemontezii sunt mereu „pentru contra“. Autoritatea (politică) le displace. Au înţeles că, de la un punct încolo, învestitura în funcţie publică riscă să ajungă autoritarism. Stânga italiană, încă aurorală, nu se luptă pentru putere. Luptă împotriva puterii, indiferent de reprezentanţii acesteia. În fiecare dimineaţă, pe când stau la masă, apare câte un comerciant ambulant, care te agasează să cumperi ceva, care îţi aşază pe masă un „talisman“ şi care se supără dacă nu-i răspunzi la salut sau dacă nu-i adresezi niciun cuvânt. A-i ignora nu funcţionează din prima. Alături de negustorii de şerveţele, întâlniţi şi prin România, sunt cerşetorii. Aceştia nu cer „pomană“ (sau carità, în italiană), ci vor un’offerta. Pe româneşte, să le dai ceva „de metal“. Degeaba aş încerca să le explic – ca un bun Mitică – amănuntul că nu port monedă la mine, pentru că mi-e frică de trăsnet. I-am invitat să stea cu mine la masă: la o cafea, la o brioşă, la un pahar d’acqua del sindaco. Nici pomeneală. Răspunsul a fost egal. Aveau nevoie de 1 euro. Atât. Trucurile sunt congruente şi prin alte părţi civilizate ale planetei. Foarte activi mi s-au părut vânzătorii africani din Piazza Castello. Vedeta colecţiei lor este un fel de coadă de mătură, folosită pe post de prelungitor pentru telefonul mobil, aşa încât să iasă mai bine selfie-urile.
          Torinezii s-au obişnuit cu aceste persoane cărora nu le trebuie mila semenilor. Lumea te ajută dacă şi tu vrei să te schimbi. „Să facem bine ca să nu fie rău“ nu-i defineşte. Preferă să-i susţină pe cei care se ridică împotriva inerţiei şi a parvenitismului. Piemontezilor nu le place „Bătrâna Doamnă“, echipa de fotbal Juventus Torino. Sunt consideraţi arivişti şi infatuaţi, deoarece suporterii lor sunt universitarii şi industriaşii. Aceşti tifosi aspiră la un statut. Ei fac galerie pentru că aşa-i îndeamnă rezultatele favorabile. Stânga sindicală e de partea lui A.C. Torino, Il Torro. În sezonul 1947-1948, ani când se înfiinţau, pe rând, Clubul Sportiv Central al Armatei şi Dinamo Bucureşti, echipa Granata obţinea al patrulea scudetto consecutiv. Fotbaliştii marcau 125 de goluri în 40 de partide. Juventus a ajuns în finala Champions League din 2015, fiind învinsă de Barcelona lui Messi cu 3-1. Locul 2 nu se premiază. A.C. Torino rămâne în memoria piemonteză prin faptul că, în 1949, echipa lor de aur a pierit într-un incident aviatic lângă bazilica de pe Dealul Superga. Il Torro simbolizează utopia, clubul aventurierilor nesăbuiţi din pricina afecţiunii pentru sport, pentru public. Juventus arată mijloacele prezente ale fotbalului italian. Din pricina unor meciuri trucate, echipa a fost retrogradată în Serie B, în 2006, a promovat după un an şi acum este campioana în exerciţiu, pentru a patra oară la rând. Numai că Juve nu a ştiut, în ultimul deceniu, să moară frumos. A cucerit sau a capitulat necondiţionat. Piemontezii apreciază negocierile.

George Neagoe

Il Torro

» anul XXVI, 2015, nr. 10 (305)