Un telescop Hubble, variantă românească

Marta Petreu

          Gata vara. Dar ce vară! A început criza pieţei bancare chineze, Europa a fost şi este bulversată de emigranţii în drum spre Mecca germană, spiritul european stă în cumpănă, gata să abdice de la principiile democratice pe care s-a înălţat Europa: îi primeşte pe emigranţi, asumîndu-şi prezenţa lor, dificultatea integrării lor şi posibilele consecinţe viitoare – de felul acelora din Franţa, care a avut şi are încă probleme cu maghrebienii –, sau nu-i primeşte, şi-atunci sucombă pur şi simplu, pentru că a abdicat, ca în preajma şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial, de la principiile ei fundamental democratice, pe care continentul însuşi s-a înălţat. În lume, oamenii de ştiinţă vorbesc despre catastrofa schimbării climei, biologii trasează harta viitorului indicînd că, din cauza încălzirii globale, vinurile de Bordeaux vor fi produse nu peste multă vreme, prin 2050, taman în nordul Franţei şi în sudul Angliei... Ecologii oceanografi se plîng că irezolvabilele deşeuri din plastic se află peste tot, că tuburi de ruj au fost scoase din pipota păsărilor de apă. Astrofizicienii verifică soliditatea modelului standard al universului, contrariaţi de tot felul de „iregularităţi“ (9 la număr...) sau de abateri, inexplicabile deocamdată, de la acest model explicativ; ceea ce înseamnă că el trebuie reelaborat, doar-doar se va ajunge la o teorie unificată asupra lumii din Big Bangul şi cenuşa căreia ne-am născut. Iar materia neagră şi energia neagră tot n-au fost identificate – dar rămîn ca ipoteze majore în calculele astrofizicienilor. Exodul omenirii spre alte locuri – din cosmos, nu de pe Terra – a fost un pic amînat, dar se vorbeşte cu multă seriozitate despre o expediţie viitoare, într-un viitor nu foarte îndepărtat, spre Marte: una cu oameni. O expediţie numai dus, căci începem colonizarea cosmosului, pentru care s-au prezentat nu mai puţin de 202.586 de candidaţi (printre ei, şi o româncă), din care ar trebui să rămînă în final 24 de persoane, bărbaţi şi femei la paritate, viitorii colonizatori ai planetei roşii. Asta n-o să ne fie de mare folos dacă universul fuge de-adevăratelea spre roşu, dar e oricum un exerciţiu: cine ştie, poate că oamenii vor reuşi să creeze „universul-copil“ despre care vorbeşte Paul Davies, un prunc al universului actual, o bulă în care să se mute cu totul, s-o ia de la-nceput aşa cum se cuvine.
          Apoi, cîţiva giganţi ai tehnologiei (Peter Thiel, Larry Page, Mark Zuckerberg, Larry Ellison) finanţează un proiect complex de cercetare pe tema: ce este moartea şi este ea inevitabilă? Asta cu speranţa – de rezolvat în termen scurt – că se va ajunge la prelungirea imediată a vieţii pînă cam la 150 de ani. Iar în final, omenirea – mă rog, măcar o parte a ei – va călca cu moartea pre moarte... În condiţiile în care tuberculoza şi malaria n-au fost încă eradicate, contraargumentează Bill Gates, acest proiect este cam „egocentric“. Căci îi priveşte numai pe cei 1 la sută din populaţia globului care – să te apuce marxismul, neomarxismul şi lupta de clasă! – deţin 50 la sută din resursele globului.
          Pe noi, proiectul atingerii „tinereţii fără bătrîneţe şi-a vieţii fără de moarte“ nu ne interesează deloc (sau ne interesează doar prin problemele filosofice, sociale şi morale pe care le ridică), în condiţiile în care în România n-au fost aduse încă nici măcar tratamentele noi pentru hepatita C... iar medicii sînt normaţi de casa de asigurări să rezolve un pacient în 14 minute. Sau în 15? Aşa ceva... Tot din larg, aflăm că pe glob sînt aproximativ 24 de milioane de oameni atinşi de Alzheimer, iar numărul lor creşte cu 4.600.000 pe an (în Franţa există 850.000 de bolnavi, numărul lor crescînd vertiginos în fiecare an) şi că se lucrează cu disperare în căutarea tratamentului.
          Să ne lăudăm că la noi malaria şi tuberculoza au dispărut – pe vremuri. Şi-au reapărut, tuberculoza în forţă, se pare, profitînd de avatarurile tranziţiei, adică de sărăcie şi de tot ce presupune ea. Noi, ce să facem, nu căutăm nemurirea – ne mulţumim cu învăţătura ultimă din basmul, cel mai frumos dintre toate, „Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte“... În schimb, medicii şi pacienţii îşi caută sistemul medical optim, fără să se înţeleagă neapărat unii cu alţii. Iar după ce s-a anunţat că salariile medicilor vor fi mărite, au sărit, bineînţeles, ceilalţi, profesorii, poliţiştii şi alţii. Bizar popor, spun, şi singură mă contrazic: poate nu-i aşa bizar, ci doar unul care a căzut în preiluminism şi se tratează cu leacuri „naturiste“ şi pase magice.
          Un kilometru de autostradă în România costă între 20 de milioane şi 9 milioane de euro, spun ziarele. Telescopul Hubble, plasat pe orbită în primăvara anului 1990, a costat cu ceva mai mult de o jumătate de miliard de dolari. Să zicem, 600.000.000 de dolari. Dat fiind faptul că la ora actuală euro şi dolarul sînt cam pe-aproape, îmi permit, pentru calculul următor, să le socotesc egale; şi mă gîndesc că, dacă renunţăm la o bucată nu mare de autostradă, una nu mai mică de 30 şi nu mai mare de 60 km, putem să ne facem şi noi un telescop spaţial, un Hubble al nostru, românesc, pe care să-l plasăm grabnic pe orbită. Ca să culegem ştiri din cosmos.

9 septembrie 2015, Cluj

Marta Petreu

Un telescop Hubble, variantă românească

» anul XXVI, 2015, nr. 9 (304)