Gaudeamus

Ioan-Aurel Pop

Distinşi oaspeţi,
Dragi colegi,
Doamnelor şi domnilor,

          Faptul că fidem (Federaţia Internaţională a Institutelor de Studii Medievale), care cultivă (în secolul al XXI-lea) realităţile cuprinse între secolele V şi XIV (mai cu seamă bazate pe surse narative de sorginte filosofică), s-a întrunit în acest an la Cluj, în Universitatea noastră, poate părea unora de mirare. De mirare este însuşi faptul că FIDEM există, că militează pentru cunoaşterea unei lumi revolute, considerată cel mai adesea „întunecată“, adică demnă de dispreţ. De asemenea, poate stârni nedumerire alegerea Clujului şi a României pentru găzduirea unei astfel de manifestări. Europenii în ansamblu şi chiar intelectualii cunosc puţine despre România, iar ceea ce cunosc nu este întotdeauna măgulitor pentru noi. Şi totuşi, se ştie bine că – în ciuda acestor multiplicate mărturii de ignoranţă legate de Evul Mediu general şi de cel românesc în special – aici, la Dunăre şi la Carpaţi, au înflorit de mult studiile despre trecut. Iar trecutul înseamnă viaţă!
          Se ştie bine, dar nu se recunoaşte întotdeauna, că universităţile sunt o „invenţie“ a Evului Mediu şi că au o istorie de peste un mileniu, începută mai întâi în Italia, continuată în Franţa, Anglia, Portugalia, Germania şi apoi în întreg Occidentul. În spaţiul nostru central-european, am avut faimoasa triadă Praga-Cracovia-Viena, ale căror instituţii de studii superioare s-au fondat în 1348, 1364 şi, respectiv, 1365. Clujul nu figurează în acest prim val de universităţi, dar a recuperat repede desincronizarea la începuturile epocii moderne, când, în 1581, se înfiinţa pe locul coloniei romane Napoca un colegiu major iezuit, cu statute aidoma tuturor marilor academii similare europene din Franţa, Italia şi Germania. Patronul universităţii a fost un principe ungar transilvan, ajuns rege al Poloniei, privilegiul de înfiinţare s-a emis la Vilnius, părinte spiritual a fost un umanist italian (părintele iezuit Antonio Possevino), primul rector a fost polonez, limba de educaţie era latina, profesorii erau italieni, polonezi, maghiari, studenţii erau catolici, dar şi protestanţi şi chiar ortodocşi… Câtă deschidere a fost atunci – în ciuda misiunii de refacere a forţei de odinioară a catolicismului (din cadrul Contrareformei) – pentru ceea ce omenirea avea să denumească, mult mai târziu, multiculturalism! Unora nu le vine să creadă că avem acest legat generos şi european, într-un loc obscur al Europei, privit de sus de unii şi chiar dispreţuit de alţii.
          Dar, cum spuneam, nu este doar soarta noastră astfel, ci şi a lumii medievale, pe care dumneavoastră o ilustraţi aşa de strălucit şi pe care noi, aici la UBB, o cultivăm la această facultate numită de „istorie şi filosofie“ (într-o fericită îngemănare de nume şi de discipline), dar şi în aşezăminte speciale, precum Centrul de Filosofie Antică şi Medievală, CODEX (Centrul de Istoria Cărţii Manuscrise), Centrul de Paleografie şi Diplomatică Latină şi altele. Studiul Evului Mediu are o îndelungată tradiţie la UBB, întreţinută prin mari personalităţi în perioada interbelică şi menţinută şi chiar augmentată, în condiţiile regimului comunist, de savanţi care au depus o muncă de benedictin şi care au pregătit pentru tipar zecile de volume de documente latine ale colecţiei Documenta Romaniae Historica, seriile C. Transilvania şi D. Relaţii între Ţările Române. 
            Evul Mediu are, aşadar, lumini strălucitoare şi poate deveni pentru studioşi şi pentru receptori „Evul Mediu frumos“ (Le beau Moyen Age), după expresia fericită a lui Jacques Le Goff. Oamenii de azi şi chiar istoricii se referă uneori la trecut din perspectivă prezenteistă, valorizând, de exemplu, Evul Mediu în funcţie de realităţile actuale. Or, Evul Mediu, judecat în raport cu ideile de democraţie, libertate, egalitate şi fraternitate, ajunge să pară caduc, nerelevant, grosier. Dar cât de luminos şi de inteligibil este acest timp dacă este trecut prin grila supunerii, a ierarhiei, a privilegiului, a credinţei, a onoarei cavalereşti şi a muncii tăcute! Valorile medievale sunt cuprinse în scrierile medievale, iar descifrarea acestora depinde de specialişti. Fără cunoscători de paleografie, de diplomatică, de codicologie, de sigilografie, de heraldică şi genealogie etc., Evul Mediu rămâne cu adevărat, la modul propriu, întunecat. Cultura şi societatea medievală nu se pot studia ştiinţific prin impresii, prin eseuri sau prin discursuri literare. În acest sens, semnalez şi salut aici marele merit al colegului nostru, profesorul Alexander Baumgarten, care conduce la nivel naţional o mare întreprindere de valorificare pentru contemporani a textelor gândirii medievale. Prin acest program, Domnia Sa dovedeşte tuturor celor generoşi şi capabili de înţelegere câtă înţelepciune perenă au lăsat filosofii şi cronicarii, teologii şi juriştii vârstei mijlocii posterităţii, cum au fost ei de grijulii cu marea creaţie a Antichităţii şi cum au sublimat-o în înscrisuri noi, pline de seva nemuririi.  
          De aceea, trebuie să ne considerăm privilegiaţi ai sorţii, în aceste momente de reînviere a lumii medievale, revolute şi vii în acelaşi timp. Citirea surselor medievale, de la aristotelism până la filosofia arabă mediată, se constituie în izvor de cunoaştere a lumii în ansamblu. De aceea, sunt fericit că oraşul Cluj-Napoca şi Universitatea „Babeş-Bolyai“ au ajuns să fie nu numai capitale ale tinerilor europeni, dar şi centre ale spiritului medieval, mereu tânăr. Aici puteţi admira pe viu cupolele bizantine alături de turnurile gotice, care parcă străpung cerul, arcadele romanice alături de ancadramentele renascentiste sau puteţi vedea o biserică ortodoxă la câţiva paşi de una catolică, de una protestantă ori de o sinagogă, toate flancate de zidul medieval al Cetăţii. Ca urmare, vă propun, studenţeşte, „să ne bucurăm“ (Gaudeamus…) de întâlnirea FIDEM din acest an de la Cluj şi să-i lăudăm urmările de sporire a erudiţiei, care nu vor întârzia să apară. Ele vor arăta – dacă mai era nevoie – că dragostea pentru trecut înseamnă (cum ar fi spus Marguerite Yourcenar) dragoste de viaţă şi că Evul Mediu este realmente frumos (cum ar fi spus Jacques Le Goff).

 

Ioan-Aurel Pop

Gaudeamus

» anul XXVI, 2015, nr. 10 (305)